Venus, a doua planetă de la Soare, a fost numită după zeița romană a dragostei și frumuseții și este singura planetă care a primit numele unei femei. Este posibil ca Venus să fi primit numele unei zeități a frumuseții datorită faptului care era cea mai strălucitoare dintre cele cinci planete cunoscute de astronomii antici.
În vremuri străvechi, deseori se credea că Venus era două stele diferite – una care apărea la apus și alta care apărea la răsărit. În limba latină, este au fost numite Vesper, respectiv Lucifer. În vremurile creștine, Lucifer sau ”aducătorul de lumină” a devenit numele Satanei înainte de decăderea sa. Totuși, observațiile ulterioare ale lui Venus au arătat mediul său infernal. Aceasta face ca planeta Venus să fie foarte dificil de observat de aproape, deoarece sondele spațiale nu supraviețuiesc mult timp pe suprafața sa.
Cum este planeta Venus?
Venus și Pământul sunt adesea considerate ca planete gemene datorită dimensiunilor, masei, densității, compoziției și gravitației similare. De fapt, Venus este puțin mai mică decât planeta noastră, având o masă de aproximativ 80% din cea a Pământului.
Interiorul lui Venus este format dintr-un miez metalic din fier cu un diametru de aproximativ 6.000 km. Mantaua are o grosime de aproximativ 3.000 km, în timp ce scoarța, predominant bazaltică, are o grosime estimată la 10-20 km, în medie.
Venus este cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar. Deși nu este cea mai apropiată planetă de Soare, atmosfera sa densă înmagazinează căldura, producând un efect se seră la fel ca pe Pământ, însă la proporții mult mai mari. Ca urmare, temperatura de pe Venus atinge 471 grade Celsius, suficient pentru topirea plumbului. Sondele spațiale au supraviețuit doar câteva ore după aterizarea pe suprafața planetei.
Din cauza temperaturilor ridicate, Venus are o atmosferă infernală, formată predominant din dioxid de carbon, nori de acid sulfuric și doar urme de apă. Atmosfera sa este mai densă decât a oricărei alte planete, ceea ce determină o presiune la suprafață de peste 90 de ori mai ridicată decât cea de pe Pământ – similară cu presiunea care există la 1.000 de metri adâncime în ocean.
Cu toate acestea, în mod incredibil, la începuturile sale planeta Venus ar fi putut fin locuibilă, conform unor modelări computerizate realizate de NASA.
Suprafața planetei Venus este extrem de uscată. În cursul evolției sale, radiațiile ultraviolete emise de Soare au evaporat rapid apa, menținând planeta într-o continuă stare de topire. Astăzi nu există apă în stare lichidă pe suprafața planetei deoarece căldura ridicată produsă de atmosfera plină cu ozon duce imediat la fierberea și evaporarea apei.
Aproximativ două treimi din suprafața venusiană este acoperite de câmpii plate și netede, presărate cu mii de vulcani, dintre care unii încă sunt activi. Lava scursă produce canale care pot ajunge la peste 5.000 km lungime.
Cealaltă treime a suprafeței lui Venus este formată din șase regiuni muntoase. Una dintre acestea, denumită Maxwell, are o lungime de circa 870 km și atinge pe alocuri înâlțimi de 11,3 km, reprezentând cele mai înalte forme de relief de pe planetă.
Pe Venus există, de asemenea, structuri de relief care nu seamănă cu nimic din ceea ce există pe Pământ. De exemplu, Venus are coroane – structuri inelare cu lățimea de 155 – 2.100 km. Oamenii de știință cred că acestea s-au format atunci când materialele fierbinți de sub scoarță au ieșit la suprafață, deformând suprafața planetei. Pe Venus există și ”tesserae” – zone înalte în care s-au format culmi și văi în diferite direcții.
Cum este orbita planetei Venus?
Venus efectuează o rotație completă în jurul axei sale în 243 de zile terestre, de departe cea mai lentă rotație dintre toate planetele majore. Din acest motiv, nucleul său metalic nu poate genera un câmp magnetic asemănător Pământului. Câmpul magnetic al lui Venus este doar de 0,000015 din cel al planetei noastre.
Văzută de deasupra, Venus se rotește în jurul axei sale în sens opus față de majoritatea planetelor. Aceasta înseamnă că, pe Venus, soarele răsare de la vest și apune la est.
Anul venusian – timpul de care are nevoie planeta pentru a orbita în jurul Soarelui – este de circa 225 de zile terestre. În mod normal, aceasta ar însemna că zilele de pe Venus ar trebui să fie mai lungi decât anii. Totuși, datorită unei mișcări de rotație retrogate curioase, perioada de la un răsărit la altul este de aproximativ 117 zile terestre. Ultima dată când Venus a fost văzută în tranzit în fața Soarelui a fost anul 2012, iar data următoare va fi anul 2117.
Iată câteva informații despre orbita planetei Venus, potrivit NASA:
- distanța medie față de Soare: 108.208.930 km;
- periheliu (punctul în care planeta se găsește cel mai aproape de Soare): 107.476.000 km;
- afeliu (punctul în care planeta să găsește cel mai departe de Soare): 108.942.000 km.
Cum este clima de pe Venus?
Stratul superior al norilor lui Venus se învârte în jurul planetei la fiecare patru zile terestre, propulsate de vânturi puternice ce bat cu 360 km/h. Această superrotație a atmosferei planetei, uneori de 60 de ori mai rapidă decât însăși rotația planetei, contituie unui dintre cele mai mari mistere ale planetei Venus.
Norii poartă semne ale unor fenomene meteorologice denumite valuri gravitaționale, cauzate de vânturile care bat peste formațiunile geologice și produc creșteri și căderi ale straturilor de aer. Vânturile de la suprafața planetei sunt mult mai lente, de câțiva kilometri pe oră.
Dungile neobișnuite din atmosfera superioară a lui Venus sunt cunoscute sub denumirea de ”absorbanți de albastru” sau ”absorbanți de ultraviolete”, deoarece absorb puternic lumina albastră și ultravioletă. Acestea absorb o cantitate imensă de energie – aproape jumătate din întreaga energie solară pe care o absoarbe planeta.
Ca atare, aceste dungi par să joace un rol major în menținerea atmosferei infernale de pe Venus. Compoziția lor rămâne incertă; unii oameni de știință sugerează că ar putea fi chiar forme de viață.
Sonda spațială Venus Express a Agenției Spațiale Europene, care a operat între anii 2005 și 2014, a descoperit dovezi ale existenței fulgerelor pe Venus, care s-au format în interiorul norilor de acid sulfuric, spre deosebire de fulgerele de pe Pământ, care se formează în nori de apă.
Fulgerele de pe Venus sunt unice pentru sistemul nostru solar și sunt de un interes aparte pentru oamenii de știință, deoarece este posibil ca descărcările electrice să ajute la formarea moleculelor necesare vieții, fapt despre care unii oameni de știință cred că s-ar fi petrecut și pe Pământ.
Un ciclon de pe Venus, care a fost observat pentru prima dată în 2006, pare să persistte în continuare, cu elemente care se desfac și se reformează în mod constant.
Cum am explorat planeta Venus?
Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică, Agenția Spațială Europeană și Agenția de Explorare Aerospațială din Japonia au trimis multe sonde spațiale spre Venus – mail mult de 20 până în prezent. Sonda Mariner 2 a NASA s-a apropiat la 34.760 km de Venus în 1962.
Sonda Venera 7 a Uniunii Sovietice a fost prima navă spațială care a aterizat pe Venus, în decembrie 1970. Venera 9 a realizat primele fotografii ale suprafeței venusiene.
Sonda Magellan a NASA a realizat hărți ale 98% din suprafața lui Venus, cu o rezoluție de 100 m.
Sonda Venus Express a Agenției Spațiale Europene a petrecut 8 ani pe orbita planetei Venus, fiind dotată cu o varietate de instrumente și confirmând prezența fulgerelor. În august 2014, aproape de sfârșitul misiunii, sonda a fost direcționată spre straturile superioare ale atmosferei venusien. Venus Express a supraviețuit acestei călătorii, apoi a revenit pe o orbită superioară, unde a mai rămas timp de câteva luni. În decembrie 2014, sonda a rămas fără combustibil și a ars în atmosfera planetei.
O imagine a planetei Venus realizată pe baza datelor de la sonda spațială japoneză Akatsuki, care se află pe orbita planetei. | Foto: PLANET-C PROJECT TEAM/JAXA
Misiunea japoneză Akatsuki a fost lansată spre Venus în 2010, însă motorul principal al sondei s-a defectat în timpul manevrei de inserție pe orbită, trimițând-o necontrolat în spațiu. Cu ajutorul motoarelor auxiliare, oamenii de știință japonezi au reușit să corecteze cursul sondei spațiale. O altă corecție realizată în anul 2015 a reușit plasarea sondei Akatsuki pe orbită.
În anul 2017, Akatsiku a detectat un nou ”val gravitațional” în atmosfera lui Venus. În prezent, sonda încă se află pe orbita planetei Venus, studiind tiparele meteorologice ale planetei și căutând vulcani activi.
Cel puțin de la sfârșitul anului 2019, NASA și Institutul de Cercetare Spațială al Academiei de Științe din Rusia au discutat despre o colaborare pentru misiunea Venera-D, care ar include un orbiter, un lander și posibil o sondă alimentată cu energie solară.
NASA a finanțat recent câteva concepte de misiuni care ar putea fi trimise spre Venus în următoarele decenii, în cadrul Programului de Concepte Inovatoare Avansate al NASA. Acestea includ în rover ”de modă veche”, pe bază de aburi în loc de electronice (care s-ar prăji rapid în atmosfera venusiană). Pe de altă parte, unii oamenii de știință de la NASA investighează posiblitatea utilizării unor aeronave pentru a studia regiunile mai temperate ale lui Venus.
Concept al misiunii VERITAS proiectată pentru explorarea planetei Venus. | Foto: NASA/JPL-CALTECH
Recent, în anul 2021, NASA a anunțat două noi misiuni către Venus, care vor fi lansate în 2030: DAVINCI+ și VERITAS.
DAVINCI (Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble Gases, Chemistry and Imaging) va călători prin atmosfera planetei, studiind cum se modifică aceasta în timp. VERITAS (Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography and Spectroscopy) va cartografia de pe orbită suprafața planetei, utilizând un radar.
Există viață pe Venus?
Destinații din sistemul nostru solar precum lunile Enceladus și Titan sau chiar planeta Marte sunt acum puncte fierbinți ale căutării semnelor vieții extraterestre.
Însă o descoperire științifică revoluționară din 2020 i-a determinat pe oamenii de știință să se gândească dacă este sau nu posibil să existe forme de viață în atmosfera infernală a planetei Venus.
Oamenii de știință au detectat în norii planetei Venus compusul chimic denumit fosfină, ilustrat în imaginea de mai sus creată digital. | Foto: ESO/M. KORNMESSER/L. CALCADA & NASA/JPL/CALTECH
Oamenii de știință cred că, cel mai probabil, cu miliarde de ani în urmă, Venus ar fi putut fi locuibilă și destul de asemănătoare cu Pământul de astăzi. Însă de atunci a suferit un puternic efect de seră care a dus la planeta Venus așa cum o știm astăzi, cu temperaturi ridicate ale suprafeței și o atmosferă infernală.
Cu toate acestea, în anul 2020, astronomii au dezvăluit descoperirea unei substanțe chimice stranii în norii din atmosfera lui Venus, despre care unii cred că ar putea reprezenta un indiciu al vieții: fosfina.
Fosfina este un compus chimic care a fost găsit pe Pământ, dar și pe Jupiter și Saturn. Oamenii de știință cred că, pe Venus, substanța ar putea apărea la fel ca pe Pământ, pentru scurte perioade de timp în atmosferă.
Însă ce are de a face descoperirea fosfinei cu viața?
Ei bine, deși fosfina există în moduri ciudate, cum ar fi otrava pentru șobolani, ea a fost observată și alături de grupuri de anumite microorganisme, iar oamenii de știință cred că, pe Pământ, compusul este produs de microbi pe măsură ce aceștia se descompun chimic.
Acest lucru i-a determinat pe unii cercetători să suspecteze că, dacă microbii pot să creeze fosfină, atunci poate că aceștia ar putea fi responsabili pentru fosfina din atmosfera lui Venus. De la descoperire, au existat analize ulterioare care au pus la îndoială producerea fosfinei de către microbi, însă oamenii de știință continuă să investigheze, în special cu noile misiuni planificate.
Sursa: Space.com.