Lansarea Starship, un succes, în ciuda exploziei de la sfârșit

publicat de Florin Mitrea
46 vizualizări
Lansarea Starship

Enorma rachetă Starship, construită de compania americană SpaceX, a fost lansată de pe rampa de lansare din sudul Texasului și a explodat înainte de a ajunge în spațiu, punând astfel capăt primului test de zbor major al celei mai mari rachete construite vreodată de om. Starship și propulsorul său au ajuns la o altitudine de 39 km, unde au intrat într-o rotație scăpată de sub control și au explodat la patru minute după lansare, înainte de separarea celor două trepte.

Cu toate acestea, faptul că Starship a părăsit rampa de lansare, împinsă de cele 33 de motoare ale sale funcționând în sincron, reprezintă un real succes pentru SpaceX, comparativ cu testele anterioare.

Cea mai puternică rachetă

Starship este de aproape două ori mai puternică decât Space Launch System (SLS) a NASA, care a zburat pentru prima dată în noiembrie anul trecut. Înainte de testul de ieri, racheta mai efectuase doar câteva zboruri de altitudine joasă în jurul rampei de lansare de la Boca Chica, Texas.

Obiectivul zborului de ieri a fost ca Starship să ajungă în spațiu și să călătorească în jurul planetei, pentru a ameriza apoi în largul coastelor Insulelor Hawaii.

SpaceX își propune să folosească racheta Starship pentru colonizarea planetei Marte. Mai înainte de aceasta, NASA dorește să folosească racheta pentru a transporta astronauți pe suprafața Lunii, ca parte a Misiunii Artemis. Iar astronomii visează cum ar putea utiliza capacitatea enormă a rachetei pentru a transporta telescoape și misiuni planetare mai mari în spațiul îndepărtat.

Rachetă reutilizabilă

Starship, care seamănă cu un cilindru metalic uriaș, are o lungime de 120 m atunci când se află în vârful lansatorului său Super Heavy. Racheta poate ridica în spațiu până la 150 de tone de echipament și este proiectată să fie complet reutilizabilă. SpaceX își propune să recupereze și să refolosească părți ale sale pentru a reduce costurile.

Flota de navete spațiale a NASA, care a zburat de 135 de ori pe orbita joasă a Pământului între 1981 și 2011, a fost și ea proiectată pentru utilizare frecventă în spațiu. Însă, în cele din urmă, navetele au fost retrase în favoarea rachetei SLS.

SpaceX deja a dezvoltat rachete mai mici și parțial reutilizabile, cum sunt Falcon 9 și Falcon Heavy, care lansează frecvent sateliți pentru armată, companii private și alți clienți.

Sursa: Nature

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii