Vitamina C și leucemia. Poate opri boala înainte să înceapă?

Uneori, cancerul nu apare dintr-odată. Înainte ca o boală malignă să devină evidentă, anumite celule pot începe să acumuleze modificări genetice și epigenetice, obținând treptat un avantaj față de celulele normale. Tocmai această perioadă de început îi interesează tot mai mult pe cercetători.

În cazul unor boli ale sângelui, această etapă poate fi urmărită înainte ca leucemia să se instaleze propriu-zis. Iar aici apare o întrebare surprinzătoare: ar putea vitamina C să influențeze procesul înainte ca leucemia să apară?

Un nou studiu clinic oferă primele indicii că răspunsul ar putea fi mai interesant decât se credea. EVITA, un studiu randomizat și controlat prin placebo, a testat vitamina C la persoane cu anumite afecțiuni hematologice care pot evolua către leucemie mieloidă acută.

Când sângele începe să se schimbe înainte de apariția leucemiei

Studiul a inclus 109 adulți diagnosticați cu citopenie clonală de semnificație nedeterminată (CCUS) sau cu forme de neoplasme mieloide cu risc mai redus, inclusiv sindroame mielodisplazice.

CCUS este o stare în care anumite celule stem hematopoietice poartă mutații asociate cu apariția unor clone anormale, dar pacientul nu îndeplinește încă toate criteriile pentru un cancer hematologic propriu-zis. În unele cazuri, aceste clone pot evolua ulterior către o boală mieloidă, inclusiv leucemie mieloidă acută.

Pentru pacienții aflați în această zonă de incertitudine, situația este dificilă. Nu este vorba încă despre o leucemie care trebuie tratată, dar există un risc de progresie, iar opțiunile de intervenție preventivă sunt foarte limitate.

De aceea, ideea de prevenire a leucemiei prin intervenția într-o etapă foarte timpurie este una dintre direcțiile tot mai interesante ale cercetării oncologice. În loc să aștepte apariția cancerului și apoi să îl trateze, oamenii de știință încearcă să identifice procesele care transformă treptat o celulă anormală într-una malignă și să intervină înainte ca această transformare să devină ireversibilă.

Ce a făcut vitamina C în studiul EVITA

În cadrul studiului EVITA, 55 de participanți au primit câte 1.000 mg de vitamina C pe zi, timp de 12 luni, iar 54 au primit placebo. Nici participanții, nici cercetătorii care evaluau rezultatele nu știau cine primește vitamina și cine primește placebo.

Un detaliu important a fost observat chiar de la început: mai mult de jumătate dintre participanți aveau niveluri insuficiente sau deficitare de vitamina C. După administrarea suplimentului, nivelurile vitaminei C s-au normalizat la participanții din grupul tratat.

Însă cercetătorii nu urmăreau doar să vadă dacă nivelul vitaminei crește în sânge. Întrebarea esențială era dacă această schimbare poate modifica comportamentul celulelor anormale. Aici rezultatele au devenit mai complicate.

Obiectivul principal al studiului nu a fost atins. Cercetătorii nu au găsit o diferență semnificativă între grupul care a primit vitamina C și grupul placebo în ceea ce privește rata de creștere a clonelor anormale. Cu alte cuvinte, studiul nu a demonstrat că vitamina C încetinește în mod clar expansiunea celulelor anormale care pot preceda leucemia. Și totuși, au apărut alte semnale interesante.

Legătura dintre vitamina C și enzima TET2

Pentru a înțelege de ce vitamina C ar putea avea un rol în acest proces, trebuie să privim puțin mai adânc în interiorul celulei. Această vitamină nu este doar un nutrient implicat în funcționarea sistemului imunitar sau în producerea colagenului. Ea acționează și ca factor de coactivare pentru anumite enzime implicate în reglarea epigenetică.

Epigenetica se referă la mecanismele prin care celula controlează activitatea genelor fără să modifice secvența ADN-ului. Practic, ADN-ul rămâne același, dar anumite gene pot fi activate sau dezactivate în funcție de semnalele primite de celulă. Printre enzimele importante în acest proces se află familia TET, iar una dintre ele este TET2.

Aici apare legătura cu leucemia. Mutațiile genei TET2 sunt frecvente în leucemie și în alte afecțiuni mieloide. Atunci când funcționarea TET2 este afectată, celulele stem din măduva osoasă pot dobândi un avantaj de creștere și pot forma clone anormale.

Cercetările preclinice au sugerat că vitamina C poate susține activitatea TET rămasă în celulele care prezintă anumite mutații. Prin urmare, vitamina C nu ar acționa neapărat ca un „medicament care omoară celulele canceroase”, ci ar putea contribui la restabilirea unor mecanisme normale de reglare a genelor.

Această diferență este esențială. Cercetătorii nu încearcă pur și simplu să distrugă celulele anormale. Ei investighează dacă este posibil să schimbe mediul molecular în care acestea evoluează, astfel încât transformarea către cancer să fie întârziată sau împiedicată.

Vitamina C a modificat și semnalele inflamatorii

Un alt rezultat interesant al studiului a fost legat de citokine, molecule care participă la comunicarea dintre celulele sistemului imunitar și coordonează numeroase procese inflamatorii. La participanții care au primit vitamina C, cercetătorii au observat modificări ale evoluției nivelurilor unor citokine. Unele dintre aceste modificări au fost asociate cu rezultate mai favorabile.

Acest lucru sugerează că efectul vitaminei C ar putea fi mai complex decât simpla influență asupra celulelor hematopoietice. Inflamația și sistemul imunitar fac parte din mediul în care celulele anormale evoluează. Dacă vitamina C poate modifica anumite componente ale acestui mediu, ea ar putea influența indirect felul în care boala progresează.

Deocamdată însă, aceasta este o ipoteză biologică, nu o explicație demonstrată definitiv. Cercetătorii continuă să analizeze datele pentru a înțelege exact ce mecanisme se află în spatele acestor modificări.

Un semnal neașteptat privind supraviețuirea

Poate cea mai interesantă observație a studiului a apărut după perioada inițială de tratament. Participanții au fost urmăriți pe termen mai lung, iar într-o analiză exploratorie cercetătorii au observat că, după aproximativ trei ani, persoanele care primiseră vitamina C aveau o probabilitate semnificativ mai mare de supraviețuire decât cele din grupul placebo.

Analiza a indicat un hazard ratio pentru supraviețuire de 0,35, cu un interval de încredere de 95% între 0,17 și 0,71. Este un rezultat remarcabil, dar trebuie interpretat cu prudență.

Studiul a fost relativ mic, cu doar 109 participanți, iar supraviețuirea nu a reprezentat obiectivul principal pentru care a fost proiectat. Prin urmare, rezultatul este considerat exploratoriu și nu poate demonstra că vitamina C prelungește viața persoanelor cu aceste afecțiuni.

Cu alte cuvinte, cercetătorii au găsit un semnal care merită investigat, nu o dovadă definitivă. Această distincție este importantă mai ales într-un domeniu în care o concluzie exagerată ar putea transforma foarte ușor un rezultat preliminar într-o promisiune medicală nejustificată.

De ce sunt rezultatele importante chiar dacă obiectivul principal a eșuat

La prima vedere, faptul că vitamina C nu a redus semnificativ creșterea clonelor anormale ar putea părea dezamăgitor. În cercetarea medicală însă, un studiu nu devine inutil doar pentru că ipoteza principală nu este confirmată.

EVITA a arătat că administrarea orală a vitaminei C a fost capabilă să corecteze deficitul existent la mulți participanți și a produs modificări biologice detectabile.

Mai mult, grupul tratat cu vitamina C a avut mai puține evenimente adverse grave decât grupul placebo: 18 din 55 de participanți, comparativ cu 30 din 53. Cercetătorii au considerat vitamina C, în doza utilizată, în general sigură și bine tolerată.

Aceste rezultate creează o bază pentru următoarea întrebare: dacă vitamina C nu oprește direct creșterea clonelor, ar putea ea să influențeze alte mecanisme care determină evoluția bolii? Este exact genul de întrebare care poate conduce la un nou studiu clinic.

Nu este încă o metodă de prevenire a leucemiei

Poate cel mai important mesaj al cercetării este și cel mai ușor de pierdut într-un titlu spectaculos. Studiul nu demonstrează că vitamina C previne leucemia.

Nu există în prezent suficiente dovezi pentru ca vitamina C să fie recomandată ca tratament destinat prevenirii leucemiei. Cercetătorii spun explicit că rezultatele sunt preliminare și că este nevoie de un studiu de fază 3, cu un număr mai mare de participanți, pentru a verifica dacă semnalul observat privind supraviețuirea este real și reproductibil.

De altfel, una dintre particularitățile importante ale studiului este că cercetătorii au urmărit corectarea unui deficit de vitamina C, nu ideea că doze cât mai mari ar avea automat un efect anticancer.

Studiile anterioare au explorat inclusiv administrarea intravenoasă a unor doze foarte mari de vitamina C, care pot produce concentrații în sânge mult mai mari decât suplimentele administrate oral. EVITA a avut însă o altă logică: cercetătorii au vrut să vadă dacă o doză orală zilnică poate restabili nivelurile vitaminei C și poate influența mecanismele epigenetice implicate în bolile mieloide timpurii.

În acest sens, studiul nu este atât despre „vitamina C ca tratament împotriva cancerului”, cât despre posibilitatea de a interveni înainte ca un cancer să devină complet instalat.

Viitorul ar putea însemna interceptarea cancerului înainte de apariție

Medicina oncologică s-a concentrat mult timp pe detectarea și tratarea cancerului după ce acesta a apărut. Tot mai multe cercetări încearcă însă să mute momentul intervenției mai devreme. Conceptul este numit „cancer interception”, adică interceptarea cancerului.

Ideea este simplă în principiu, chiar dacă este extrem de complexă în practică: dacă putem identifica celulele care au început să evolueze într-o direcție periculoasă, poate că nu trebuie să așteptăm până când ele formează un cancer complet.

În cazul bolilor mieloide, mutații precum cele din TET2 pot reprezenta una dintre piesele acestui puzzle. Iar vitamina C este interesantă tocmai pentru că poate influența enzime implicate în reglarea epigenetică.

EVITA nu a rezolvat acest puzzle, dar a oferit câteva piese importante: a demonstrat activitate biologică, a arătat modificări ale citokinelor și a identificat un semnal de supraviețuire care trebuie verificat în studii mai mari.