Să explorăm sistemul nostru solar

publicat de Florin Mitrea
154 vizualizări
Sistemul Solar

Sistemul Solar este format din Soare și tot ceea ce orbitează în jurul acestuia, inclusiv planete, luni, asteroizi, comete și meteoroizi. Ordinea planetelor din sistemul nostru solar, începând de la Soare, este următoarea: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și posibil a noua planetă.

Sistemul Solar se întinde de la Soare, numit Sol de către vechii romani, trece pe lângă cele patru planete interioare, prin centura de asteroizi până la cele patru gigante gazoase, apoi ajunge la Centura Kuiper și mult mai departe până la heliopauză. Astronomii estimează că marginea sistemului nostru solar se află la 15 miliarde de kilometri depărtare de Soare. Dincolo de heliopauză se află giganticul Nor Oort, sferic, despre care se crede că înconjoară Sistemul Solar.

Chiar de la descoperirea lui Pluto, în anul 1930, copii au învățat la școală că sistemul nostru solar are nouă planete. Însă acest lucru s-a schimbat în anii 1990, când astronomii au început să se întrebe dacă Pluto este cu adevărat o planetă. Printr-o decizie extrem de controversată, Uniunea Astronomică Internațională a decis, în anul 2006, să o desemneze pe Pluto drept o ”planetă pitică”, reducând astfel lista planetelor adevărate din Sistemul Solar la doar opt.

Cu toate acestea, astronomii încă vânează o altă planetă din sistemul nostru solar, o a noua planetă adevărată, după ce dovezile matematice ale existenței sale au fost dezvăluite pe 20 ianuarie 2016. Se crede că presupusa ”Planetă Nouă”, numită și ”Planeta X”, ar avea de aproximativ de zece ori masa Pământului și de 5.000 de ori masa lui Pluto.

Tipuri de planete din Sistemul Solar

Cele patru planete interioare, cele mai apropiate de Soare – Mercur, Venus, Pământ și Marte – sunt adesea numite ”planete terestre”, deoarece suprafețele lor sunt solide, stâncoase. Pluto are și ea o suprafața stâncoasă, dar înghețată, și nu a fost inclusă niciodată în grupul celor patru planete terestre.

Cele patru planete exterioare mari – Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun – sunt uneori numite planete joviene sau ”asemănătoare lui Jupiter”, datorită dimensiunilor lor enorme în comparație cu planetele terestre. Ele sunt formate din gaze precum hidrogenul, heliul și amoniacul, nu din suprafețe stâncoase, deși astronomii cred că unele dintre ele sau chiar toate ar putea avea nuclee solide.

Jupiter și Saturn mai sunt numite gigante gazoase, în timp ce mai depărtatele Uranus și Neptun mai sunt numite gigante de gheață. Motivul este faptul că Uranus și Neptun au în atmosferă mai multă apă și alte molecule ce formează gheață, cum ar fi metanul, hidrogenul sulfurat și fosfina, care se cristalizează sub formă de nori în condițiile glaciale ale acestor planete. De exemplu, metanul cristalizează la -183 grade Celsius, potrivit Bibliotecii Naționale de Medicină din S.U.A.

Ce este (și ce nu este) o planetă?

Uniunea Astronomică Internațională definește o planetă drept un corp care se rotește în jurul Soarelui fără a fi satelitul altui obiect, este suficient de mare pentru ca gravitația să-i dea o formă rotundă (dar nu atât de mare încât să facă posibilă declanșarea fuziunii nucleare, ca în cazul unei stele) și care și-a înlăturat din vecinătate majoritatea celorlalte corpuri de pe orbită.

Însă această definiție restrictivă a ajutat la izolarea a ceea ce ar trebui sau nu să fie considerat o planetă – o problemă ce a apărut pe măsură ce astronomii au descoperit în Sistemul Solar tot mai mult obiecte asemănătoare planetelor. Un astfel de exemplu este Pluto, care a fost reclasificată drept ”planetă pitică”.

Problema cu Pluto, în afară de dimensiunea sa mică și orbita neobișnuită, este că nu și-a îndepărtat din vecinătate toate resturile – își împarte spațiul cu o mulțime de obiecte din Centura Kuiper. Totuși, retrogradarea lui Pluto rămâne controversată.

Definiția dată planetei pune lumile mici și rotunde în categoria planetelor pitice, inclusiv obiectele din Centura Kuiper Eris, Haumea și Makemake.

Ceres, un obiect rotund din centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter, a fost și el reclasificat. Ceres a fost considerară o planetă atunci când a fost descoperită în anul 1801, dar apoi a fost retrogradată la categoria asteroid, deși este mult mai mare și mai rotundă decât ceilalți asteroizi. În schimb, în anul 2006, astronomii au clasificat-o drept planetă pitică, deși unora le place să o considere drept a zecea planetă (a nu se confunda cu Planeta X).

Soarele

Soarele este de departe cel mai mare corp ceresc din sistemul nostru solar, conținând 99,8% din masa acestuia. El revarsă cea mai mare parte a căldurii și luminii care fac posibilă viața pe Pământ. Planetele se rotesc în jurul Soarelui pe orbite de formă eliptică.

NASA deține o flotă de sonde spațiale care studiază Soarele, cum este Parker Solar Probe, pentru a afla mai multe despre compoziția sa și a face predicții mai bune despre activitatea solară și efectele acesteia asupra Pământului.

Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare

Planeta Mercur

O imagine colorată digital a planetei Mercur realizată de sonda spațială MESSENGER. | Foto: NASA/LABORATORUL DE FIZICĂ APLICATĂ AL UNIVERSITĂȚII JOHN HOPKINS/INSTITUTUL CARNEGIE DIN WASHINGTON (CC BY 2.0)

Mercur este cea mai apropiată planetă de Soare și cea mai mică planetă din Sistemul Solar – este puțin mai mare decât luna Pământului. Mercur se rotește în jurul Soarelui în doar 88 de zile, deoarece este foarte aproape de steaua noastră (la aproximativ două cincimi din distanța dintre Pământ și Soare).

Pe Mercur există diferențe dramatice de temperatură între zi și noapte. În timpul zilei, temperaturile pot ajunge la 450 ºC, ceea ce este suficient pentru a topi plumbul, iar noaptea pot coborî până la -180 ºC.

Atmosfera lui Mercur este foarte subțire și compusă predominant din oxigen, sodiu, hidrogen, heliu și potasiu. Deoarece atmosfera este atât de subțire, ea nu poate opri meteoriții, motiv pentru care suprafața planetei este presărată cu cratere de impact, la fel ca luna noastră.

Pe durata misiunii sale de cinci ani, sonda spațială MESSENGER a NASA a dezvăluit descoperiri incredibile, care au depășit așteptările astronomilor. Printre acestea se numără descoperirea apei înghețate și a  compușilor organici înghețați la polul nord al lui Mercur și a faptului că vulcanismul a jucat un rol major în modelarea suprafeței planetei.

Venus, sora geamănă a Pământului

Planeta Venus

Planeta Venus. | Foto: BRUNO ALBINO/PIXABAY

Venus este a doua planetă de la Soare și cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar. Atmosfera sa groasă este extrem de toxică și formată din nori de acid sulfuric, planeta fiind un exemplu extrem al efectului de seră.

Temperatura medie de la suprafața lui Venus este de 465 ºC, în timp ce presiunea de 92 de bari ar putea zdrobi un om. În mod neobișnuit, Venus se rotește încet dinspre est spre vest, într-o direcție opusă față de majoritatea celorlalte planete.

Uneori, Venus este văzută ca sora geamănă a Pământului, deoarece cele două planete sunt similare ca mărime, iar imaginile radar de sub atmosferă dezvăluie numeroși munți și vulcani. Dincolo de acestea, planetele nu ar putea fi mai diferite.

Pământul, casa noastră plină de viață

Planeta Pământ

Una dintre cele mai detaliate imagini ale Pământului, creată din fotografiile realizate de instrumentul Visible/Infrared Imager Radiometer Suite (VIIRS) de la bordul satelitului Suomi NPP. | Foto: NASA

Pământul, casa noastră, este a treia planetă de la Soare. Este o lume a apelor, două treimi din suprafața planetei fiind acoperite de apă. Atmosfera Pământului este bogată în azot și oxigen. Pământul este singura planetă cunoscută care găzduiește viața.

Pământul se rotește în jurul axei sale cu 467 m/s – ceva mai mult de 1.600 km/h la ecuator. Planeta orbitează în jurul Soarelui cu o viteză de peste 29 km/s.

Marte, planeta roșie

Planeta Marte

Planeta Marte. | Foto: NASA

Marte este a patra planetă de la Soare. Este o lume deșertică, rece, acoperită cu praf de oxid de fier, care îi conferă planetei o nuanță roșiatică. Marte are multe asemănări cu Pământul: este stâncoasă, are munți, văi, canioane și furtuni.

Dovezi științifice substanțiale sugerează că Marte, la un moment dat, cu miliarde de ani în urmă, era o lume mai caldă și mai umedă, cu râuri și poate chiar oceane. Deși atmosfera lui Marte este prea subțire pentru ca apa în stare lichidă să existe la suprafață, rămășițe ale acelui Marte mai umed există și astăzi. Sub suprafața planetei roșii se găsesc straturi de apă înghețată de mărimea statului California din S.U.A., iar la ambii poli există calote de gheață formate parțial din apă înghețată.

Oamenii de știință cred, de asemenea, că Marte a avut cândva condițiile pentru a susține viața sub formă de bacterii și alți microbi. Speranța descoperirii semnelor unei vieți anterioare sau chiar unor forme de viață în prezent a condus la numeroase misiuni pe Marte, planeta roșie fiind cea mai explorată planetă din sistemul nostru solar.

Centura de asteroizi

Între Marte și Jupiter se întâlnește centura de asteroizi. Aceștia sunt planete minore și, potrivit NASA, în centura principală de asteroizi există aproximativ între 1,1 și 1,9 milioane de asteroizi cu diametrul mai mare de un kilometru și alte milioane de asteroizi mai mici.

Aici se găsește și planeta pitică Ceres, cu un diametru de circa 950 km. O serie de asteroizi prezintă orbite care îi duc înspre interiorul Sistemului Solar, uneori pe un traseu de coliziune cu Pământul sau cu alte planete interioare.

Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar

Planeta Jupiter

Planeta Jupiter observată cu ajutorul Telescopului Spațial Hubble. | Foto: NASA

Jupiter este a cincea planetă de la Soare și cea mai mare planetă din Sistemul Solar. Giganta gazoasă este de peste două ori mai masivă decât celelalte planete luate la un loc, potrivit NASA.

Norii săi sunt colorați datorită gazelor din atmosferă, printre care amoniacul, hidrosulfura de amoniu, dar și vaporii și apa înghețată. O trăsătură bine-cunoscută a lui Jupiter este Marea Pată Roșie, o furtună uriașă, cu diametrul de peste 16.000 km, observată pentru prima dată în 1831, de către astronomul amator Samuel Heinrich Schwabe.

Jupiter prezintă un câmp magnetic puternic și este înconjurată de 75 de sateliți naturali (luni), inclusiv cea mai mare lună din Sistemul Solar, Ganymede.

Saturn, bijuteria cu inele a sistemului nostru solar

Planeta Saturn

Planeta Saturn. | Foto: 95C/PIXABAY

Saturn este a șasea planetă de la Soare și este faimoasă pentru sistemul său de inele. Totuși, Saturn nu este singura planetă cu inele din Sistemul Solar.

Atunci când Galileo Galilei a studiat pentru prima dată planeta Saturn, la începutul anilor 1600, el a crezut că este vorba despre un obiect format din trei părți: o planetă și două luni mari de o parte și de alta a sa. Peste 40 de ani mai târziu, Christiaan Huygens a sugerat că aceste structuri sunt de fapt inele.

Inelele sunt formate din gheață și rocă, iar oamenii de știință încă nu sunt siguri cum au luat naștere. Planeta gigant are în compoziție predominant hidrogen și heliu și are numeroase luni.

Uranus, planeta înclinată

Planeta Uranus

Planeta Uranus. | Foto: MAX PIXEL (CC0 1.0)

Uranus este a șaptea planetă de la Soare și este puțin cam neobișnuită. Are nori formați din sulfură de hidrogen, aceeași substanță care dă ouălor stricate mirosul lor caracteristic. Se rotește de la est la vest, la fel ca Venus. Însă, spre deosebire de Venus sau alte planete, planul ecuatorului său este aproape perpendicular pe planul orbitei sale – practic, planeta orbitează înclinată pe o parte.

Astronomii cred că un obiect de două ori cât mărimea Pământului ar fi intrat în coliziune cu Uranus în urmă cu circa patru miliarde de ani, cauzând înclinarea planetei. Această înclinare produce sezoane extreme care durează peste 20 de ani, iar soarele strălucește peste un pol timp de 84 de ani tereștri, înainte a ajunge la celălalt pol.

Coliziunea a aruncat pe orbita lui Uranus resturi de rocă și gheață, din care ulterior s-au fost cele 27 de luni ale planetei. Metanul din atmosferă conferă lui Uranus o nuanță albastru-verzuie. Planeta mai prezintă și 13 seturi de inele slab diferențiate.

Uranus deține recordul pentru cea mai coborâte temperatură înregistrată vreodată în Sistemul Solar, -224,2 grade Celsius. Temperatura medie de pe Uranus este de -195 grade Celsius.

Neptun, o planetă albastră uriașă și furtunoasă

Planeta Neptun

Planeta Neptun. | Foto: 95C/PIXABAY

Neptun este a opta planetă de la Soare și are temperatura medie cea mai scăzută din Sistemul Solar. Media temperaturilor de pe Neptun, măsurată în partea superioară a norilor, este de -210 grade Celsius.

Neptun are aproximativ aceeași mărime ca Uranus și este recunoscută pentru vânturile sale supersonice. Planeta este de peste 30 de ori mai departe de Soare decât Pământul.

Neptun a fost prima planetă a cărei existență a fost prezisă prin calcule matematice, nu prin observații directe. Neregularitățile din orbita lui Uranus l-au determinat pe astronomul francez Alexis Bouvard să sugereze că o altă planetă ar putea exercita o forță de atracție gravitațională

Neptun este de aproximativ 17 ori mai masivă decât Pământul și are un nucleu stâncos.

Regiunea trans-neptuniană

Astronomii bănuiau de multă vreme că o bandă de material înghețat, denumită Centura Kuiper, există dincolo de orbita lui Neptun, extinzându-se până la 30-55 de ori distanța de la Soare la Pământ. Oamenii de știință estimează că Centura Kuiper găzduiește sute de mii de corpuri de gheață mai mari de 100 km lățime, precum și peste un trilion de comete.

Pluto, considerată acum o planetă pitică, se află în Centura Kuiper, unde nu este singură – adăugările recente includ pe Makemake, Haumea și Eris. Un alt obiect din Centura Kuiper, denumit Quaoar, probabil că este suficient de masiv pentru a fi considerat o planetă pitică, însă nu a fost clasificat până acum. Sedna, care are trei pătrimi din mărimea lui Pluto, este prima planetă pitică descoperită în Norul Oort.

Pluto, cândva o planetă, acum doar o planetă pitică

Pluto

Planeta pitică Pluto. | Foto: PABLO CARLOS BUDASSI/WIKIMEDIA COMMONS (CC BY-SA 4.0)

Pluto a fost cândva a noua planetă de la Soare și este diferită de orice altă planetă din Sistemul Solar. Este mai mică decât luna Pământului, iar orbita sa este foarte eliptică, pătrunzând în interiorul orbitei lui Neptun. Orbita lui Pluto nu se află în același plan cu orbitele celorlalte planete, ci cu 17,1 grade deasupra și dedesubtul acestuia.

Pluto este o lume rece, stâncoasă și cu o atmosferă rarefiată. Este acoperită de ghețari, munți de apă înghețată, dune de gheață și chiar criovulcani, care erup gheață formată din apă, amoniac sau metan.

Planeta Nouă

În anul 2016, oamenii de știință au propus o posibilă existență a unei a noua planete, denumită deocamdată ”Planeta Nouă” sau Planeta X. Se estimează că aceasta ar avea de aproximativ zece ori masa Pământului și ar orbita în jurul Soarelui între 300 și 1.000 de ori mai departe decât orbita Pământului.

Oamenii de știință nu au observat Planeta Nouă. Ei au dedus existența sa pe baza efectelor gravitaționale asupra altor obiecte din Centura Kuiper, o regiune de la marginea Sistemului Solar care găzduiește roci înghețate rămase de la formarea acestuia.

Mike Brown și Konstantin Batygin de la California Institute of Technology au descris dovezile existenței Planetei Nouă într-un articol publicat în Astronomical Journal. Studiul se bazează pe modele matematice și simulări pe computer, folosind observațiile asupra altor șase obiecte mai mici din Centura Kuiper.

O ipoteză propusă în septembrie 2019 sugerează că Planeta Nouă ar putea să nu fie deloc o planetă. În schimb, Jaku Scholtz de la Universitatea Durham și James Unwin de la Universitatea din Chicago speculează că ar putea fi o gaură neagră primordială care s-a format imediat după Big Bang și pe care sistemul nostru solar a capturat-o ulterior. Spre deosebire de găurile negre care se formează în urma colapsului stelelor gigantice, se crede că găurile negre primordiale s-au format din perturbații gravitaționale la mai puțin de o secundă după Big Bang. Presupusa gaură neagră primordială din sistemul nostru solar ar fi atât de mică (doar 5 cm în diametru), încât detectarea sa ar fi o adevărată provocare.

Astronomii continuă să caute Planeta 9. Un studiu din 2022, realizat cu ajutorul Telescopului Cosmologic Atacama din Chile, a găsit mii de posibile surse, însă niciuna nu a putut fi confirmată.

Marginea Sistemului Solar

Dincolo de Centura Kuiper se află chiar marginea sistemului nostru solar, heliosfera, o regiune vastă a spațiului, în formă de lacrimă, care conține particule încărcate electric emise de Soare. Mulți astronomi cred că limita heliosferei, cunoscută sub denumirea de heliopauză, se află la 15 miliarde de kilometri depărtare față de Soare.

Norul Oort se află mult dincolo de Centura Kuiper, la o distanță de 2.000-5.000 unități astronomice (UA) față de Soare. Marginea exterioară a Norului Oort poate ajunge până la 10.000-100.000 UA față de Soare. O unitate astronomică este egală cu aproximativ 150 de milioane de kilometri. Norul Oort găzduiește miliarde sau chiar trilioane de obiecte, potrivit NASA Science.

Formarea și descoperirea Sistemului Solar

În urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, un nor întunecat de gaze și praf a început să intre în colaps. Pe măsură ce s-a micșorat, norul s-a aplatizat sub forma unui disc denumit nebuloasă solară, potrivit NASA Science.

În cele din urmă, temperatura și presiunea au devenit atât de ridicate încât atomii de hidrogen au început să se combine pentru a forma heliul. Reacțiile nucleare au eliberat cantități imense de energie, iar soarele nostru s-a format.

Soarele a acumulat aproximativ 99% din materia existentă, iar materia rămasă mai departe de Soare a format mici aglomerări în interiorul discului care se învârtea. Unele dintre aceste aglomerări au câștigat suficientă masă pentru ca atracția gravitațională să le dea o formă sferică, devenind planete, planete pitice și luni. Alte obiecte mai mici au devenit asteroizi, comete și luni mai mici, care alcătuiesc sistemul nostru solar.

Timp de milenii, astronomii au urmărit puncte de lumină care părea să se miște printre stele. Grecii antici le-au numit planete, adică ”rătăcitori”. Mercur, Venus, Jupiter și Saturn erau cunoscute încă din Antichitate, iar inventarea telescopului a adăugat centura de asteroizi, Uranus, Neptun, Pluto și multe dintre lunile acestor lumi. În zorii erei spațiale au fost lansate numeroase sonde pentru a explora sistemul nostru solar, o aventură care continuă și astăzi.

Până acum, cinci obiecte create de om au trecut dincolo în spațiul interstelar: Voyager 1, Voyager 2, New Horizons, Pioneer 10 și Pioneer 11.

Sursa: Space.com.

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii