Pangea, ultimul supercontinent de pe Pământ

publicat de Florin Mitrea
20 vizualizări
Supercontinentul Pangea

În urmă cu aproximativ 300 de milioane de ani, Pământul nu avea șapte continente, ci un supercontinent masiv denumit Pangea (Pangaea), care era înconjurat de un singur ocean numit Panthalassa. Cuvântul ”Pangaea” province de la cuvintele grecești ”pan”, care înseamnă ”tot”, și ”gaia”, care înseamnă ”pământ”.

Explicația privind formarea Pangeei a introdus teoria modernă a tectonicii plăcilor, care presupune că învelișul exterior al Pământului (scoarța) este împărțit în mai multe plăci care plutească deasupra mantalei planetei.

De-a lungul istoriei de 4,5 miliarde de ani a planetei noastre, s-au format și s-au destrămat mai multe supercontinente, datorită agitației și circulației din manta, care reprezintă 84% din volumul planetei.

Istoria supercontinentului Pangea

În urmă cu mai mult de un secol, savantul Alfred Wegener a propus noțiunea unui supercontinent străvechi, pe care l-a numit Pangea (sau Pangaea). O primă dovadă în sprijinul acestei teorii este faptul că masele continentale de astăzi se potrivesc ca piesele unui puzzle. Alte indicii provin din înregistrările geologice. De exemplu, zăcămintele de cărbuni din Pennsylvania (S.U.A.) au o compoziție similară cu cele din Polonia, Germania și Marea Britanie. Aceasta sugerează că America de Nord și Europa trebuie să fi fost cândvă o singură masă de uscat. Iar orientarea mineralelor magnetice din sedimentele geologice arată cum polii magnetici ai Pământului au migrat în decursul timpului.

Fosilele unor plante identice, cum sunt ferigele dispărute Glossopteris, sunt acum întâlnite pe mai multe continente. De asemenea, lanțurile muntoase care în prezent se găsesc pe continente diferite, cum sunt Munții Apalași din Statele Unite și Munții Atlas din Maroc, Algeria și Tunisia, au făcut parte din munții din zona centrală a Pangeei, formați în urma coliziunii dintre supercontinetele Gondwana și Laurasia.

Supercontinentul s-a format printr-un proces gradual care s-a întins pe mai multe sute de milioane de ani. La începutul eonului Fanerozoic (în urmă cu 541 de milioane de ani), aproape toate continentele se aflau în emisfera sudică, iar Gondwana, cel mai mare continent, se întindea de la Polul Sud până la ecuator. Emisfera nordică era aproape în totalitate acoperită de Oceanul Panthalasan (Oceanul Panthalassa).

Un alt ocean, denumit Iapestus (după titanul mitic grec cu același nume), situat între paleocontinentele Laurentia, Baltica și Gondwana, a început să se închidă în timpul Ordovicianului (cu între 485 și 444 de milioane de ani în urmă) și apoi a dispărut în Silurian (în urmă cu între 444 și 419 milioane de ani), atunci când Baltica și Avalonia au intrat în coliziune cu Laurentia pentru a forma Laurasia.

În final, în urmă cu aproximativ 320 de milioane de ani, a avut loc a coliziune majoră, atunci când Gondwana, Laurasia și alte potțiuni de uscat s-au ciocnit pentru de forma supercontinentul Pangea.

Când s-a fragmentat Pangea?

Pangea s-a fragmentat în mai multe etape în urmă cu între 195 și 170 de milioane de ani. Separarea a început acum 195 de milioane de ani, la începutul Jurasicului, atunci când Oceanul Atlantic Central a început să se formeze. Supercontinentul s-a fragmentat predominant de-a lungul punctelor de alipire anterioare.

Mai întâi, Gondwana (ceea ce astăzi este Africa, America de Sud, Antarctica, India și Australia) s-a separata de Laurasia (Eurasia și America de Nord). Apoi, în urmă cu circa 150 de milioane de ani, Gondwana s-a fragmentat și ea. India s-a separat de Antarctica, iar Africa și America de Sud s-au îndepărat una de cealaltă. Cu circa 60 de milioane de ani în urmă, America de Nord s-a separat de Eurasia.

Climatul din Pangea

Existența unei singure mase uriașe de uscat a dus la cicluri climatice foarte diferite. De exemplu, interiorul continentului ar fi putut fi complet uscat, deoarece era izolat de lanțuri muntoase masive care blocau toată umezeala sau precipitațiile.

Însă zăcămintele de cărbuni din Statele Unite și Europa arată că anumite părți ale supercontinentului, situate în apropierea ecuatorului, trebuie să fi fost acoperite de păduri tropicale luxuriante, similare cu jungla amazoniană. (Cărbunele se formează atunci când plantele și animalele moarte se scufundă în mlaștini, unde presiunea și apa transformă materialul în turbă, apoi în cărbune.)

Modelările climatice confirmă faptul că interiorul supercontinentului era extrem de sezonier, potrivit unui articol publicat în 2016 în Palaeogeography, Palaeoclimatology and Palaeoecology. Cercetătorii au utilizat date fizice și biologice din Formațiunea Moradi, o regiune cu paleosoluri (soluri fosile) stratificate din nordul Nigerului, pentru a reconstitui ecosistemul și climatul de pe Pangea. Comparabil cu Deșertul Namib din Africa și cu bazinul Lacului Eyre din Australia, climatul era, în general, arid, cu perioade umede scurte, care, ocazional, includeau inundații catastrofale.

Climatul influența, de asemenea, locurile unde trăiau animalele. La sfârșitul Triasicului, animalele din familia Procolophonidae (asemănătoare reptilelor) trăiau într-o regiune, în timp ce cinodonții (înrudiți cu mamiferele) trăiau în altă regiune. Cinodonții ocupau o zonă tropicală a Pangeei, unde ploi asemănătoare musonilor cădeau de două ori pe an. Spre nord, procolophonidele trăiau în regiuni temperate, unde ploua doar o dată pe an.

Animalele din Pangea

Pangea a existat mai mult de 100 de milioane de ani, timp în care au prosperat numeroase grupe de animale. În Permian, s-au dezvoltat insecte precum gândacii și libelulele, precum și predecesorii mamiferelor: sinapsidele.

Dimetrodon grandis

Adesea confundat cu un dinozaur, acest animal, denumit dimetrodon, era un sinapsid și a dispărut cu 40 de milioane de ani înainte de apariția primului dinozaur. | Foto: MAX BELLOMIO/WIKIMEDIA COMMONS (CC BY-SA 4.0)

Însă existența Pangeei s-a suprapus cu cea mai gravă extincție în masă din istorie: evenimentul de extincție din Permian-Triasic (P-TR). Această extincție a avut loc în urmă cu aproximativ 252 de milioane de ani și a dus la dispariția a 96% dintre speciile marine și a circa 70% dintre speciile terestre.

Prima parte a Triasicului a cunoscut apariția arhozaurilor, un grup de animale din care au evoluat apoi crocodilii, păsările și numeroase reptile, inclusiv pterozaurii. În urmă cu circa 230 de milioane de ani, pe Pangea au apărut primii dinozauri, inclusiv teropodele – dinozauri carnivori care aveau oasele umplute cu aer și prezentau pene asemănătoare păsărilor.

Ciclurile geologice

Configurația actuală a continentelor este puțin probabil să fie și ultima. De-a lungul istoriei Pământului s-au format mai multe supercontinente, care apoi s-au fragmentat în alte continente mai mici. De exemplu, în prezent, Australia se îndreaptă spre Asia, iar partea estică a Africii se desprinde încet de restul continentului.

Se pare că supercontinentele apar periodic la fiecare 750 de milioane de ani, potrivit unui studiu din 2012 publicat în jurnalul Gondwana Research. Majoritatea oamenilor de știință cred că ciclul supercontinentelor este determinat de dinamica circulației din manta.

Sursa: Live Science

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii