Macrofagele sunt un tip de globule albe ce joacă un rol important în sistemul imunitar al omului și îndeplinesc funcții diverse, printre care înglobarea și digerarea microorganismelor, curățarea resturilor și îndepărtarea celulelor moarte și stimularea altor celule implicate în funcția imunitară. Macrofagele conferă imunitatea înnăscută, care reprezintă prima linie de apărare împotriva agenților străini. Imunitatea dobândită (imunitatea adaptativă), pe de altă parte, implică celule imune specializate și anticorpi.
În afară de rolul lor imunitar, macrofagele secretă și citokine antiinflamatorii (mici proteine de semnalizare) și mediază procesele reparatorii.
Macrofagele se formează din monocite, care, la rândul lor, provin din măduva osoasă. Monocitele circulă prin sânge timp de 1-3 zile, apoi migrează în țesuturi, unde devin macrofage sau celule dendritice (celule ce prezintă antigenii și care joacă un rol în legătura dintre imunitatea înnăscută și cea dobândită).
Macrofagele se întâlnesc în numeroase organe din corp, cum sunt ficatul, creierul, oasele și plămânii, precum și în sânge, în special la locul infecției.
Tipuri de macrofage
Există două categorii principale de macrofage: macrofagele M1 și macrofagele M2. Macrofagele M1 sunt activate în mod clasic, adică de către invazia agenților patogeni, și joacă roluri în răspunsul imun față de agenții străini, cum sunt bacteriile. Tipul M2 joacă un rol în vindecarea rănilor și repararea țesuturilor și în procesele antiinflamatorii.
Funcțiile macrofagelor
În general, macrofagele joacă un rol în distrugerea organismelor infecțioase ce pătrund în corp, în curățarea resturilor celulare și în vindecarea rănilor. Ele mai joacă un rol important în formarea granuloamelor, care sunt aglomerări de macrofage ce izolează o infecție.
Funcția specifică a macrofagelor M1 este de a detecta, îngloba și distruge bacteriile. Ele realizează acest lucru prin fagocitoză, procesul prin care se formează o punte între receptorii celulari ai macrofagelor și antigenii de pe suprafața celulei bacteriene. După formarea acestei punți, membrana celulară a macrofagului se extinde și înconjoară bacteria. În interiorul macrofagului, bacteria devine fagozom (o veziculă), care apoi fuzionează cu un lizozom. Lizozomul conține enzime și peroxizi ce digeră agentul patogen.
Macrofagele M1 promovează fenomenele inflamatorii, distrugerea matricei extracelulare, apoptoza celulelor invadatoare (prin eliberarea de citokine și oxid nitric) și prezentarea antigenilor, fiind celule prezentatoare de antigen (APC). După ce un macrofag procesează și digeră antigenul, o moleculă a complexului major de histocompatibilitate (MHC) livrează antigenul la suprafața macrofagului pentru a permite legarea unei celule T. Aceasta declanșează răspunsul imun adaptativ prin care corpul recunoaște agentul străin și activează alte mecanisme pentru uciderea celulelor străine.
Macrofagele M2 sunt necesare pentru regenerarea țesutului conjunctiv în timpul vindecării rănilor. Ele produc factorul de creștere endotelial vascular (VEGF) și factorul de creștere transformator (TGF)-β1, care conferă stabilitate vasculară și repară rana. Celulele M2 mai fagocitează bacteriile și resturile de țesut din jurul rănii. Ulterior, ele secretă factori de creștere, stimulează celulele să reepitelizeze rana, creează țesut de granulație și formează o nouă matrice extracelulară.
Macrofagele mai îndeplinesc o serie de funcții specifice în diferite organe. De exemplu, odată cu inhalarea aerului în plămâni pot pătrunde substanțe toxice (bacterii, virusuri, ciuperci etc.), mai ales la nivelul alveolelor pulmonare. Macrofagele din plămâni pot distruge bacteriile și alte substanțe toxice din alveole pentru a preveni boli precum tuberculoza.
În ficat, macrofagele poartă numele de celule Kupffer. Acestea curăță ficatul de agenții patogeni care au pătruns în țesutul hepatic odată cu fluxul sanguin de la tractul gastrointestinal. Celulele Kupffer mai joacă un rol în menținerea nivelurilor de fier și în metabolismul bilirubinei. Dacă ficatul este vătămat, celulele Kupffer secretă citokine antiinflamatorii (interleukina-10, interleukina-4 și interleukina-13).
Macrofagele de la nivelul creierului poartă numele de microglie. Aceasta are un efect neuroprotector și secretă citokine antiinflamatorii. Dacă neuronii sunt afectați, celulele microgliale ajung la locul respectiv și fagocitează celulele moarte și materialele străine pentru a preveni vătămarea ulterioară a țesutului.
Macrofagele sunt bune sau rele?
În general, macrofagele sunt bune și joacă un rol critic în corpul uman. Ele ne protejează organismul de infecțiile bacteriene și virale prin secretarea de mediatori antimicrobieni și citokine proinflamatorii, în timp ce mediază repararea printr-un răspuns antiinflamator. Ele permit, de asemenea, protecția împotriva leziunilor neuronale ale creierului și reglează nivelul de fier și bilirubină din ficat.
Totuși, există unele efecte patologice ale macrofagelor. De exemplu, un tip de macrofag M2, macrofagul asociat tumorii (TAM), promovează creșterea tumorii prin suprimarea sistemului imunitar. În prezent sunt dezvoltate terapii pentru a viza TAM. În plus, populațiile de macrofage M1 și M2 joacă un rol în promovarea aterosclerozei, care este o boală arterială caracterizată prin depunere de grăsime pe pereții vaselor. Macrofagele M1 provoacă inflamarea vaselor, în timp ce macrofagele M2 elimină colesterolul din vasele de sânge, care apoi se oxidează și se transformă în plăci ateromatoase. Hipertensiunea arterială și bolile cardiovasculare pot fi consecințele acestui proces.
Sursa: Osmosis.org