Sistemul limfatic: structură, funcții și afecțiuni

publicat de Florin Mitrea
402 vizualizări
Sistemul limfatic

Sistemul limfatic este o rețea de țesuturi și organe care ajută corpul să scape de toxine, reziduuri și alte materiale nedorite. Principala funcție a sistemului limfatic este transportul limfei, un fluid care conține celule sanguine albe (globule albe).

Sistemul limfatic este format, în principal, din vase limfatice, care sunt similare cu venele și capilarele din structura sistemului circulator. Vasele limfatice sunt conectate la ganglionii limfatici, la nivelul cărora limfa este filtrată. Amigdalele, vegetațiile adenoide (formațiuni de țesut limfatic situate în spatele foselor nazale, cunoscute și sub denumirea de polipi), timusul și splina fac parte din sistemul limfatic.

Descrierea sistemului limfatic

În corpul omului există sute de ganglioni limfatici. Ei sunt localizați adânc în interiorul corpului, ca de exemplu în jurul plămânilor și al inimii, sau aproape de suprafață, cum ar fi zona inghinală sau subraț.

Splina, care este localizată în partea stângă a corpului, chiar deasupra rinichilor, este cel mai mare organ al sistemului limfatic. Ea funcționează ca un filtru sanguin, controlează cantitatea de globule roșii din sânge și ajută la lupta împotriva infecțiilor. Dacă splina detectează în sânge bacterii, virusuri sau alte microorganisme periculoase, atunci, împreună cu ganglionii limfatici, creează celulele albe ale sângelui denumite limfocite, care acționează ca apărători împotriva invadatorilor. Limfocitele produc anticorpi pentru a ucide microorganismele străine și a împiedica răspândirea infecțiilor. Oamenii pot supraviețui fără splină, dar pot fi mai predispuși la infecții și boli.

Timusul este localizat în cutia toracică, deasupra inimii. Acest organ de mici dimensiuni stochează limfocitele imature și le pregătește să devină limfocite T active, care ajută la distrugerea celulelor infectate sau canceroase.

Amigdalele sunt formațiuni de țesut limfatic situate în faringe. Ele reprezintă prima linie de apărare a sistemului imunitar în cazul virusurilor și bacteriilor care pătrund în corp prin nas sau gură. Uneori, amigdalele se infectează și pot fi înlăturate pe cale chirurgicală, deși acum această intervenție este mult mai puțin frecventă decât era în anii 1950.

Limfa este un lichid limpede și incolor. Numele său provine de la cuvântul latin „lympha”, care înseamnă „legat de apă”. Plasma sanguină părăsește celulele după ce le furnizează nutrimentele și preia reziduurile. Cea mai mare parte a plasmei se reîntoarce în circulația venoasă, prin intermediul venulelor, iar o mică parte devine limfă.

Spre deosebire de sânge, care circulă continuu prin corp într-un circuit închis, limfa curge într-o singură direcție: în sus, spre gât. Vasele de sânge se conectează la două vene subclaviculare, situate de o parte și de alta a gâtului, lângă clavicule, iar limfa reintră în sistemul circulator.

Schema sistemului limfatic

Sursa ilustrației: GETTY IMAGES

Afecțiuni ale sistemului limfatic

Bolile și afecțiunile sistemului limfatic sunt tratate, de obicei, de către imunologi. Chirurgii vasculari, dermatologii, oncologii și psihiatrii sunt, de asemenea, implicați. Există și terapeuți pentru limfedem (edem limfatic), care sunt specializați în drenajul manual al sistemului limfatic.

Cele mai frecvente afecțiuni ale sistemului limfatic sunt mărirea ganglionilor limfatici (limfadenopatie), umflarea datorată blocării ganglionilor (limfedem) și cancerele sistemului limfatic.

Atunci când o bacterie este identificată în interiorul fluidului limfatic, ganglionii limfatici produc mai multe globule albe, ceea ce poate duce la umflarea ganglionilor. Ganglionii umflați pot fi uneori simțiți în zona gâtului, subraț sau în zona inghinală.

Limfadenopatia poate fi cauzată, de obicei, de infecții, inflamații sau cancer. Infecțiile pot include infecții bacteriene, cum sunt cele provocate de streptococi, răni ale pielii infectate local sau infecții virale, cum sunt mononucleoza și infecția cu HIV. Mărirea ganglionilor poate fi localizată doar în zona unde a avut loc infecția sau poate fi generalizată (ca în cazul infecției cu HIV).

Limfomul

Limfomul reprezintă cancerul ganglionilor limfatici. Boala apare atunci când limfocitele cresc și se multiplică necontrolat. Există mai multe tipuri de limfom. Limfomul non-Hodgkin (LNH) este una dintre cele mai frecvente forme de cancer din Statele Unite, potrivit datelor deținute de American Cancer Society. Cel mai obișnuite tipuri de LNH sunt limfomul folicular (30% din toate cazurile de LNH), limfomul difuz cu celule B mari (40-50% din cazurile de LNH) și limfomul Burkitt (5% din cazurile de LNH).

Boala Castleman

Boala Castleman se referă la un grup de afecțiuni inflamatorii care provoacă mărirea ganglionilor limfatici și pot cauza insuficiență de organe multiplă. Deși nu este un cancer propriu-zis, boala este similară cu limfomul și adesea este tratată prin chimioterapie. Afecțiunea poate fi unicentrică (un singur ganglion este implicat) sau multicentrică (mai mulți ganglioni sunt implicați).

Limfangiomatoza

Limfangiomatoza implică apariția mai multor chisturi sau leziuni la nivelul vaselor limfatice. Se crede că afecțiunea se datorează unei mutații genetice.

Filarioza limfatică

Considerată o afecțiune tropicală neglijată, această boală parazitară este cauzată de infiltrarea unui vierme de mărimea unui fir în sistemul limfatic. Majoritatea cazurilor de filarioză limfatică din lume sunt cauzate de un parazit denumit Wuchereria bancrofti. Milioane de astfel de viermi microscopici pot pătrunde în fluxul sanguin al unei persoane în urma mușcăturilor țânțarilor, înainte de a ajunge în ganglionii limfatici, unde se dezvoltă și se reproduc.

Majoritatea cazurilor de filarioză limfatică sunt asimptomatice, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. În cazuri cronice, poala poate produce limfedem și îngroșarea pielii și a țesuturilor (denumită elefantiază). Boala poate fi diagnosticată printr-un test sanguin.

Tonsiloliții (pietrele pe amigdale)

Pietrele pe amigdale reprezintă a altă afecțiune a sistemului limfatic. Reziduuri de mici dimensiuni se atașează de amigdale, iar globulele albe le atacă, lăsând în urmă un biofilm dur care respiră oxigen. De obicei, aceste pietre cad singure după un timp și sunt înghițite, dar există și cazuri când ele trebuie îndepărtate manual.

Diagnosticarea și tratarea bolilor sistemului limfatic

Afecțiunile sistemului limfatic sunt diagnosticate atunci când ganglionii limfatici sunt măriți și pot fi simțiți prin palpare sau pot fi observați prin scanare CT sau rezonanță magnetică.

Majoritatea cazurilor de ganglioni limfatici măriți nu sunt periculoase; acest fenomen reprezintă modul organismului de ase lupta cu infecțiile, cum este cazul unei infecții de la nivelul căilor respiratorii superioare. Dacă ganglionii limfatici se măresc exagerat de mult și persistă mult după infecție, atunci sunt motive de îngrijorare. De obicei, ganglionii mai mari de un centimetru necesită un control medical.

Simptomele obișnuite ale afecțiunilor limfatice includ umflături în zonele axilare sau inghinale, pierderea în greutate, febră și transpirație în timpul nopții.

Diagnosticarea limfadenopatiei depinde de localizarea ganglionilor limfatici anormali și de alte lucruri care au loc în corpul pacientului. Dacă pacientul are o infecție cunoscută, atunci ganglionii pot fi urmăriți până la finalizarea tratamentului. Dacă ganglionii cresc rapid, fără o explicație evidentă, de obicei este necesară o biopsie pentru depistarea cancerului sau a infecțiilor.

Nu există un tratament comun pentru toate afecțiunile sistemului limfatic. Tratamentul poate include chimioterapia, imunoterapia (utilizarea anticorpilor sau a medicamentelor imuno-modulatoare) sau chiar radioterapia.

Tratarea bolilor limfatice depinde de cauza acestora. Infecțiile sunt tratate cu antibiotice sau antivirale. Limfedemul poate fi tratat prin compresie și kinetoterapie. Cancerele sistemului limfatic pot fi tratate prin chimioterapie, radioterapie, intervenții chirurgicale sau o combinație a acestora.

În ultima perioadă, s-a înregistrat a înmulțire a tratamentelor noi. Au fost aprobate medicamente care vizează procese celulare specifice care duc la apariția bolii, ca de exemplu brutinib, idelalisib, obinutuzumab și lenalidomid.

Sursa: Live Science

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii