Marea extincție din Permian-Triasic

publicat de Florin Mitrea
17 vizualizări
Extincția din Permian

Era Paleozoică a culminat, în urmă cu 251,9 milioane de ani, cu cel mai sever eveniment de extincție în masă înregistrat vreodată în istoria Pământului. Cunoscut și sub denumirea de ”Moartea cea Mare”, extincția din Permian-Triasic a dus la dispariția a aproape 96% dintre toate speciile marine și a circa 70% dintre speciile terestre, inclusiv plante și insecte.

Oamenii de știință au căzut de acord că activitatea vulcanică intensă de la sfârșitul Permianului, asociată cu Marea Provincie Magmatică Siberiană, au emis în atmosferă cantități uriașe de gaze cu efect de seră, într-un interval de timp scurt. Aceasta a dus la o creștere bruscă a temperaturilor globale și la o serie de efecte devastatoare asupra mediului.

O echipă internațională formată din cercetători din Statele Unite, Suedia și Australia a studiat depozitele sedimentare din estul Australiei, care cuprind date despre evenimentul de extincție și furnizează înregistrări ale modificării condițiilor de-a lungul unei regiuni de coastă situate la latitudini superioare din emisfera sudică.

În această parte a planetei noastre, evenimentul de extincție se evidențiază prin dispariția bruscă a ecosistemelor de păduri mlăștinoase de tip Glossopteris, care se dezvoltau în această regiune de milioane de ani. Datele colectate din opt situri din New South Wales și Queensland, Australia, au fost combinate cu modelările climatice pentru a analiza natura și ritmul schimbărilor climatice de dinaintea, din timpul și de după evenimentul de extincție.

Rezultatele au arătat că ecosistemele de păduri mlăștinoase prosperau la sfârșitul Permianului, o perioadă în care climatul se afla într-o încălzire graduală și dobândise un caracter sezonier. Colapsul acestor medii luxuriante a fost abrupt și a coincis cu o creștere rapidă a temperaturilor din zonă. Climatul de după extincție era cu 10-14 grade Celsius mai cald, iar peisajul nu mai era permanent umed, ci primea precipitații ridicate într-un ritm sezonier, cu o intensificare a climatului musonic în părțile sudice.

Deoarece în multe regiuni de pe glob climatul devenise arid în perioada de dinainte de ”Moartea cea Mare”, rezultatele sugerează că aceste latitudini sudice ar fi putut servi drept refugiu pentru speciile terestre iubitoare de umezeală.

Rata actuală a încălzirii globale rivalizează cu cea din timpul extincției din Permian-Triasic, însă ea variază la nivel regional, unele părți ale planetei cunoscând modificări rapide, în timp ce altele rămânând relativ neafectate. Este posibil ca efectele schimbărilor climatice asupra ecosistemelor să fie severe. De aceea, înțelegerea tiparelor globale ale modificării mediului de la sfârșitul Paleozoicului poate furniza perspective pe măsură ce ne confruntăm cu rapida schimbare a climatului de astăzi.

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii