Prețurile alimentelor vor crește odată cu temperaturile

publicat de Florin Mitrea
29 vizualizări
Prețurile alimentelor va crește odată cu temperaturile

Schimbările climatice, și mai ales creșterea temperaturilor, vor face ca prețurile alimentelor să se mărească în fiecare an cu 3,2%, potrivit unui nou studiu realizat de oamenii de știință din Germania. Această inflație a prețurilor va însemna că tot mai mulți oameni nu vor avea acces la o dietă variată și sănătoasă sau pur și simplu nu vor avea suficientă mâncare.

Aceste efecte vor fi resimțite la nivel mondial, atât de țările bogate, cât și de cele sărace, dar cele mai afectate vor fi regiunile din sudul global. Ca și în cazul altor consecințe ale schimbărilor climatice, Africa va suferi cel mai mult, în ciuda contribuției sale minore la cauzele acestora.

Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) descrie vestul Africii drept un punct fierbinte al schimbărilor climatice, modelele climatice prognozând temperaturi ridicate extreme și precipitații reduse în această regiune. Având peste jumătate din populație dependentă de agricultură bazată pe precipitații, Ghana este în mod particular vulnerabilă la schimbările climatice.

Potrivit unui studiu desfășurat în districtul Mion din nordul Ghanei, la care au participat aproape 400 de persoane, fiecare dintre acestea a susținut că s-a confruntat cu un anumit nivel de insecuritate alimentară în ultimele 12 luni. Aproape 99% dintre cei intervievați au spus că schimbările climatice sunt vinovate, cel puțin parțial.

Mai mult, 62% dintre participanți au spus că au simțit un nivel de insecuritate alimentară moderat, în timp ce 26% au simțit un nivel sever. Aceste procente sunt semnificativ mai mari decât media națională înregistrată în Ghana (de 39%, respectiv 6%), dar sunt similare cu cele înregistrate în cele mai sărace țări vest-africane, cum sunt Togo, Burkina Faso și Benin.

Regiunea Mion din Ghana nu a fost lovită de o foamete bruscă și nimic neobișnuit nu s-a întâmplat aici pentru a cauza insecuritate alimentară. Situația este considerată un „fenomen normal” datorat efectelor schimbărilor climatice.

Schimbarea anotimpurilor, dăunătorii și bolile

Creșterea prețurilor alimentelor datorată schimbărilor climatice are la baza două probleme legate una de cealaltă și interconectate.

În primul rând, aceleași efecte ale schimbărilor climatice care provoacă creșterea prețurilor alimentelor fac deja hrana mai dificil de obținut. De exemplu, temperaturile mai ridicate pot determina schimbarea sezoanelor agricole și, prin urmare, pot perturba producția culturilor. Alte consecințe pot fi mai multe boli și mai mulți dăunători care să afecteze animalele domestice și rezervele de hrană.

Toți acești factori determină creșterea prețurilor și reduc puterea de cumpărare a gospodăriilor. De aceea, cauzele inflației alimentare înrăutățesc deja insecuritatea alimentară.

A doua parte a problemei este reprezentată de inflația însăși. O creștere anuală a prețurilor cu 3% înseamnă că gospodăriile devin mai puțin capabile să achiziționeze ceea ce le este necesar. Drept urmare, vor trebui făcute compromisuri în privința calității sau chiar a alimentelor importante din punct de vedere cultural. Aceasta face oamenii mai vulnerabili la boli și alte probleme de sănătate. Malnutriția este cauza principală a imunodeficienței la nivel global.

Modificările climatice sunt un multiplicator al riscului foametei pentru acele populații cu vulnerabilitate înrădăcinată. În lumina acestui fapt, 134 de țări au semnat, la COP28, o declarație pentru a include sistemele alimentare în acțiunile lor climatice, pentru a se asigura că toată lumea are suficientă hrană în contextul schimbărilor climatice.

Autorii noului studiu sugerează că reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea limita orice impact asupra economiei globale. De asemenea, economiile diversificate ar putea servi ca o oarecare protecție pentru acele comunități care depind de agricultură atât pentru hrană, cât și pentru venituri.

Intervențiile guvernamentale ar putea asigura, de asemenea, protecție financiară și ajutor nutrițional pentru cei vulnerabili în fața sărăciei cauzate de inflație și accesibilitatea redusă la alimente.

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii