Placenta este un organ endocrin temporar format în timpul sarcinii, care produce hormoni importanți în menținerea unei sarcini sănătoase și în pregătirea travaliului și alăptării. Ea conectează fătul în curs de dezvoltare de peretele uterului mamei. Acest organ crește în peretele uterului și este atașată de făt în cavitatea uterină prin cordonul ombilical, fiind formată din celule care provin din făt și, prin urmare, fiind primul dintre organele fetale care se dezvoltă.
Care este rolul placentei
Placenta conține o rețea complexă de vase de sânge care permit schimbul de nutrienți și gaze între mamă și fătul în curs de dezvoltare. Sângele mamei nu se amestecă de fapt cu cel al fătului; acest schimb are loc prin difuzia gazelor și transportul nutrienților între cele doua surse de sânge.
Transferul de nutrienți și oxigen de la mamă la făt, precum și al deșeurilor și dioxidului de carbon înapoi de la făt la mamă, permite creșterea și dezvoltarea fătului pe tot parcursul sarcinii. De asemenea, anticorpii pot trece de la mamă la făt, oferind protecție împotriva anumitor boli. Acest beneficiu poate dura câteva luni după naștere.
Pe lângă transferul de substanțe, acest organ are alte două funcții principale. Poate acționa ca o barieră între mamă și făt, împiedicând unele substanțe nocive din sângele mamei să afecteze fătul. Cu toate acestea, nu poate filtra chiar toate substanțele nocive care trec la făt. De exemplu, alcoolul poate traversa bariera placentară.
Ea acționează și ca un organ endocrin, producând câțiva hormoni importanți în timpul sarcinii. Acești hormoni lucrează împreună pentru a controla creșterea și dezvoltarea placentei și a fătului și acționează asupra mamei pentru a sprijini sarcina și a o pregăti pentru naștere.
Ce hormoni secretă placenta
Placenta produce doi hormoni steroizi: estrogenul și progesteronul. Progesteronul acționează pentru a menține sarcina, susținând mucoasa uterului, care oferă mediul pentru creșterea fătului și a placentei. Progesteronul previne pierderea acestei căptușeli (similar cu rolul jucat la sfârșitul unui ciclu menstrual), deoarece acest lucru ar duce la pierderea sarcinii. De asemenea, progesteronul suprimă capacitatea stratului muscular al peretelui uterin de a se contracta, ceea ce este important în prevenirea nașterii înainte de termen.
Nivelul de estrogen crește spre sfârșitul sarcinii. Estrogenul acționează pentru a stimula creșterea uterului în vederea găzduirii fătul în creștere și permite uterului să se contracte prin contracararea efectului progesteronului. În acest fel, pregătește uterul pentru travaliu. De asemenea, estrogenul stimulează creșterea și dezvoltarea glandelor mamare în timpul sarcinii, pregătindu-le pentru alăptare.
Hormoni proteici secretați de placentă includ gonadotropină corionica umană, lactogenul placentar uman, hormonul de creștere placentar, relaxina și kispeptina.
Gonadotropina corionică umana este primul hormon care este eliberat de placentă și este hormonul care este determinat (măsurat) într-un test de sarcină. Acționează ca un semnal pentru corpul mamei că sarcina s-a materializat, prin menținerea producției de progesteron din corpul galben, o glandă endocrină temporară care se găsește în ovar.
Funcția lactogenului placentar uman nu este complet înțeleasă, deși se crede că acesta promovează creșterea glandelor mamare în vederea alăptării. De asemenea, se crede că ajută la reglarea metabolismului mamei prin creșterea nivelului de nutrienți din sângele matern pentru utilizare de către făt.
Un rol similar îl joacă hormonul de creștere placentar, care predomină în timpul sarcinii datorită suprimării hormonului de creștere produs de glanda pituitară maternă.
Relaxina determină relaxarea ligamentelor pelvine și a colului uterin la sfârșitul sarcinii, ceea ce ajută procesul de travaliu.
Kispeptina este un hormon recent identificat, care este important pentru multe aspecte ale fertilităţii umane. În placentă, kispeptina pare să regleze creșterea placentară în mucoasa uterului mamei (endometru).
O serie de alți hormoni peptidici au fost identificați recent pentru a regla formarea vaselor de sânge în interiorul placentei, ceea ce este crucial pentru a permite placentei să facă schimb de nutrienți între mamă și copil; acești hormoni peptidici includ endoglina solubilă, tirozin-kinaza 1 solubilă și factorul de creștere placentar.
Afecțiuni ale placentei
Uneori, placenta nu crește corespunzător sau crește în locul greșit în peretele uterului mamei. Ea se poate atașa foarte jos în uter și poate acoperi orificiul cervical în canalul de naștere. Această afecțiune este cunoscută sub numele de placenta praevia și poate provoca sângerări mai târziu în timpul sarcinii și probleme în timpul travaliului.
Atunci când placenta crește prea adânc în peretele uterului, trecând prin mucoasă și ajungând la stratul muscular, boala este cunoscută sub numele de placenta accreta. În această situație, organul nu se poate separa în mod normal de peretele uterului după naștere, ceea ce poate provoca sângerări severe la mamă.
Desprinderea placentară rezultă din separarea prematură a placentei de uter, înainte de debutul travaliului. Acest lucru poate întrerupe alimentarea cu nutrienți și oxigen a fătului și poate provoca sângerări la mamă.
Formarea anormală a placentei a fost, de asemenea, asociată cu două dintre cele mai frecvente tulburări ale sarcinii – pre-eclampsia, care provoacă un set de simptome, inclusiv hipertensiune arterială la mamă și restricția de creștere a fătului, în care copilul nu reușește să-și atingă nivelul determinat genetic; ambele pot duce la nașterea unui copil mort și sunt asociate cu o sănătate precară în viața ulterioară. Studii recente au sugerat că măsurarea hormonilor placentari poate ajuta la identificarea femeilor cu risc crescut de restricție a creșterii fetale și pre-eclampsie.
De asemenea, pot apărea infecții ale placentei, care pot fi dăunătoare fătului dacă trec prin bariera placentară.
Sursa: YourHormones.info