Pământul, planeta noastră natală, este a treia planetă de la Soare și singurul loc cunoscut care găzduiește viața. Deși Pământul este a cincea planetă ca mărime din sistemul nostru solar, el este singura lume din Sistemul Solar care prezintă apă în stare lichidă la suprafață. Fiind puțin mai mare decât planeta Venus, vecina sa, Pământul este cea mai mare dintre cele patru planete apropiate de Soare, toate constituite din rocă și metal.
Potențialul de existență a vieții
Pământul are o temperatură extrem de primitoare și un amestec de substanțe chimice care au contribuit la abundența vieții de aici. Mai important, planeta noastră este unică prin faptul că cea mai mare parte a suprafeței sale este acoperită de apă lichidă, deoarece temperatura permite acesteia să existe pentru perioade lungi de timp.
Vastele oceane ale Pământului au oferit un mediu prielnic pentru ca viața să apară în urmă cu aproximativ 3,8 miliarde de ani.
Mărime și distanță
Având o rază de 6.371 km, Pământul este cea mai mare dintre planetele terestre și a cincea cea mai mare planetă din Sistemul Solar.
De la o distanță medie de 150 de milioane de kilometri, Pământul se află la exact o unitate astronomică față de Soare, deorece o unitate astronomică (UA) reprezintă distanța dintre Soare și Pământ.
Lumina are nevoie de circa opt minute pentru a călători de la Soare la planeta noastră.
Orbită și rotație
Pământul efectuează o rotație completă în jurul axei sale în 23,9 ore și o rotație completă în jurul Soarelui în 365,25 zile. Acest sfert de zi în plus reprezintă o provocare pentru calendarul nostru, în care un an are 365 de zile. Pentru a menține anul calendaristic în concordanță cu orbita în jurul Soarelui, la fiecare patru ani adăugăm o zi la calendar; anul respectiv se numește an bisect.
Planul axei de rotație a Pământului este înclinat cu 23,4 grade față de planul orbitei sale. Această înclinare determină cele patru sezoane anuale. Într-o anumită perioadă a anului, emisfera nordică este îndreptată spre Soare, în timp ce emisfera sudică este mai ferită. Acest fapt duce la sezonul de vară în emisfera nordică și la sezonul de iarnă în emisfera sudică. Șase luni mai târziu, situația se inversează. La începutul primăverii și toamnei, ambele emisfere primesc aproximativ aceeași cantitate de căldură de la Soare.
Sateliții naturali ai Pământului
Pământul are numai un singur satelit natural, Luna. Satelitul nostru este cel mai cunoscut și mai strălucitor corp de pe bolta cerească. În multe privințe, Luna face din Pământ un loc atât de favorabil pentru viață. Ea stabilizează echilibrul planetei noastre, ceea ce face ca clima să fie mai puțin variabilă de-a lungul a mii de ani.
Uneori, Pământul găzduiește pe orbită asteroizi sau roci mari. De obicei, aceste corpuri sunt prinse în gravitația planetei noastre timp de câteva luni sau ani, înainte de a reveni pe orbita în jurul Soarelui. Unii asteroizi sunt într-un ”dans” permanent cu Pământul, pe măsură ce ambele obiecte orbitează în jurul astrului nostru.
Unii sateliți naturali sunt doar bucăți de roci capturate de gravitația unei planete, însă Luna este rezultatul unei coliziuni din urmă cu miliarde de ani. Atunci când Pământul era o planetă tânără, o bucată mare de rocă s-a lovit de ea, dislocând o porțiune din interiorul planetei. Bucățile rezultate s-au aglomerat și au format luna noastră. Având o rază de 1.738 km, Luna este al cincilea satelit natural ca mărime din Sistemul Solar, după Ganymede, Titan, Callisto și Io.
Luna se află la o distanță medie de 384.400 km față de Pământ. Aceasta înseamnă că între Lună și Pământ ar putea încăpea 30 de planete de mărimea planetei noastre.
Inele
Pământul nu prezintă inele.
Formarea Pământului
Atunci când Sistemul Solar a căpătat structura sa actuală, în urmă cu 4,5 miliarde de ani, Pământul s-a format când gravitația a atras gazele și praful în ceea ce va deveni a treia planeta de la Soare. Ca și alte planete terestre, Pământul prezintă un nucleu central, o manta stâncoasă și o scoarță solidă.
Structura Pământului
Pământul este format din patru straturi principale, începând cu un nucleu interior chiar în centrul planetei, înconjurat de un nucleu exterior, o manta și o scoarță.
Nucleul interior este o sferă solidă constituită din fier și nichel, cu o rază de aproximativ 1.221 km. Aici temperatura atinge 5.400 de grade Celsius. În jurul nucleului interior se află nucleul exterior, care are o grosime de circa 2.300 km și este format din fier și nichel în stare fluidă.
Între nucleul exterior și scoarță se află mantaua, stratul cel mai gros. Aceste amestec fierbinte și vâscos de roci topite are o grosime de aproximativ 2.900 km și consistența caramelului.
Scoarța, stratul exterior al Pământului, are o grosime de circa 30 km, în zona uscatului. La fundul oceanului, scoarța este mai subțire și se întinde pe o adâncime de 5 km.
Suprafața Pământului
La fel ca Marte și Venus, Pământul are vulcani, munți și văi. Litosfera planetei noastre, care include scoarța și partea superioară a mantalei, este împărțită în plăci continentale uriașe, aflate într-o continuă mișcare. Cutremurele apar atunci când plăcile continentale se ciocnesc una de alta, se ridică una peste alta sau se despart și se separă.
Oceanul global, care acoperă aproape 70% din suprafața planetei, are o adâncime medie de 4 km și conține 97% din apa de pe Pământ. Majoritatea vulcanilor sunt ascunși sub acest ocean. De exemplu, vulcanul Mauna Kea din Hawai este mai înalt decât Muntele Everest, dar cea mai mare parte a sa se află sub apă. Cel mai întins lanț muntos de pe Pământ se află, de asemenea, sub apă, la fundul oceanelor Arctic și Atlantic. Acest lanț este de patru ori mai lung decât Munții Anzi, Stâncoși și Himalaya luați la un loc.
Atmosfera Pământului
Aproape de suprafață, Pământul are o atmosferă compusă din 78% azot, 21% oxigen și 1% alte gaze, cum ar fi argonul, dioxidul de carbon și neonul. Atmosfera influențează climatul pe termen lung al Pământului, dar și fenomenele meteorologice locale și ne protejează a radiațiile vătămătoare emise de Soare.
De asemenea, atmosfera ne protejează de meteoriți, care ard în atmosferă înainte de a ajunge la suprafața planetei.
Magnetosfera Pământului
Rotația rapidă a planetei noastre și nucleul de fier-nichel în stare topită dau naștere unui câmp magnetic, pe care vântul solar îl distorsionează sub forma unei lacrime. Atunci când particulele încărcate electric din vântul solar sunt capturate de câmpul magnetic al Pământului, ele intră în coliziune cu moleculele de aer de deasupra polilor magnetici ai planetei. Apoi aceste molecule încep să strălucească și produc aurore.
Câmpul magnetic face ca acul busolei să indice întotdeauna nordul, indiferent de orientarea busolei. Însă polaritatea magnetică a Pământului se poate schimba, inversând direcția liniilor de câmp magnetic.
Dovezile geologice arată că o inversare magnetică are loc, în medie, o dată la fiecare 400.000 de ani. Din câte știm, o astfel de inversare nu afectează viața de pe planetă, iar un astfel de fenomen este puțin probabil să se întâmple în următorii o mie de ani.
Sursa: NASA.