Triasicul: climat, animale și plante

publicat de Florin Mitrea
182 vizualizări
Dioramă Triasic

Triasicul a fost prima perioadă a Erei Mezozoice și s-a întins din urmă cu 251,9 milioane de ani până în urmă cu 201, 3 milioane de ani. A urmat marii extincții în masă de la sfârșitul Permianului și a fost perioada în care viața de pe uscat a început să se diversifice.

La începutul Triasicului, majoritatea uscatului era concentrată sub forma unui supercontinent uriaș, de forma literei ”C”, numit Pangaea. Climatul a fost, în general, uscat pe toată suprafața supercontinentului, cu veri foarte călduroase și ierni reci în interiorul acestuia. În regiunile de coastă exista un climat musonic cu caracter sezonier.

Deși climatul devenea mai moderat odată cu îndepărtarea de ecuator, el era mai cald decât în zilele noastre și nu existau calote glaciare la poli.

Spre sfârșitul Triasicului, activitatea tectonică de la fundul Mării Tethys a condus la o ruptură între părțile de nord și sud ale Pangeei, care a dus la separarea supercontinentului în două continente, Laurasia și Gondwana, proces finalizat în Jurasic.

Viața marină

Oceanele fuseseră puternic depopulate în urma evenimentului de extincție de la sfârșitul Permianului, atunci când 95% dintre speciile marine au fost omorâte de nivelurile ridicate de dioxid de carbon. Fosilele de pești din Triasic sunt foarte uniforme, ceea ce indică faptul că puține familii supraviețuiseră extincției. Perioada de la mijlocul și sfârșitul Triasicului arată prima fază de dezvoltare a coralilor și de formare a recifelor în apele puțin adânci din apropierea coastelor Pangeei.

La începutul Triasicului, grupul de reptile numit Ichthyosauria s-a întos în ocean. Fosilele primilor ihtiozauri seamănă cu niște șopârle și indică descendența lor din tetrapode. Vertebrele lor indică faptul că, probabil, înotau mișcându-și întregul corp dintr-o parte în alta, ca anghilele din zilele noastre. Mai târziu în Triasic, ihtiozaurii au evoluat în forme pur marine, cu corpuri asemănătoare delfinilor de astăzi și boturi cu dinți lungi.

Acești prădători simpli respirau aer și dădeau naștere la pui vii. Până la mijlocul Triasicului, ihtiozaurii au dominat oceanele. Genul Shonisaurus măsura peste 15 m și cântărea aproape 30 de tone.

Plesiozaurii erau și ei prezenți, însă nu atât de numeroși ca în Jurasic.

Plante și insecte

Plantele și insectele nu au trecut prin procese evolutive extinse în Triasic. Datorită climatului uscat, cea mai mare parte a interiorului Pangeei era deșert. La latitudinile mai mari, gimnospermele au supraviețuit, iar pădurile de conifere au început să-și revină după extincția din Permian. Mușchii și ferigile au supraviețuit în zonele de coastă. Păianjenii, scorpionii, milipedele (diplopodele) și chilopodele au supraviețuit și ele, la fel ca noile grupuri de gândaci. Singurul grup nou de insecte din Triasic au fost lăcustele.

Reptilele

Era Mezozoică este adesea cunoscută sub denumirea de Epoca Reptilelor. Două grupuri de animale au supraviețuit extincției din Permian: terapsidele (Therapsida), care erau reptile asemănătoare mamiferelor, și arhozaurii, care aveau un aspect mai reptilian.

La începutul Triasicului, se părea că terapsidele vor domina noua eră. Genul Lystrosaurus a fost numit ”Noe” din Perrmian/Trasic, deoarece fosilele acestui animal preced extincția în masă, dar se găsesc și în straturile triasice timpurii. Cu toate acestea, până la mijlocul Triasicului, majoritatea terapsidelor dispăruseră și arhozaurii deveniseră în mod clar dominanți.

Arhozaurii aveau două deschideri temporale în craniu și dinți care erau mai ferm fixați în maxilar decât la terapsidele din acea perioadă.

Prădătorii tereștri de vârf din Triasic au fost rauisuchienii, un grup dispărut de arhozauri. În 2010, scheletul fosilizat al unei specii nou descoperite, Prestosuchus chiniquensis, măsura 6 m în lungime. Spre deosebire de rudele lor apropiate, crocodilienii, rauisuchienii aveau o poziție verticală, dar se diferențiau de dinozaurii adevărați prin modul în care erau poziționate pelvisul și femurul.

O altă descendență de arhozauri a evoluat înspre dinozaurii adevărați până la mijlocul Triasicului. Indivizii din genul Coelophysis erau bipezi. Deși mai mici decât rauisuchienii, probabil că ei erau mai rapizi, deoarece aveau articulația șoldului mai flexibilă și oasele goale, mai ușoare. Aveau gâtul lung și sinuos, dinți ascuțiți, membre cu gheare și o coadă osoasă lungă. Fosilele de Coelophysis descoperite în număr mare în New Mexico, S.U.A., indică faptul că animalul vâna în haită. Unele exemplare adulte descoperite aveau în interior rămășițe ale unor indivizi mici din aceeași specie. Nu este clar dacă acest lucru sugerează o gestație internă sau un comportament canibal.

Până la sfârșitul Triasicului, un al treilea grup de arhozauri a evoluat în primii pterozauri. Sharovipteryx era capabil de planare și avea dimensiunile unei ciori din zilele noastre, cu membrane atașate de picioarele din spate. Era evident biped, cu membre anterioare minuscule, prevăzute cu gheare, care erau folosite pentru a prinde prada în timp ce sărea sau plana de la un arbore la altul.

O altă reptilă zburătoare, Icarosaurus, era mult mai mică, doar de mărimea unei păsări colibri, cu membrane formate din coaste modificate.

Primele mamifere

Primele mamifere au evoluat spre sfârșitul Triasicului din aproape dispărutele terapside. Oamenii de știință întâmpină unele dificultăți în a distinge unde trebuie trasată linia care separă terapsidele de mamiferele timpurii. Mamiferele din Triasicul târziu și începutul Jurasicului erau foarte mici, rareori mai lungi de câțiva centimetri. Ele erau predominant erbivore sau insectivore și, prin urmare, nu erau în competiție directă cu arhozaurii sau dinozaurii de mai târziu.

Probabil că multe dintre ele erau cel puțin parțial arboricole și nocturne. Majoritatea, cum ar fi Eozostrodon, depuneau ouă, deși în mod clar aveau blană și își alăptau puii. Aveau trei oase ale urechii, la fel ca mamiferele de astăzi, și fălci cu trăsături atât de mamifere, cât și de reptile.

Sursa: Live Science.

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii