Odinioară, Pământul a găzduit mai mult de 10.000 de specii ale acestor prădători marini preistorici. Haideți să aflăm cum au trăit amoniții, cum au dispărut și cât de multe lucruri cunoaștem despre ei în prezent.
Cu tentacule asemănătoare cu cele ale calamarilor extinzându-se din cochiliile lor multicamerale, prădătorii marini dispăruți cunoscuți sub denumirea de amoniți au fost, odinioară, cele mai numeroase și mai diversificate animale de pe Pământ. Oamenii de știință au identificat peste 10.000 de specii din fosilele descoperite aproape oriunde pe planetă, acolo unde au existat cândva oceane, de la marile câmpii ale Americii de Nord, până în Himalaya și ghețarii din Antarctica.
Termenul de amoniți reprezintă, de fapt, denumirea populară pentru amonoide, un grup numeros și divers de creaturi apărut în Devonian, care a început în urmă cu cca. 416 milioane de ani. Amonoidele se înrudesc cu alte cefalopode – cum ar fi calamarii, caracatițele și sepiile – și au fost rudele timpurii ale nautililor moderni. Între timp, adevărații amoniți au constituit un subordin al amonoidelor, care a apărut în urmă cu 200 milioane de ani, în Jurasic.
În timpul îndelungatei lor istorii, amoniții au supraviețuit la trei extincții în masă, cea mai notabilă fiind extincția din Permian – o încălzire globală cauzată de erupțiile vulcanice din urmă cu cca. 252 milioane de ani, care a dus la eradicarea a 96% dintre speciile marine de pe planetă. Deși multe specii de amoniți au dispărut în timpul acestei extincții, oamenii de știință cred că supraviețuitorii s-au diversificat într-un mod exploziv în timpul milionului de ani ce a urmat. Amoniții au vânat prin oceanele planetei până când au fost eradicați în totalitate de același cataclism care a cauzat dispariția dinozaurilor nezburători, în urmă cu 66 milioane de ani.
Aspect și comportament
Pe baza înregistrărilor fosile, amoniții au prezentat forme și mărimi variate, cu dimensiuni mai mici de 2,5 cm până la aproape 3 m în diametru. Unii amoniți aveau cochilii lungi și drepte, iar alții aveau cochilii elicoidale. Însă, majoritatea speciilor aveau cochilia în formă de melc, formată din camere din ceea în ce mai mari, denumite septuri, delimitate prin pereți subțiri.
Pe măsură ce înaintau în vârstă, animalele și măreau cochilia, însă corpul lor rămânea întotdeauna în camera dinspre periferie. Pereții despărțitori dintre camere protejau cochilia împotriva sfărâmării. Corpul animalului era conectat la cochilie prin linii complicate numite suturi – a căror complexitate a variat extrem de mult de-a lungul evoluției amoniților.
Cochiliile lor cu multe camere probabil că ajutau aceste cefalopode să plutească prin mările calde și puțin adânci ale planetei. O structură subțire, în formă de tub, denumită sifuncul, pompa aerul prin interiorul camerelor cochiliei, fapt despre care oamenii de știință cred că furniza flotabilitate și ajuta la deplasarea prin apă. Însă, nu este clar dacă amoniții erau buni înotători.
Oamenii de știință cred că amoniții, la fel ca cefalopodele moderne, aveau un corp moale, cu tentacule atașate în zona capului, care ajutau la prinderea prăzii. Dovezile fosile arată că prezentau fălci ascuțite, asemănătoare cu un cioc, cu care prindeau planctonul, crustaceele sau alți amoniți. La rândul lor, amoniții erau vânați de către reptilele mari și pești.
Evoluție și dispariție
Pe măsură ce amoniții au evoluat în Mezozoic, în urmă cu 252-66 milioane de ani, cochiliile lor au devenit mai mici, mai strâns înfășurate și mai complexe. Amoniții timpurii prezentau suturi simple în interiorul cochiliilor, în timp ce suturile speciilor din Cretacic (în urmă cu 146-66 milioane de ani) formau modele complicate, care ar fi putut da o flotabilitate mai bună.
Amoniții au dispărut în urmă cu 66 milioane de ani, în timpul celei mai recente extincții în masă de pe Pământ. La sfârșitul Cretacicului, un asteroid cu diametrul de cca. 12 km a lovit planeta și a omorât peste trei sferturi dintre speciile de viețuitoare. Unii oameni de știință au emis ipoteza că amoniții nu ar fi putut supraviețui acestui cataclism, datorită declinului brusc al principalei lor sursă de hrană: planctonul marin.
Cochiliile de amoniți sunt folosite astăzi drept fosile index, adică pot fi utilizate la datarea altor fosile care se găsesc în aceleași straturi sedimentare. Acest lucru se datorează faptului că fosilele de amoniții se găsesc din abundență, sunt larg răspândite, iar diferitele specii ce au trăit în perioade distincte de timp pot fi ușor identificate după modelul suturilor. De asemenea, fosilele de amoniți dezvăluie informații despre climatul preistoric, deoarece zonele în care acestea sunt descoperite trebuie să fi fost, odinioară, acoperite de mări.
Sursa: National Geographic.