Modificările microscopice ale smalțului dinților peștilor preistorici indică faptul că oamenii preistorici ar fi putut găti peștele într-un cuptor de pământ în urmă cu cel puțin 780.000 de ani. Descoperirile oferă primele dovezi ale gătitului, spre deosebire de doar aruncarea cărnii și oaselor în foc.
„Am dezvoltat o metodă care ne permite să identificăm gătitul la temperaturi relativ scăzute, nu prin prăjire”, spune Irit Zohar, de la Muzeul de Istorie Naturală Steinhardt din Tel Aviv, Israel. „Nu poate fi stabilită o corelație imediată între controlul focului și gătit decât dacă se dovedește că hrana a fost gătită.”
Cercetătorii sugeraseră anterior că oamenii preistorici găteau carnea încă de acum 1,5 milioane de ani, pe baza descoperirii unor rămășițe de animale carbonizate. Dar aceasta nu înseamnă neapărat că oamenii încălzeau hrana înainte de a o consuma.
Zohar și colegii săi au studiat o așezare veche de 780.000 de ani din Gesher Benot Ya’aqov, situată în partea nordică a văii râului Iordan din Israel. Aici nu au fost descoperite rămășițe umane, dar având în vedere vârsta așezământului și uneltele de piatră descoperite în sit, locuitorii erau Homo erectus.
Cercetătorii au observat adunături de dinți de pește – dar nu și oase – în jurul zonelor în care ardeau cândva vetrele. Majoritatea dinților aparțineau la două specii de pești cunoscute pentru valoarea lor nutritivă și gustul lor bun – himri de Iordan (Carasobarbus canis) și mreana de Iordan (Luciobarbus longiceps). Drept urmare, echipa și-a pus întrebarea dacă peștii au fost gătiți la foc mic, ceea ce ar fi făcut oasele mai moi și mai predispuse la dezintegrare, păstrând în același timp dinții.
Pentru a-și verifica teoria, Zohar și echipa au adaptat o tehnică utilizată în investigațiile criminalistice, în care difracția razelor X dezvăluie dimensiunile cristalelor din smalțul dinților, care variază în funcție de temperatură.
Cercetătorii au efectuat experimente de gătit și de ardere pe crap negru (Mylopharyngodon piceus), încălzindu-l la temperaturi de până la 900 de grade Celsius. Apoi au examinat dimensiunile cristalelor din smalțul dinților și le-au comparat cu dimensiunile cristalelor din trei dinți fosilizați de mreană de Iordan, cu o vechime de 3,15 – 4,5 milioane de ani, și care probabil că nu fuseseră niciodată expuși la temperatură ridicată.
Apoi echipa a colectat 30 de dinți de pește dintre zecile de mii prezente în situl Gesher Benot Ya’aqov și a comparat structura smalțului lor cu cea a dinților analizați anterior.
Cercetătorii au descoperit că dinții de pește din așezările umane prezentau o structură a smalțului care indica o expunere la temperaturi cuprinse între 200 și 500 grade Celsius și că nu fuseseră expuși direct la foc. Coroborate cu faptul că dinții au fost descoperiți lângă o sursă de foc și că nu au fost observate oase de pește în sit, descoperirile sugerează că peștii au fost gătiți întregi, probabil într-un cuptor de pământ.
Așadar, rezultatele arată că oamenii preistorici nu consumau peștele crud și aruncau apoi oasele în foc, deoarece structura smalțului dentar ar fi prezentat urme ale expunerii la temperaturi mult mai înalte.
Peștii sunt mai hrănitori, se digeră mai ușor și sunt mai sigur de mâncat atunci când sunt preparați termic, spune Zohar. Faptul că aceste populații își găteau peștele constituie o dovadă a abilităților lor cognitive avansate, probabil mai ridicate decât credeau mulți oameni de știință până acum.
Sursa: New Scientist