Barza neagră (Ciconia nigra) este o pasăre migratoare mare și elegantă, larg răspândită pe glob, deși poate fi observată neobișnuit de rar în arealul său. Ea face parte din ordinul Ciconiiformes, familia Ciconiidae. Berzele negre migrează pe distanțe lungi, călătorind între 37 și 80 de zile. Ele traversează Marea Mediterană prin punctele sale cele mai înguste, iar de multe ori călătoresc prin Bosfor, Peinsula Sinai și Gibraltar.
Barza neagră are picioarele lungi și roșii, gâtul lung și ciocul lung, de culoare roșie și ascuțit. Penajul este de culoare neagră, cu ușoare irizații verzui, cu excepția părții inferioare a pieptului, a abdomenului și a axilelor, care sunt de culoare albă. Pielea din jurul ochilor este roșie, iar irișii sunt de culoare maronie. Sexele sunt identice ca aspect, doar că masculii sunt ceva mai mari decât femelele.
Lungimea corpului este de 95-100 cm, iar anvergura aripilor este de 144-150 cm. Greutatea corpului ajunge la 3 kg.
Barza neagră
Regnul: Animalia
Încrengătura: Chrodata
Subîncrengătura: Vertebrata
Clasa: Aves
Ordinul: Ciconiiformes
Familia: Ciconiide
Genul: Ciconia
Specia: Ciconia nigra
Răspândire
În timpul verii, berzele negre se întâlnesc din estul Asiei (Siberia și nordul Chinei) până în vestul Europei. În nord ajung până în Polonia și Estonia, iar în sud până în Italia și Grecia. O populație se întâlnește și în Peninsula Iberică, iar o alta, izolată, în Africa de Sud.
Barza neagră este o specie migratoare și își petrece iernile în Africa tropicală și Asia; unele populații sunt sedentare. Preferă zonele împădurite și se înmulțește în zonele umede ce alternează cu păduri de conifere sau arbori cu frunze late. De obicei, trăiește la marginea iazurilor, lacurilor, râurilor, estuarelor și a altor zone umede cu apă dulce.
Berzele negre preferă să stea departe de zonele locuite de oameni, deși pot apărea în zonele agricole de joasă altitudine pentru a se hrăni. Barza neagră sosește în România începând cu luna martie, pentru cuibărit, și pleacă înapoi spre zonele de iernare la sfârșitul lui septembrie – începutul lui octombrie.
Comportament și stil de viață
Berzele negre sunt păsări mult mai rare și mai retrase decât berzele albe. De obicei, ele își petrec timpul solitare sau în perechi, dar și în stoluri de până la 100 de exemplare atunci când migrează sau iernează. Se hrănesc mai ales în apele dulci, puțin adânci, deși uneori își pot căuta hrana și pe uscat.
Berzele negre comunică prin diverse sunete. Sunetul principal seamănă cu o inhalare puternică, iar atunci când sunt amenințate emit un șuierat.
Hrănire
Barza neagră este o specie predominant ihtiofagă și consumă o gamă foarte largă de pești: ciprinide, știuci, anghile, bibani etc. Suplimentar, se hrănește cu mamifere mici (șoareci, chițcani), șopârle, șerpi, amfibieni, păsări de talie mică, insecte de talie mare, nevertebrate acvatice (moluște, crustacee).
Reproducere
Barza neagră este o specie monogamă, iar perechile se formează doar pentru un sezon de împerechere. Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie. Femela depune 3-4 ouă, iar incubarea durează 32-38 de zile. Puii încep să zboare la vârsta de 63-71 de zile. Totuși, pentru încă două săptămâni, puii continuă să se întoarcă la cuib pentru a fi hrăniți și a se adăposti noaptea. Devin maturi din punct de vedere sexual la vârsta de 3-5 ani.
Cuiburile sunt de dimensiuni mari, construite din crengi și căptușite cu iarbă și mușchi. Ele sunt amplasate pe arbori bătrâni și înalți, adesea la înălțimi mari (10-20 m), pe stânci și alte suporturi similare. Cuiburile sunt refolosite ani la rândul.
Populație și amenințări
Potrivit Listei Roșii a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), populația globală de berze negre este estimată la 24.000 – 44.000 de indivizi. Populație europeană este estimată la 9.800 – 13.900 de perechi, echivalentul a 19.500 – 27.800 indivizi adulți. În România, estimările arată o populație de 1.175 – 2.724 de perechi cuibăritoare. Specia este clasificată ca „Risc scăzut”.
Deși berzele negre sunt răspândite, ele nu se întâlnesc din abundență nicăieri. În ultimii ani, numărul lor a scăzut în Europa de Vest. Principala amenințare este reprezentată de dispariția pădurilor bătrâne, nederanjate, deoarece orice lucrare forestieră are ca scop extragerea arborilor bătrâni, ceea ce are efecte negative semnificative asupra speciei. O altă amenințare o constituie vânarea în unele țări din sudul Europei și Asia.
Sursa: Animalia.bio, Păsări din România