Trilobiții (clasa Trilobita) au trăit pe Pământ de la începutul Cambrianului (în urmă cu 520 de milioane de ani) până la sfârșitul Permianului (în urmă cu 250 de milioane de ani). Numele lor provine de la structura trilobată a exoscheletului lor, ce prezintă un lob central principal (lob axial) și o pereche de lobi secundari denumiți pleură.
Corpul trilobiților este împărțit în trei regiuni longitudinale: un cap (cefalon), un torace (torax), format din mai multe segmente articulate, și o coadă (pigidiu).
Trilobiții ca artropode
În ciuda trecerii unui sfert de miliard de ani de la extincția lor, încadrarea zoologică a trilobiților poate fi realizată după fosilele acestora. Înainte ca primul trilobit fosilizat să fi fost descoperit în anul 1870, se știa că trilobiții aparțineau artropodelor.
Artropodele sunt încrengătura cea mai bogată în specii din zilele noastre și au fost cel mai divers grup de animale pluricelulare încă de la începutul Cambrianului. Subgrupele lor principale sunt crustaceele (cum sunt racii și crabii), cheliceratele (cum sunt păianjenii, scorpionii și acarienii), insectele și miriapodele (care includ diplopodele (milipedele) și centipedele (chilopodele)).
Trilobita reprezintă cel mai divers grup de artropode dispărute în totalitate. Exoscheletul lor dur, care acoperea partea dorsală a corpului, și segmentarea bine definită sunt trăsături clasice ale artropodelor. Exoscheletul trilobiților era mineralizat, format din calcit. Hipostoma trilobiților, o placă atașată de partea inferioară a capului, chiar în fața deschiderii cavității bucale, corespunde unei structuri similare de la artropode, denumită labrum.
Majoritatea trilobiților prezentau o pereche de ochi compuși, aranjamentul omatidiilor (unitățile ochilor compuși) fiind tipic pentru artropode (de exemplu, ochii compuși de la crustacee și insecte).
Trilobiții își lepădau periodic exoscheletul pentru a permite corpului să crească, proces denumit năpârlire. Năpârlirea este o altă trăsătură specifică artropodelor.
Picioarele trilobiților
Picioarele au fost conservate la mai puțin de 20 de specii de trilobiți, dar structura acestora confirmă încadrarea lor în rândurile artropodelor. Trilobiții prezentau o pereche de antene cu multe articulații, care erau proiectate înaintea capului, urmate de trei perechi de picioare la nivelul capului. Alte picioare erau atașate de lobul central (lobul axial) și se întindeau sub lobii laterali.
Toate artropodele de astăzi prezintă un cap alcătuit din cel puțin patru segmente prevăzute cu picioare. La trilobiți, picioarele de la nivelul capului aveau o structură asemănătoare cu cea a picioarelor de la nivelul toracelui și cozii; câte o pereche de picioare era atașată de fiecare segment al toracelui și cozii. Toracele (torax) era format dintr-un număr de 2 până la 61 de segmente, acest număr fiind, de obicei, constant în cadrul aceleași specii.
Toate picioarele aveau o structură biramificată. Ramura interioară era formată din șapte segmente și funcționa ca un picior utilizat pentru mers, iar ramura exterioară avea un fascicul de filamente (lamele) care sugerează că funcționa ca o branhie. Cele două ramuri ale fiecărui picior se conectau printr-un segment median (coxopodit sau bază), prevăzut cu un set de țepi la partea sa interioară. Acești țepi funcționau într-un mod similar cu țepii de pe partea interioară a picioarelor crabilor-potcoavă de astăzi, fiind utilizați pentru ruperea hranei înainte de a fi dusă la gură. Gura trilobiților se deschidea înapoia hipostomei și era orientată către posterior (ca la numeroase crustacee).
Rude ale crabilor-potcoavă?
Poziția exactă a trilobiților în cadrul arborelui evolutiv al artropodelor este încă intens dezbătută. Primele teorii susțineau că, având în vederea vechimea lor geologică, trilobiții erau cele mai primitive artropode și ar fi putut include strămoșii crustaceelor și cheliceratelor.
Existența unei singure perechi de antene este o trăsătură primitivă a artropodelor, la fel ca asemănarea dintre toate picioarele atașate de corpul trilobiților (fără a exista componente de cavitate bucală derivate din picioare, ca în cazul crustaceelor sau insectelor).
Studiile mai recente consideră că, din cadrul artropodelor de astăzi, cele mai apropiate rude ale trilobiților sunt cheliceratele. Similitudinile dintre aceste două grupuri ar putea să nu pară evidente dacă ar fi să le comparăm cu păianjenii, scorpionii sau acarienii, dar devin mai aparente dacă le comparăm cu cele mai primitive dintre chelicerate, crabii-potcoavă.
Trilobiții, crabii-potcoavă și scorpionii de mare au rânduri de țepi similare pe partea interioară a picioarelor. Lamelele de pe ramura exterioară a picioarelor trilobiților sunt similare cu filamentele branhiilor crabilor-potcoavă și ale plămânilor arahnidelor. Ochii trilobiților ieșeau prin exoscheletul de la nivelul capului, la fel ca la crabii-potcoavă.
Cu toate acestea, trilobiții nu sunt strămoșii direcți ai crabilor-potcoavă sau ai altor chelicerate. Toți trilobții prezintă anumite trăsături comune unice (cum sunt exoscheletul din calcit și ochii calcificați), care indică faptul că ei sunt o ramură separată a artropodelor.
Sursa: Australian Museum