Uranus, planeta înclinată

publicat de Florin Mitrea
38 vizualizări
Planeta Uranus

A șaptea planetă a sistemului nostru solar și cu al treilea cel mai mare diametru, planeta Uranus este o lumea foare rece și vântoasă. Acest gigant de gheață este înconjurat de 13 inele slabe și de 27 de luni și se rotește la un unghi de aproape 90 de grade față de planul orbitei planetei. Această înclinare unică face ca Uranus să pară că se învârte pe o parte, orbitând în jurul Soarelui ca o minge care se rostogolește.

Prima planeta găsită cu ajutorul unui telescop, Uranus a fost descoperită în anul 1781 de astronomul William Herschel, care, inițial, a crezut că aceasta este o cometă sau o stea. Doi ani mai târziu, corpul ceresc a fost universal acceptat drept o nouă planetă, în parte și datorită observațiilor astronomului Johann Elert Bode.

Potențialul de existență a vieții

Mediul de pe Uranus nu este propice pentru susținerea vieții așa cum o cunoaștem astăzi. Temperaturile, presiunile și materialele care caracterizează planeta sunt prea extreme și volatile pentru ca organismele vii să se adapteze.

Mărime și distanță

Având o rază de 25.362 km, Uranus este de aproximativ patru ori mai mare decât Pământul. Dacă planeta noastră ar avea dimensiunea unei monede, atunci Uranus ar fi de mărimea unei mingi de softball.

Planeta Uranus se află la o distanță de 2,9 miliarde față de Soare, ceea ce reprezintă 19,8 unități astronomice. O unitate astronomică (AU) este distanța de la Soare la Pământ. Lumina solară are nevoie de 2 ore și 40 de minute pentru a călători de la Soare la Uranus.

Orbită și rotație

O zi de pe Uranus durează aproximativ 17 ore terestre (timpul de care planeta are nevoie pentru a efectua o rotație completă înn jurul axei sale). Uranus efectuează o rotație completă în jurul Soarelui în circa 87 de ani tereștri (30.687 de zile terestre).

Uranus este singura planetă al cărei ecuator este aproape perpendicular pe orbita sa, având o înclinație de 97,77 grade – probabil datorită impactului cu un corp de dimensiunile Pământului cu mult timp în urmă. Această înclinație unică creează cele mai extreme sezoane din Sistemul Solar. Pentru aproape un sfert de an de pe Uranus, Soarele strălucește direct peste fiecare pol, cufundând cealaltă jumătate a planetei într-o iarnă întunecată cu durata de 21 de ani tereștri.

Uranus este una dintre cele două planete care se rotesc în sens învers față de majoritatea celorlalte planete (Venus este cea de a doua), de la est la vest.

Sateliții naturali ai lui Uranus

Uranus are 27 de luni cunoscute. Deși cei mai mulți sateliți ai celorlalte planete cunoscute au primit nume din mitologia greacă sau romană, lunile lui Uranus au fost numite după personajele din operele lui William Shakespeare și Alexander Pope.

Toți sateliții de pe orbita interioară a lui Uranus sunt formați din gheață și rocă în proporții aproximtiv egale. Compoziția lunilor exterioare rămâne necunoscută, dar probabil că ele sunt asteroizi capturați.

Inelele lui Uranus

Uranus are două sisteme de inele. Sistemul interior este format din inele înguste și de culoare gri-închis. Există două inele exterioare: cel dinspre interior este roșiatic, la fel ca celelalte inele formate din praf din Sistemul Solar, iar inelul dinspre exterior este albastru, la fel ca inelul E al lui Saturn.

În ordinea creșterei distanței față de planetă, inelele sunt numite Zeta, 6, 5, 4, Alpha, Beta, Eta, Gamma, Delta, Lambda, Epsilon, Nu și Mu. Unele dintre inelele de dimensiuni sunt înconjurate de centuri de praf fin.

Formarea planetei Uranus

Uranus s-a format odată cu celelalte corpuri din sistemul nostru solar, în urmă cu 4,5 miliarde de ani. La fel ca vecina sa Neptun, probabil că Uranus s-a format mai aproape de Soare, apoi s-a deplasat spre exteriorul Sistemului Solar, în urmă cu 4 miliarde de ani.

Structura planetei Uranus

Planeta Uranus este unul dintre cei doi giganți de gheață din sistemul nostru solar (celălalt fiind Neptun). Cea mai mare parte a masei planetei (80% sau mai mult) este compusă dintr-un fluid fierbinte și dens de materie ”înghețată” – apă, metan și amoniac -, aflat deasupra unui nucleu mineral mic. În apropierea nucleului, temperatura ajunge la 4.982 de grade Celsius.

Uranus este ceva mai mare în diametru decât Neptun, dar are o masă mai mică. Este a doua cea mai densă planetă, după Saturn.

Uranus are o culoare albastru-verzui datorită metanului din atmosfera sa. Lumina soarelui străbate atmosfera și este reflectată de straturile superioare de nori, în care metanul absoarbe lungimile de undă din domeniul roșu, rezultând astfel o culoare albastru-verzui.

Suprafața lui Uranus

Fiind o gigantă de gheață, Uranus nu are o atmosferă adevărată. Planeta este predominant fluidă. O sondă spațială nu ar avea unde ateriza pe Uranus, dar nici nu ar putea zbura prin atmosfera sa fără să fie afectată; presiunile și temperaturile imense ar distruge orice obiect metalic.

Atmosfera lui Uranus

Atmosfera lui Uranus este formată predominant din hidrogen și heliu, la care se adaugă cantități mici de metan și urme de amoniac și apă. Metanul îi dă lui Uranus culoarea albastră.

În 1986, Voyager 2 a observat doar câțiva nori, o pată mare întunecată și o pată mică întunecată, însă observațiile mai recente au dezvăluit că Uranus prezintă nori dinamici atunci când se apropie de echinox.

Având o temperatură minimă de -224,2 grade Celsius, atmosfera planetei este chiar mai rece decât cea a lui Neptun în unele zone.

Viteza vânturilor de pe Uranus poate atinge 900 km/h. Vânturile sunt retrograde la ecuator, bătând în direcție opusă sensului de rotație a planetei. În schimb, înspre poli vântuile bat în același sens cu rotația planetei.

Magnetosfera planetei Uranus

Uranus are o magnetosferă neobișnuită, de formă neregulată. În mod tipic, câmpurile magnetice sunt aliniate cu rotația planetei, însă câmpul magnetic al lui Uranus este răsturnat: axa magnetică este înclinată cu aproape 60 de grade în raport cu axa de rotație a planetei și este decalată față de centrul planetei cu o treime din raza acesteia.

Aurorele de pe Uranus nu sunt aliniate cu polii (așa cum se întâmplă pe Pământ, Jupiter și Saturn) din cauza câmpului magnetic deformat.

Coada magnetosferei planetei Uranus se întinde prin spațiu milioane de kilometri. Liniile sale de câmp magnetic sunt răsucite de rotația înclinată a planetei sub forma unui tirbușon.

Sursa: NASA.

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii