Tot mai multe dovezi susțin că insectele pot simți durerea

publicat de Florin Mitrea
22 vizualizări
Fluture pe o floare

Cel puțin un trilion de insecte sunt ucise anual pentru hrana omului și a animalelor. Metodele de sacrificare de rutină includ frigul și căldura extreme, adesea precedate de înfometare. Prin comparație, „doar” aproximativ 79 de miliarde de mamifere și păsări sunt sacrificate în fiecare an.

Oamenii de știință au recunoscut de mult timp că rolul durerii în supraviețuire înseamnă că multe animale o simt, cu presupusa excepție a insectelor. Însă autorii noului studiu au analizat peste 300 de lucrări științifice și au descoperit dovezi că cel puțin unele insecte pot simți durerea. Iar alte insecte nu au fost studiate suficient de detaliat pentru a putea trage o concluzie.

De asemenea, autorii au întreprins propriul studiu privind răspunsul bondarilor la stimuli potențial dăunători. Modul în care aceste insecte au reacționat față de stimuli a fost similar cu răspunsul omului și a altor animale la durere.

Pesticidele omoară alte câteva trilioane de insecte în fiecare an. Cauza reală a morții este adesea paralizia, asfixierea sau dizolvarea organelor interne, câteodată în decursul câtorva zile.

Dacă insectele simt durerea, atunci culegerea insectelor și combaterea insectelor dăunătoare ar produce o suferință în masă. Cu toate acestea, dezbaterile și legile privind bunăstarea animalelor adesea ignoră insectele. Unul dintre motive este acela că insectele sunt văzute ca fiind prea simple și cu o viață scurtă. Însă dovezile privind simțul durerii la insecte se tot acumulează.

Este dificil de răspuns la întrebarea dacă insectele simt cu adevărat durerea. Durerea este o experiență care ține de sine. Dificultatea diagnosticării durerii la o ființă care nu poate vorbi este ilustrată de tratamentul relativ recent al bebelușilor în timpul intervențiilor chirurgicale.

Chiar până în anii 1980, numeroși chirurgi credeau că bebelușii nu simt durerea și rareori utilizau anestezice, deoarece țipetele și zvârcolirea erau considerate „doar reflexe”. Deși încă nu avem dovezi că bebelușii simt durerea, cei mai mulți oameni de știință cred că ei totuși o simt.

Pentru orice ființă care nu își poate comunica direct suferința, trebuie să ne bazăm pe bunul simț și pe probabilități. Cu cât sunt identificați mai mulți indicatori ai durerii, cu atât mai mare este probabilitatea. Este important să folosim criterii consecvente la toate animalele și să căutăm aceeași indicatori comportamentali față de durere atât la o insectă, cât și la, de exemplu, o vacă sau un câine.

Durerea la nivelul creierului

Majoritatea animalelor, inclusiv insectele, prezintă fenomenul de nocicepție – procesarea stimulilor dăunători care pot duce la răspunsuri de tip reflex. Totuși, dacă un animal detectează stimuli potențial dăunători, aceasta nu este neapărat un indicator al durerii așa cum aceasta este percepută la nivelul creierului uman. Atât nocicepția, cât și durerea se pot întâmpla, într-o oarecare măsură, independent una față de cealaltă.

În cadrul unui studiu recent, cercetătorii au descoperit că răspunsul bondarilor la căldură depind de alte motivații. Bondarii au fost hrăniți cu ajutorul a patru distribuitoare: două încălzite și două neîncălzite. Fiecare dintre acestea distribuiau apă cu zahăr, pe care bondarii o iubesc.

Atunci când fiecare distribuitor avea aceeași concentrație de apă cu zahăr, bondarii evitau cele două distribuitoare încălzite. Însă atunci când distribuitoarele încălzite distribuiau apă cu zahăr mai dulce decât cele neîncălzite, insectele alegeau adesea distribuitoarele încălzite. Așadar, dragostea față de zahăr a depășit ura față de căldură. Acest lucru sugerează că bondarii simt durerea, deoarece, la fel ca în cazul oamenilor, răspunsurile lor sunt mai mult decât simple reflexe.

Bondarii și-au reamintit, de asemenea, distribuitoarele încălzite și pe cele neîncălzite și au folosit memoria pentru a alege din care distribuitor să se hrănească. Așadar, compromisul a avut loc la nivelul creierului.

Creierele insectelor își schimbă răspunsurile comportamentale la rău în alte moduri. De exemplu, muștele înfometate sunt mai puțin predispuse se sară mai departe de sursele de căldură extremă, comparativ cu muștele sătule. Muștele decapitate pot sări, însă nu pot face această diferență, ceea ce demonstrează implicarea creierului lor în evitarea căldurii. Comunicarea dintre creier și partea receptivă a corpului este, de asemenea, în concordanță cu durerea.

Alți indicatori ai durerii

Modelul-cadrul utilizat de autorii studiului pentru evaluare dovezilor privind durerea la diferite insecte a fost acela care a determinat recent guvernul Marii Britanii să recunoască durerea la alte două grupe majore de nevertebrate: crustaceele decapode (inclusiv crabii, homarii și creveții) și cefalopodele (inclusiv caracatițele și calmarii), prin includerea lor în Legea privind bunăstarea animalelor din 2022.

Modelul-cadru prezintă opt criterii care evaluează dacă sistemul nervos al unui animal poate sesiza durerea (comunicarea dintre creier și corp) și dacă răspunsurile comportamentale indică simțirea durerii (compromisurile motivaționale).

Muștele și gândacii de bucătărie îndeplinesc șase dintre aceste criterii. Potrivit modelului-cadru, aceasta înseamnă „dovezi solide” în privința durerii. În ciuda unor dovezi mai reduse la alte insecte, multe altele indică „dovezi substanțiale” în sprijinul simțirii durerii. Albinele, viespile și furnicile îndeplinesc patru criterii, în timp ce fluturii, moliile, greierii și lăcustele îndeplinesc doar trei.

Gândacii, cel mai mare grup de insecte, îndeplinesc doar două criterii. Dar, la fel ca alte insecte care au primit un scor scăzut, există puține studii asupra gândacilor în acest context. Nu a fost descoperită nicio dovadă că vreo insecte nu ar îndeplini nici un criteriu.

Din aceeași categorie

© 2022-2023  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii