Mercur este cea mai apropiată planetă de Soare. Drept urmare, ea orbitează în jurul astrului nostru mai repede decât orice altă planetă, fapt pentru care romanii i-au dat numele zeului mesagerilor din mitologia lor.
Sumerienii cunoșteau planeta Mercur încă de acum 5.000 de ani. Ea era deseori asociată cu Nabu, zeul scrisului, potrivit unui site asociat cu misiunea MESSENGER (Mercury Surface, Space Environment, Geochemistry and Ranging) a NASA. Mercur a primit două nume separate, datorită apariției sale ca luceafăr de dimineață și luceafăr de seară. Totuși, astronomii greci știau că cele două nume se referă la același obiect ceresc, iar Heraclit, în jurul anului 500 Î.Hr., a sugerat în mod corect că atât Mercur, cât și Venus se învârt în jurul Soarelui, nu al Pământului.
Mercur este a doua cea mai densă planetă, după Pământ, având un nucleu metalic uriaș, cu un diametru de 3.600-3.800 km – adică 75% din diametrul întregii planete. Spre comparație, învelișul exterior al lui Mercur are o grosime de doar 500-600 km.
Cum este suprafața planetei Mercur?
Deoarece planeta este atât de aproape de Soare, suprafața sa poate atinge temperaturi de 450 de grade Celsius. Totuși, pentru că Mercur nu are o atmosferă propriu-zisă care să rețină căldura, în timpul nopții temperaturile scad până la minus 170 de grade Celsius – o diferență de temperatură de 600 de grade Celsius, cea mai mare din Sistemul Solar.
Mercur este cea mai mică planetă din sistemul nostru solar, fiind puțin mai mare decât Luna. Din moment ce nu are o atmosferă semnificativă care să oprească impacturile, suprafața sa este plină de cratere.
În urmă cu circa patru miliarde de ani, un asteroid cu diametrul de 100 km a lovit planeta Mercur cu o forță echivalentă cu cea a unui trilion de bombe de o megatonă, creând un crater de impact uriaș, cu o lățime de circa 1.550 km. Denumit Caloris Basin, acest crater ar putea îngloba întregul stat Texas din S.U.A.
Un alt impact major ar fi dus la crearea mișcării de rotație ciudate a planetei, potrivit unui studiu din 2011.
Chiar dacă este atât de aproape de Soare, în anul 2017 sonda MESSENGER a NASA a descoperit apă înghețată în craterele din jurul polului nord al lui Mercur, unde regiunile ar putea fi ascunse permanent de căldura Soarelui. Polul sud ar putea conține și el gheață, însă orbita lui MESSENGER nu a permis verificarea acestei zone.
Gheața din aceste regiuni ar fi putut fi adusă de comete și meteoriți sau vaporii de apă ieșiți la suprafață din interiorul planetei ar fi putut îngheța la poli.
Mercur nu numai că s-a micșorat în trecut, ci continuă să se micșoreze și în prezent, potrivit unui raport din 2016. Planeta este formată dintr-o singură placă tectonică așezată peste un nucleu de fier aflat în răcire. Pe măsură ce nucleul se răcește, el se solidifică, reducând volumul planetei și determinând-o să se micșoreze.
Procesul a modelat suprafața planetei, creând pante abrupte sau stânci în formă de lobi, lungi de câteva sute de kilometri și înalte de până la doi kilometri, precum ”Marea Vale” a lui Mercur, cu o lungime de 1.000 km, o lățime de 400 km și o altitudine de 3,2 km. Aceasta este mai mare decât faimosul Grand Canyon din Arizona și mai adâncă decât Great Rift Valley din Africa de Est.
Un studiu din 2016 asupra formelor de relief de pe suprafața lui Mercur a sugerat că planeta încă ar putea fi răvășită de cutremure. În plus, în trecut, suprafața lui Mercur a fost remodelată în mod constant de activitatea vulcanică.
Cu toate acestea, un alt studiu din 2016 a sugerat că erupțiile vulcanice de pe Mercur s-ar fi încheiat în urmă cu aproximativ 3,5 milioane de ani.
Un studiu din 2016 a sugerat că formele de relief de pe Mercur ar putea fi împărțite în două grupuri: unul format din materiale mai vechi, care s-au topit la presiuni ridicate la granița dintre nucleu și manta, și altul format din materiale mai noi, care s-au format mai aproape de suprafața planetei.
Un alt studiu din 2016 a descoperit că nuanța închisă la culoare a suprafeței luyi Mercur se datorează carbonului. Acest carbon nu provine de la cometele care au căzut pe planetă, așa cum suspectaseră unii cercetători, ci ar putea fi o rămășiță a scoarței primordiale a planetei.
Câmpul magnetic al planetei Mercur
O descoperire total neașteptată realizată de Mariner 10 a fost aceea că Mercur posedă un câmp magnetic. Teoretic, planetele generează câmpuri magnetice numai dacă se rotesc repede și au un nucleu în stare topită. Însă Mercur are nevoie de 59 de zile terestre pentru a efectua o rotație completă și este atât de mică – doar aproximativ o treime din dimensiunile Pământului -, încât nucleul său trebuie să se fi solidificat cu mult timp în urmă.
Interiorul său neobișnuit ar putea explica diferențele din câmpul magnetic al lui Mercur atunci când este comparat cu cel al Pământului. Observațiile efectuate de sonda MESSENGER au dezvăluit că intensitatea câmpului magnetic este de aproximativ trei ori mai mare în emisfera nordică decât în cea sudică. Modelele realizate de cercetători sugerează că miezul din fier al lui Mercur ar putea trece din stare lichidă în stare solidă în straturile superioare ale nucleului, mai degrabă decât în centrul său.
Descoperirea din 2007, realizată cu ajutorul observațiilor radar de pe Pământ, că nucleul lui Mercur încă ar putea fi lichid ar putea explica magnetismul planetei, deși vântul solar ar putea juca un rol diminuarea câmpului magnetic.
Deși câmpul magnetic al lui Mercur reprezintă doar 1% din cel al Pământului, el este foarte activ. Câmpul magnetic al vântului solar – particulele încărcate electric emise de Soare – se întâlnește periodic cu cel al lui Mercur, ducând la formarea unor tornade magnetice puternice care canalizează plasma solară fierbinte spre suprafața planetei.
Mercur are atmosferă?
În loc de o atmosferă substanțială, Mercur posedă o ”exosfera” ultrasubțire, formată din atomii împinși de pe suprafață de radiația solară, de vântul solar și de impacturile cu micrometeoriții. Această atmosferă se pierde rapid în spațiu, formând o coadă de particule, potrivit NASA.
Atmosfera lui Mercur conține 42% oxigen, 29% sodiu, 22% hidrogen, 6% heliu, 0,5% potasiu, la care se adaugă potențiale urme de argon, dioxid de carbon, apă, azot, xenon, krypton și neon.
Orbita planetei Mercur
Mercur efectuează o rotație completă în jurul Soarelui în 88 de zile, călătorind prin spațiu cu o viteză de aproape 180.000 km/h, mai repede decât orice altă planetă. Orbita sa este puternic eliptică; la periheliu, Mercur se află la 47 de milioane de kilometri față de Soare, în timp ce la afeliu se află la 70 de milioane de kilometri depărtare.
Cercetare și explorare
Prima sondă spațială care a vizitat planeta Mercur a fost Mariner 10, care a fotografiat 45% din suprafața sa și a detectat câmpul său magnetic.
Orbiterul MESSENGER al NASA a fost a doua navă spațială care a vizitat Mercur și a ajuns pe orbită în martie 2011. Misiunea sa s-a încheiat pe 30 aprilie 2015, când a rămas fără combustibil și s-a prăbușit pe suprafața planetei.
În 2012, oamenii de știință au descoperit un grup de meteoriți în Maroc, despre care cred că provin de pe Mercur. Dacă acest lucru se adeverește, atunci Mercur ar intra în grupul select al corpurilor cerești de pe care există eșantioane pe Pământ, alături de Lună, Marte și asteroidul Vesta.
În anul 2016, oamenii de știință au publicat primul model digital global al lui Mercur, care a combinat peste 10.000 de imagini realizate de sonda MESSENGER. Modelul a dezvăluit cele mai înalte și cele mai joase puncte ale planetei – cel mai înalt punct se află chiar la sud de ecuator și are o altitudine de 4,48 km peste înălțimea medie a planetei; punctul cel mai de jos se află în bazinul Rachmaninoff (o zonă cu o presupusă activitate vulcanică recentă), fiind cu 5,38 km sub media planetei.
În 2018, a fost lansată altă misiune spre Mercur: misiunea BepiColombo, operată în comun de agențiile spațiale din Europa și Japonia. BepiColombo este compusă din două nave spațiale care, după o lungă călătorie până la Mercur, se vor separa pentru a studia mai bine planeta. Segmentul din misiune care ține de Agenția Spațială Europeană se va concentra pe studierea suprafeței planetei Mercur, în timp ce Agenția de Explorare Aerospațială din Japonia va studia magnetosfera planetei.
În prezent, BepiColombo este în drum spre Mercur. Misiunea științifică propriu-zisă va începe în 2025 și este programată să dureze aproximativ un an terestru sau patru ani de pe Mercur.
Sursa: Space.com.