Unde au dispărut celelalte specii ale genului Homo?

publicat de Florin Mitrea
27 vizualizări
Craniul lui Homo sapiens

În urmă cu 300.000 de ani – o clipită pe scara evoluției -, pe Pământ existau cel puțin nouă specii de oameni. Însă astăzi a mai rămas doar o singură specie, Homo sapiens. De aici rezultă una dintre cele mai importante întrebări ale evoluției omului: unde au dispărut celelalte specii ale genului Homo?

Există numeroase teorii privind dispariția verilor noștri umani, dar dovezile pentru a explica acest lucru sunt puține. Totuși, studiile recente încearcă să schimbe această situație.

Știm cu certitudine că, începând de acum 40.000 de ani, Homo sapiens este singura specie de oameni rămasă din cadrul unui grup extins și divers de hominini bipezi. Cum s-a ajuns aici? Potrivit unor experți, bebelușii de H. sapiens ar fi avut o rată de supraviețuire mai mare decât cei ai altor hominini. Unii cercetători susțin că schimbarea climatului ar fi dus la dispariția celorlalte specii, în timp ce alții cred că H. sapiens ar fi vânat celelalte specii de oameni sau s-ar fi încrucișat cu ele, asimilându-le genele.

Primele populații de Homo sapiens apăreau în Africa în urmă cu 300.000 de ani. Acești oameni nu arătau că oamenii moderni, dar erau mai asemănători cu noi decât alte specii de Homo. Ei aveau craniile înalte și rotunde, cu fruntea aproape verticală, fără arcadele și fălcile proeminente ale oamenilor arhaici (Homo neanderthalensis sau Homo naledi). De asemenea, ei aveau bărbii – ceva ce nicio altă specie de Homo nu mai avusese până atunci.

Un studiu publicat în revista Nature în acest an susține ideea că Homo sapiens își are originea într-un singur loc din Africa, în urma unui singur mare salt evolutiv. Însă în urma analizării genomurilor a 290 de oameni, cercetătorii au arătat că H. sapiens își are descendența în cel puțin două populații care au trăit în Africa cel puțin un milion de ani, înainte de a suferi mai multe interacțiuni.

Încă nu există dovezi concludente care să ateste care a fost strămoșul direct al lui H. sapiens. De asemenea, nu există o origine singulară a omului de astăzi. Au fost descoperite rămășițe străvechi ale primilor Homo sapiens la Jebel Irhoud (în Maroc), Omo Kibishi (în Etiopia) și Florisbad (în Africa de Sud), ceea ce sugerează că specia noastră a apărut în locuri multiple.

Plecarea omului din Africa este în continuare subiect de dezbatere. Dovezile genetice sugerează că a existat un puternic exod din Africa în urmă cu între 80.000 și 60.000 de ani. Însă aceasta nu a fost prima expediție. Un craniu de H. sapiens descoperit la Apidima, în Grecia, are uimitoarea vârstă de cel puțin 210.000 de ani, potrivit datării cu carbon.

Cunoaștem alte grupuri de Homo care au coexistat cu Homo sapiens în urmă cu între 300.000 și 100.000 de ani. Unele dintre acestea chiar se asemănau cu omul modern. Neanderthalienii suportau vremea rece din Europa, iar misterioșii denisovani respirau aerul rarefiat din Siberia și Tibet sau poate chiar mai departe. Homo erectus trăia încă în unele părți ale Indoneziei, iar Homo longi se întâlnea în China. Homo bodoensis (Homo heidelbergensis) mai trăia încă în centrul și sudul Africii.

Alte specii erau diferite de noi. H. naledi, cu creierul său de mărimea creierului unei maimuțe, trăia prin pășunile împădurite din Africa de Sud, iar H. floresiensis și H. luzonensis trăiau pe insulele Flores și Luzon din Indonezia, respectiv în Filipine.

Reziliența socială

Există puține fosile ale speciilor arhaice de oameni. De exemplu, fosile ale lui H. naledi au fost descoperite doar într-un singur sit din Africa de Sud. Alte specii sunt cunoscute, de asemenea, după puține rămășițe. În Africa, unde H. sapiens apărut prima dată, au fost descoperite surprinzător de puține fosile de Homo.

Pe de altă parte, există o sumedenie de date despre neanderthalieni, inclusiv mai multe genomuri extrase din oase. Acest rude apropiate ale noastre au cutreierat Eurasia până acum circa 40.000 de ani, trăind în grupuri mici. Oamenii de știință cunosc mai puține informații despre denisovani, dar aceste date au schimbat înțelegerea noastră privind originile omului.

În anul 2008, în peștera Denisova din Siberia, arheologii ruși au descoperit mai multe fragmente de oase de hominini, printre care un deget de la mână și un deget de la picior. Vremea rece a conservat o parte a ADN-ului acestor oase, ceea ce a dus la stabilirea genomului unei specii anterior necunoscute.

Din genomurile de neanderthalian și denisovan, cercetătorii au dedus că aceste specii trăiau în grupuri mici și se încrucișau frecvent. Unele estimări realizate pe baza ADN-ului mitocondrial (moștenit pe cale maternă) sugerează că populația de neanderthalieni ajunsese la circa 52.000 de indivizi în Eurasia, înainte de a intra în declin. Alte estimări indică o populație de 20.000-50.000 de indivizi.

Un avantaj important al strămoșilor noștri direcți pare să fi fost mărimea populației, deoarece populațiile mai mici, cum erau cele de neanderthalieni și denisovani, duceau la consangvinizări mai frecvente, fapt confirmat și de datele genetice. Lipsa diversității genetice face ca populațiile să fie mai susceptibile la boli, scăzându-le astfel șansele de supraviețuire.

Homo sapiens, pe de altă parte, avea populații mai extinse, cu o diversitate genetică mai mare și cu o rețea socială extinsă pe un areal geografic mai mare. Acest lucru a constituit un avantaj major, deoarece funcționa ca o poliță de asigurare în cazul unei crize de mediu (ca de exemplu, epuizarea resurselor de hrană și apă) și permitea strămoșilor noștri să se mute dintr-un loc în altul fără mari probleme (grupurile vecine erau înrudite, nu inamice). Rețeaua socială extinsă permitea, de asemenea, schimbul de idei și inovațiile.

Reziliența socială ar fi putut permite lui H. sapiens să supraviețuiască schimbărilor climatice care au ucis indivizii și speciile mai puțin adaptate. Un studiu din anul 2022, publicat în revista Nature, a modelat climatul și ecosistemele în care trăiau H. erectus, H. heidelbergensis și neanderthalienii, constatând că aceste specii și-au pierdut o bună parte din nișa lor de mediu înainte de a dispărea.

O simulare mai extinsă realizată în 2023, care a inclus șase specii de Homo și climatul și vegetația din ultimele trei milioane de ani, a arătat că speciile de Homo au fost capabile să trăiască în areale mai extinse, mai ales H. sapiens. În final, Homo sapiens a câștigat competiția cu neanderthalienii, ducând la dispariția acestora din urmă.

Încrucișarea speciilor umane

O serie de avantaje minore au permis lui Homo sapiens să supraviețuiască. Se știe că neanderthalienii erau capabili, însă H. sapiens era puțin mai capabil. Micile inovații, precum descoperirea țesutului (în urmă cu 35.000 de ani) și a acului de cusut (în urmă cu 30.000 de ani), ar fi putut înclina balanța în favoarea lui H. sapiens.

O altă posibilitate este ca Homo sapiens să-și fi asimilat rudele în fondul său genetic – există dovezi în acest sens, însă nu este clar dacă acest lucru este responsabil de dispariția celorlalte specii. Unii oameni din Eurasia de astăzi au până la 2% ADN de neanderthalian. De fapt, unii geneticieni susțin că pot asambla 40% din genomul neanderthalienilor pe baza secvențelor genetice de la oamenii din zilele noastre.

Între timp, populațiile din Oceania (Australasia, Melanezia, Micronezia și Polinezia) au între 2% și 4% ADN de denisovan. Unele grupuri prezintă un procent chiar mai mare. Mai există și enigma strămoșului uman necunoscut, care a contribuit cu între 2% și 19% din materialul său genetic la oamenii din vestul Africii de astăzi.

În anul 2020, doi cercetători de la Universitatea din Los Angeles, California, au obținut genomurile a peste 400 de persoane din Nigeria, Sierra Leone și Gambia. Ei estimează că, la un moment dat în urmă cu cel puțin 124.000 de ani, oamenii arhaici s-au încrucișat cu H. sapiens din această regiune. Aceasta ridică un important argument filosofic: oamenii străvechi au dispărut cu adevărat sau încă se mai regăsesc printre noi?

Răspunsul la această întrebare depinde de cum definim speciile. Există numeroase dezbateri între paleoantropologi: unii recunosc mai multe specii de oameni, iar alții acceptă mai puține. Însă este cert că unele grupuri (sau specii) s-au descurcat mai bine decât altele. Acest lucru a ținut de noroc și de comportamentul lor și trebuie recunoscut ca atare dacă vrem să depășim provocările ce ne așteaptă la orizont.

Sursa: The Guardian

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii