Antarctica, un continent unic, fără o populație nativă

publicat de Florin Mitrea
20 vizualizări
Victoria Land (Antarctica)

Continentul Antarctica reprezintă cea mai mare parte a regiunii antarctice. Antarctica este o regiune rece și îndepărtată din emisfera sudică, înconjurată de Convergența Antarctică – o linie neuniformă în care apele reci ale Antarcticii se întâlnesc cu apele mai calde ale oceanelor lumii. Antarctica ocupă aproximativ 20% din emisfera sudică.

Antarctica este al cincilea cel mai mare continent după suprafața totală (este mai mare decât Oceania și Europa luate împreună) și este singurul continent care nu are o populație nativă. Aici nu există țări, deși șapte națiuni revendică anumite părți ale continentului: Noua Zeelandă, Australia, Franța, Marea Britanie, Norvegia, Chile și Argentina.

Antarctica include și insule din Convergența Antarctică, și anume: Insulele South Orkney, Insulele South Shetland, Insula South Georgia și Insulele South Sandwich, toate revendicate de Marea Britanie; Insula Peter I și Insula Bouvet, revendicate de Norvegia; insulele Heard și McDonald, revendicate de Australia; Insula Scott și Insulele Balleny, revendicate de Noua Zeelandă.

Caracteristici fizice

Calota glaciară antarctică domină întreaga regiune și este cea mai mare bucată de gheață existentă pe Pământ. Această calotă se extinde chiar și dincolo de continent atunci când zăpada și gheața sunt extreme.

Suprafața gheții crește dramatic de la circa trei milioane de kilometri pătrați, la sfârșitul verii, până la circa 19 milioane de kilometri pătrați, în timpul iernii. Extinderea stratului de gheață are loc, în principal, la nivelul banchizelor, mai ales Banchiza Ross și Banchiza Ronne. Banchizele sunt straturi de gheață plutitoare care sunt conectate la continent. Gheața din interiorul continentului coboară până la nivelul banchizei cu o viteză de 10-1.000 de metri pe an.

Antarctica are un număr de vârfuri muntoase, inclusiv Munții Transantarctici, care împart continentul în regiunea estică și regiunea vestică. Unele dintre aceste vârfuri ajung până la 4.500 m. Altitudinea calotei glaciare antarctice este de aproximativ 2.000 m și ajunge la 4.000 m aproape de centrul continentului.

În lipsa gheții, Antarctica ar părea ca o peninsulă uriașă și un arhipelag de insule muntoase, cunoscute sub denumirea de Antarctica Joasă (Antarctica Inferioară), respectiv o masă mare de uscat de dimensiunile Australiei, cunoscută sub denumirea de Antarctica Înaltă (Antarctica Superioară). Aceste zone au geologii diferite.

Antarctica Superioară (sau Antarctica de Est) este formată din roci magmatice și metamorfice vechi, în timp ce Antarctica Inferioară (sau Antarctica de Vest) este formată din roci vulcanice și sedimentare mai tinere. Antarctica Inferioară face parte din Cercul de Foc al Pacificului, o zonă activă din punct de vedere tectonic din jurul Oceanului Pacific. Muntele Elebus, situat pe Insula Ross, este cel mai sudic vulcan activ de pe Pământ.

Majoritatea insulelor din Antarctica Inferioară sunt de origine vulcanică și conțin numeroși ghețari. Ele găzduiesc și o serie de munți înalți.

Oceanul din jurul Antarcticii reprezintă o componentă fizică importantă a regiunii antarctice. Apele acestora sunt relativ adânci, ajungând la 4.000-5.000 m adâncime.

Climatul

Antarctica are un climat rece și uscat extrem. De-a lungul coastei, temperaturile din timpul iernii sunt cuprinse între -10 și -30 grade Celsius. În timpul verii, temperaturile de pe coastă variază în jurul valorii de 0 grade Celsius, dar pot ajunge până la 9 grade Celsius.

În regiunile muntoase din interior, temperaturile sunt mult mai coborâte, scăzând sub -60 de grade Celsius în timpul iernii și la -20 de grade Celsius în timpul verii. În anul 1983, la stația de cercetări rusească Vostok a fost măsurată cea mai coborâtă temperatură înregistrată vreodată pe Pământ: -89,2 grade Celsius. În anul 2010, o temperatură și mai joasă, de -93,2 grade Celsius a fost măsurată cu ajutorul sateliților.

Precipitațiile din Antarctica sunt dificil de cuantificat, iar ele cad întotdeauna sub formă de zăpadă. Se crede că regiunea interioară a continentului primește doar între 50 și 100 mm de apă (sub formă de zăpadă) în fiecare an. Deșertul Antarctic este unul dintre cele mai uscate de pe glob.

Regiunea antarctică joacă un rol important în climatul global și constituie o parte integrantă a echilibrului termic al Pământului. Echilibrul termic, denumit și balanță energetică, este relația dintre catintatea de energie solară absorbită de atmosfera planetei și cantitatea de căldură reflectată înapoi în spațiu.

Antarctica îndeplinește un rol mai însemnat în cadrul acestui echilibru decât majoritatea celorlalte continente. Gheața reflectă mai multă lumină decât uscatul sau apa. Masiva calotă glaciară antarctică reflectă înapoi în spațiu cantități uriașe de radiație solară. Pe măsură ce acoperirea globală cu gheață (calote glaciare și ghețari) se reduce, reflectivitatea suprafeței planetei se reduce și ea. Aceasta permite absorbirea unei cantități mai mari de radiație solară de către suprafața terestră, ducând la perturbarea echilibrului energetic asociat cu încălzirea globală.

În mod interesant, cercetătorii de la NASA au descoperit că schimbările climatice au determinat formarea unor suprafețe mai mari de gheață în unele părți ale Antarcticii. Explicația o constituie vânturile puternice cunoscute sub denumirea de vortex polar, care reduc temperaturile din Antarctica și care au crescut în intensitate în ultimele decenii – cu 15% in anul 1980. Însă acest efect nu se observă în toată Antarctica, unele zone confruntându-se cu topirea gheții.

Apele din jurul Antarcticii reprezintă o componentă-cheie a ”benzii rulante oceanice”, un sistem global în care apele circulă în jurul globului în funcție de densitate și curenții oceanici. Apele reci din jurul Antarcticii, cunoscute sub denumirea de ”ape antarctice de adâncime” (”antarctic bottom water”), sunt atât de dense încât ele apasă asupra fundului oceanului și determină apele mai calde să se ridice la suprafață.

Curentul ascendent antarctic este atât de puternic încât ajută la mișcarea apelor de pe toată planeta. Această circulație este ajutată de vânturile puternice care înconjoară Antarctica. În lipsa ajutorului oceanului din jurul Antarcticii, apele de pe glob nu ar putea circula într-o manieră echilibrată și eficientă.

Flora și fauna

Lichenii, mușchii și algele terestre reprezintă puținele specii de plante care supraviețuiesc în Antarctica. O mare parte a acestor plante trăiesc în nordul continentului și în zonele de coastă, în timp de interiorul este aproape lipsit de vegetație.

În schimb, oceanul forfotește de pești și alte specii marine. De fapt, apele din jurul Antarcticii sunt printre cele mai diverse de pe planetă. Curentul ascendent permite fitoplanctonului și algelor să prospere. Mii de specii, cum sunt krillii, se hrănesc cu plancton. Peștii și o varietate mare de mamifere marine trăiesc în apele reci ale Antarcticii. Balenele albastre, balenele cu cocoașă, balenele drepte, balenele Minke și cașaloții au populații sănătoase în Antarctica.

Unul dintre prădătorii de top din Antarctica este foca-leopard, care este foarte agresivă. Acest animal cu o lungime de trei metri și cântărind 400 kg are dinți neobișnuit de lungi și ascuțiți, pe care îi utilizează pentru sfâșierea prăzii, cum sunt pinguinii și peștii.

Probabil că cei mai cunoscuți locuitorii ai Antarcticii sunt pinguinii. Ei s-au adaptat la apele reci de coastă. Aripile lor sunt folosite pe post de vâsle în timp ce ”zboară” prin apă în căutare de pești și calmari. Penele pinguinilor rețin un strat de aer care îi ajută să-și mențină căldura corpului în apele reci.

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii