Ficatul: anatomie, funcții și boli asociate

Ficatul este al doilea cel mai mare organ din corp și îndeplinește peste 500 de funcții, jucând un rol esențial în digestie. Funcțiile ficatului includ detoxificarea, sinteza proteinelor și producerea de substanțe care ajută la digestia alimentelor. Ficatul face parte din sistemul digestiv.

Ficatul omului este localizat în partea superioară dreaptă a abdomenului, sub diafragmă. El cântărește în jur de 1,5 kg, dar masa sa poate varia de la o persoană la alta. Pielea este singurul organ mai greu și mai mare decât ficatul.

Ficatul are o formă aproximativ triunghiulară și este alcătuit din doi lobi: lobul drept (mai mare) și lobul stâng (mai mic). Fiecare lob este alcătuit din opt segmente formate din 1.000 de lobuli (lobi mici). Lobulii sunt conectați prin canale mici (tuburi), care se leagă de canalele mari pentru a forma canalul hepatic comun. Acesta transportă bilă secretată de celulele hepatice la vezica biliară și în duoden (prima parte a intestinului subțire) prin intermediul canalului biliar comun.

Organul este protejat de un strat de țesut fibros denumit capsula Glisson, care, la rândul său, este acoperită de peritoneu (o membrană care formează căptușeala cavității abdominale). Ficatul este ținut ancorat de diafragmă prin intermediul unui ligament.

Anatomia ficatului. | Ilustrație: HOPKINS MEDICINE

Funcțiile ficatului

Spre deosebire de majoritatea organelor, ficatul este aprovizionat cu sânge din două surse. Vena portă aduce la ficat sângele bogat în nutrimente de la nivelul stomacului și al intestinului, iar artera hepatică aprovizionează ficatul cu sânge bogat în oxigen de la inimă. Vasele de sânge se ramifică în capilare sanguine, fiecare dintre acestea ajungând la un lobul. Așadar, lobulii reprezintă unitatea funcțională a ficatului și sunt alcătuiți din milioane de celule hepatice (hepatocite).

Sângele părăsește ficatul prin trei vene hepatice. Aproximativ 13% din tot sângele din corp se găsește la un moment dat în ficat.

Ficatul îndeplinește numeroase funcții în organism. Rolurile sale principale sunt următoarele:

• producerea bilei: bila ajută intestinul subțire să degradeze și să descompună grăsimile, colesterolul și unele vitamine. Bila este compusă din săruri biliare, colesterol, bilirubină, electroliți și apă;
• absorbția și metabolizarea bilirubinei: degradarea hemoglobinei duce la formarea bilirubinei. Ficatul sau măduva osoasă stochează fierul rezultat din hemoglobină, din care apoi este produsă următoarea generație de globule roșii;
• susținerea coagulării sângelui: vitamina K este necesară pentru formarea cheagurilor sanguine. Bila este esențială pentru absorbția vitaminei K, iar ficatul trebuie să secrete suficientă bilă pentru formarea factorilor de coagulare;
• metabolizarea grăsimilor: bila degradează grăsimile și facilitează digestia acestora. Ficatul sintetizează colesterol și alte proteine necesare pentru transportul grăsimilor în sânge;
• metabolizarea carbohidraților: ficatul stochează carbohidrații (glucidele) sub formă de glicogen. Corpul poate degrada carbohidrații stocați la nivelul ficatului până la glucoză. Aceasta este eliberată în fluxul sanguin pentru a regla nivelul glicemiei și pentru a fi utilizată ca sursă de energie;
• stocarea vitaminelor și mineralelor: ficatul stochează vitamine solubile în grăsimi, și anume vitaminele A, D, E, K și B12. De asemenea, el stochează fierul din hemoglobină sub formă de feritină, de unde acest mineral este preluat pentru producerea noilor globule roșii. Ficatul mai stochează și eliberează cuprul;
• susținerea metabolismului proteinelor: bila ajută la degradarea proteinelor în timpul digestiei;
• filtrarea sângelui: ficatul filtrează și înlătură substanțele din corp, cum sunt hormonii (estrogenul, aldosteronul), amoniacul (prin convertirea sa în uree – produsul final al metabolismului proteinelor, eliminat apoi prin urină) și compușii proveniți din exterior (alcoolul, medicamentele, drogurile);
• activitatea imunologică: ficatul face parte din sistemul fagocitelor mononucleate. La nivelului ficatului se găsește un număr mare de celule implicate în activitatea imunitară, denumite celule Kupffer. Aceste celule distrug virusurile, bacteriile și alte microorganisme care ajung în ficat din intestin;
• producerea de albumină: albumina este cea proteina întâlnită în cantitatea ce mai mare în serul sanguin. Ea transportă acizii grași și hormonii steroizi pentru a menține presiunea sanguină normală și a preveni pierderea de fluide de la nivelul vaselor de sânge;
• sinteza de angiotensinogen: acest hormon crește presiunea sanguină (tensiunea arterială) prin îngustarea vaselor de sânge în condițiile secreției de către rinichi a enzimei denumite renină.

Datorită importanței sale pentru organism, ficatul este singurul organ intern care se poate regera complet, cu condiția existenței unui minim de 25% țesut hepatic. Ficatul poate reveni la mărimea anterioară fără a-și pierde din funcții. La oameni, procesul de regenerare durează între 8 și 15 zile.

Pentru regenerarea ficatului sunt responsabili o serie de compuși, printre care se numără factorii de creștete și citokinele. Unii dintre cei mai importanți compuși implicați sunt:

• factorul de creștere hepatocitar;
• insulina;
• factorul de creștere transformator alfa;
• factorul de creștere epidermic;
• interleukina-6;
• norepinefrina (noradrenalina).

Bolile ficatului

Un organ atât de complex și important ca ficatul se poate confrunta cu o serie de boli. Ficatul sănătos funcționează foarte eficient, însă consecințele pot deveni grave sau chiar fatale în cazul îmbolnăvirii acestui organ. Cele mai importante afecțiuni ale ficatului sunt următoarele:

• fascioloza: afecțiunea este produsă de un vierme parazit denumit Fasciola hepatica (viermele de gălbează), care se instalează în canalele biliare ale multor specii (rumegătoare, cai, oameni). Ouăle produse de parazit evoluează în apă, trecând printr-o gazdă intermediară reprezentată de un melc acvatic din genul Lymnaea. Dezvoltarea până la faza de adult are loc în corpul gazdei sale, în timp de aproximativ trei luni. Omul se poate îmbolnăvi în urma consumului de apă contaminată sau de plante acvatice;
• ciroza: afecțiunea se caracterizează prin înlocuirea celulele hepatice cu un țesut cicatricial, într-un proces denumit fibroză. Unii dintre factorii care cauzează boala sunt toxinele, alcoolul și hepatita. În final, fibroza duce la insuficiență hepatică, deoarece funcționalitatea celulelor hepatice este distrusă;
• hepatita: boala reprezintă infectarea generalizată a ficatului din cauza virusurilor, toxinelor sau a unui răspuns autoimun. În multe cazuri, ficatul se poate reface, însă insuficiența hepatică poate apărea în cazurile grave;
• boala ficatului alcoolic: consumul unor cantități mari de alcool pe perioade lungi poate duce la afectarea ficatului;
• colangita sclerozantă primară: boala este o afecțiunea inflamatorie gravă a canalelor biliare și care duce la distrugerea acestora. În prezent nu există tratament, iar cauzele sale sunt necunoscute;
• boala ficatului gras: afecțiunea apare, de obicei, împreună cu obezitatea sau consumul de alcool și se caracterizează prin acumularea de grăsimi în vacuolele celulelor hepatice;
• sindromul Gilbert: boala este o afecțiune genetică ce afectează 4-16% din populație și se caracterizează prin metabolizarea incompletă a bilirubinei. Poate duce la icter ușor, care este inofensiv;
• cancerul hepatic: cele mai frecvente tipuri de cancer hepatic sunt carcinomul hepatocelular și colangiocarcinomul. Cauzele principale sunt consumul de alcool și hepatita. Boala este a șasea formă de cancer la nivel mondial și a treia cea mai frecventă cauză a morții de cancer.