Urmele de pe cutia toracică a unui schelet de leu de peșteră sugerează că neanderthalienii vânau aceste animale în urmă cu 48.000 de ani. Aceasta este prima dovadă că rudele noastre cele mai apropiate vânau acești prădători ai Epocii Glaciare.
O echipă de paleoantropologi și arheologi a analizat recent rămășițele a patru lei: scheletul menționat mai sus, excavat din localitatea Siegsdorf, Germania, în anul 1985, și falangele și oasele sesamoide de la trei specimene de lei de peșteră descoperite în Einhornhöle, Germania, în anul 2019. Scheletul prezenta urme de străpungere cu o suliță din lemn (o armă bine-cunoscută a neanderthalienilor), în timp ce falangele și oasele sesamoide prezentau urme de crestături ce sugerează că animalele au fost tranșate astfel încât blana să rămână pe labe.
„Faptul că neanderthalienii interacționau cu leii de peșteră are o semnificație profundă”, spune Gabriele Russo, paleoantropolog la Universitatea Eberhard Karls din Tübingen și autoarea principală a studiului. „Arată că neanderthalienii erau bine conectați la mediul în care trăiau, inclusiv la întâlnirile cu creaturile formidabile precum leii de peșteră. Aceste interacțiuni au cuprins nu numai utilizarea unor părți ale corpului leilor în scopuri culturale, ci și capacitatea de a vâna aceste animale.”
Leul de peșteră (Panthera spelaea) este o specie acum dispărută, dar care trăia în cea mai mare parte a nordului Eurasiei, în timpul Pleistocenului. El făcea parte din rândurile megafaunei stepelor Epocii Glaciare, alături de animale precum rinocerul lânos, mamutul lânos și câteva specii arhaice de elefanți. Mamuții erau o pradă obișnuită a neanderthalienilor, însă, se pare, că grupurile de oameni vânau și leii de peșteră, unul dintre cei mai proeminenți prădători ai acelor vremuri.
Nu există dovezi ale existenței lui Homo sapiens sau a altor specii de hominini în regiune, în perioada în care leii de peșteră descoperiți au murit și au fost măcelăriți, ceea ce face din neanderthalieni singurii responsabili de aceste acțiuni.
Există dovezi mai vechi de 48.000 de ani ale tranșării rămășițelor de lei de către oameni. În anul 2010, o echipă de cercetători a publicat dovezi ale măcelăririi și jupuirii unui leu în urmă cu 350.000 de ani. Însă dovada clară că acești prădători erau vânați a fost dificil de obținut. Studiul recent sugerează că labele leilor erau ținute agățate de piele, ceea ce poate însemna că pieile aveau o oarecare valoare ornamentală.
Falangele analizate în cadrul studiului au o vechime mult mai mare decât scheletul aproape complet care sugera că leul a fost vânat; aceste oase ale labelor datează din urmă cu 190.000 de ani, fapt care, potrivit autorilor, reprezintă cel mai vechi exemplu de utilizare a pielii leului de peșteră de către neanderthalienii din Europa Centrală.
Utilizarea, de către neanderthalieni, a pielii leului de peșteră în scopuri culturale este ceva cunoscut, chiar dacă astfel de piei nu au fost descoperite. În 2021, neanderthalienilor le-a fost atribuit un os de căprioară sculptat, ceea ce sugerează că grupurile de oameni confecționau obiecte de artă din unele rămășițe de animale.
Așadar, cercetătorii au ajuns la concluzia că leii de peșteră aveau o valoare simbolică sau estetică pentru neanderthalieni, pe lângă valoarea practică reprezentată de carne și piele.
Sursa: Gizmodo