Misiunea Juno măsoară oxigenul de pe Europa

publicat de Florin Mitrea
32 vizualizări
Satelitul Europa, fotografia de misiunea Juno

Oamenii de știință care coordonează Misiunea Juno a NASA au calculat că rata de producere a oxigenului pe Europa, luna înghețată a lui Jupiter, este substanțial mai redusă decât estimaseră studiile anterioare. Descoperirile au fost publicate în Nature Astronomy și au fost realizate prin măsurarea degajărilor de hidrogen de la suprafața satelitului cu ajutorul instrumentului JADE (Jovian Auroral Distributions Experiment) al sondei Juno.

Autorii au estimat că oxigenul este produs cu o rată de 12 kilograme pe secundă (aproximativ 1.000 de tone în 24 de ore – suficient pentru a susține un milion de oameni timp de o zi). Estimările anterioare indicau valori chiar de peste 1.000 de kilograme pe secundă. Cercetătorii cred că o parte a acestui oxigen poate ajunge în oceanul subteran de pe Europa, unde ar putea fi utilizat ca sursă de energie metabolică.

Având un diametru de 3.100 km, satelitul Europa este a patra cea mai mare lună a lui Jupiter și cel mai mic dintre cei patru sateliți galileeni. Oamenii de știință cred că sub suprafața înghețată a satelitului există un vast ocean din apă sărată, în care ar putea exista condiții prielnice susținerii vieții.

În afară de existența apei pe Europa, astrobiologii sunt interesați și de localizarea satelitului în raport cu Jupiter. Orbita sa plasează satelitul chiar în mijlocul centurii de radiații a gigantei gazoase. Particulele ionizate din această centură bombardează constant suprafața lui Europa, scindând moleculele de apă și generând oxigen, care poate ajunge în oceanul de dedesubt.

„Europa este ca un bulgăre de gheață care își pierde încet apa într-un pârâu care curge. Doar că, în acest caz, pârâul este un flux de particule ionizate antrenat de câmpul magnetic extraordinar al lui Jupiter. Atunci când aceste particule ionizate intră în coliziune cu Europa, ele scindează moleculele de apă înghețată de la suprafață pentru a produce hidrogen și oxigen. Într-un fel, întreaga suprafață de gheață [a satelitului] este erodantă continuu de particulele încărcate electric.” – Jamey Szalay, Universitatea Princeton.

Observarea bombardamentului

În timp ce Misiunea Juno zbura la o distanță de 354 km față de Europa, instrumentul JADE a identificat și măsurat ionii de hidrogen și oxigen creați de bombardamentul cu particule ionizate și preluați apoi de câmpul magnetic al lui Jupiter care învăluia satelitul.

Sonda Juno este dotată cu 11 instrumente de ultimă generație pentru a studia sistemul jovian, inclusiv senzori de particule ionizate și de unde electromagnetice pentru studierea magnetosferei lui Jupiter.

Investigarea producerii oxigenului va fi unul dintre obiectivele Misiunii Europa Clipper a NASA, atunci când aceasta va ajunge la Jupiter, în anul 2030. Misiunea are o serie de instrumente sofisticate pentru a determina dacă pe Europa există condiții propice pentru susținerea vieții.

În afară de Europa, sonda Juno urmează să studieze o altă lună a lui Jupiter – lumea vulcanică Io. Pe data de 9 aprilie, sonda spațială se va apropia la 16.500 km față de Io și va colecta noi date despre acest satelit jovian.

Mai multe despre Misiunea Juno

Misiunea Juno este gestionată de Jet Propulsion Laboratory, o divizie a Caltech, Passadena, California, Satele Unite. Juno face parte din Programul Noi Frontiere (New Frontiers) al NASA, care este coordonat de Marshall Space Flight Center din Huntsville, Alabama, Statele Unite. Agenția Spațială Italiană (ASI) a finanțat instrumentul InfraRed Auroral Mapper. Lockheed Martin Space a construit și operează sonda spațială.

Mai multe informații despre Juno (în limba engleză): https://science.nasa.gov/mission/juno

Sursa: NASA/JPL

Din aceeași categorie

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign