Vulcanii reprezintă fisuri din scoarța Pământului prin care lava, cenușa, rocile și gazele ies la suprafață. Un vulcan este, de asemenea, un munte format din acumularea acestor produși de erupție.
Vulcanii există de foarte mult timp pe planeta noastră, provocând dezastre cum a fost extincția în masă din Permian, din urmă cu 250 de milioane de ani – cea mai mare extincție din istoria Pământului, care a dus la dispariția a 90% din viața marină și a 75% din speciile de uscat.
Una dintre cele mai faimoase erupții vulcanice din istorie este cea a Muntelui Vezuviu, care a erupt în anul 79 d.H., acoperind cu cenușă vulcanică orașul Pompei și îngropând mulți dintre locuitorii săi.
Vulcanii au existat sau există și pe alte lumi: vulcanii de pe Lună și Marte sunt inactivi de multă vreme, însă cei de pe lunile lui Jupiter (Io și Europa), de pe Mercur și Venus sunt foarte activi în prezent.
Scoarța Pământului are o grosime de 5-60 km și este împărțită în șapte plăci tectonice majore și 152 plăci tectonice minore. Cea mai mare dintre acestea este Placa Pacifică, având o suprafață de 103.000.000 de kilometri pătrați.
Plăcile tectonice plutesc pe un strat de magmă – formată din roci în stare semilichidă și gaze dizolvate. La granițele acestor plăci, magma, care este mai ușoară decât roca solidă din jur, este adesea capabilă să-și găsească drum spre suprafață prin fisuri și crăpături, fie sub forma unei explozii violente, fie sub forma unei curgeri line. Magma care a erupt se numește lavă.
Tipuri de erupții vulcanice
Erupțiile vulcanice se diferențiază în funcție de vâscozitatea, compoziția, conținutul de gaze și temperatura lavei, dar și în funcție de poziția geografică a vulcanului.
Erupțiile de tip ”hawaian” se caracterizează prin expulzări liniștite de lavă fluidă, bazaltică, prin intermediul unor cratere. După răcirea lavei rezultă conuri vulcanice aplatizate, de dimesniuni considerabile (ca de exemplu Muana Loa din Insulele Hawaii). Vulcanii hawaieni produc cantități impresionante de lavă, care se scurg sub forma unor torente de lavă pe pantele domoale ale conului vulcanic.
Erupțiile de tip ”islandez” se caracterizează prin expulzarea periodică de lavă bazaltică de-a lungul unor fisuri din scoarță care pot depăși 20 km în lungime. După răcire, această lavă dă naștere unor platouri bazaltice foarte întinse. În Islandă există peste 130 de vulcani stinși și peste 30 de puncte active de erupție.
Erupțiile de tip ”strombolian” se caracterizează prin explozii ritmice, lava evacuată fiind mai vâscoasă. Denumirea provine de la vulcanul Stromboli din insulele Lipari, Marea Mediterană, supranumit de către navigatori ”Farul Mediteranei”. Stromboli este considerat drept unul dintre cei mai activi vulcani din Europa. Se pare că aceste vulcan, cu o înâlțime de peste 900 m, erupe încă din anul 300 î.Hr., expulzând bucăți incandescente de lavă, zgură și cenușă.
Erupțiile de tip ”vulcanian” sunt violente ca urmare a lavei vâscoase expulzate, care are tendința de a se solidifica la partea superioară a conului vulcanic sub forma unui dop. Acumularea de lavă și gaze crește presiunea asupra dopului, ducând la explozia violentă a acestuia, împreună cu o porțiune a conului vulcanic. Cei mai cunoscuți vulcani de acest tip sunt Vezuviu și Vulcano.
Erupțiile ”ultravulcanice” sunt de o violență extremă datorită acumulării gazelor și vaporilor de apă rezultate de la contactul apei mării cu rezervorul subteran de magmă. Cea mai cunoscută erupție de acest tip este cea a vulcanului Krakatau (sau Krakatoa) din 26-27 august 1883, considerată a fi ”catastrofa mileniului” din cauza violenței, spectaculozității și numărului de victime. În urma erupției, cenușa vulcanică a fost aruncată la 80 km în atmosferă, formând un nor care a blocat lumina solară timp de trei zile pe o rază de 150 km. Norii de cenușă au înconjurat Pământul de mai multe ori. Explozia principală a fost urmată de un tsunami uriaș, cu o înălțime de aproape 30 m, care a măturat țărmurile insulelor Java și Sumatra, provocând moartea a peste 36.000 de oameni și pagube materiale imense. Caldera care a luat naștere în urma exploziei avea fundul la 270 m sub nivelul oceanului, jumătate din insulala Krakatau dispărând. În anul 1930, în urma unei erupții subacvatice, s-a format o nouă insulă cu diametrul de circa 1,4 km, denumită Anak Krakatau (copilul lui Krakatau).
Erupțiile de tip ”peleean” sunt caracterizate de prezenta ”norilor arzători” care se revarsă pe pantele conului vulcanic în urma erupțiilor. Denumirea provine de la vulcanul Mont Pelee, situat în arcul insulelor Antilele Mari și Antilele Mici. Acești nori sunt formați din cenușă vulcanică și gaze cu temperatura de peste 700 de grade Celsius și coboară pe versanții vulcanului cu peste 200 km/h.
Răspândirea vulcanilor pe glob
În prezent, pe Pământ există peste 500 de vulcani activi și câteva sute de mii de conuri vulcanice stinse (inactive). Majoritatea vulcanilor se găsesc sub apele mărilor sau vârfurile lor se ridică de sub ape. Circa 60% dintre vulcanii activi se găsesc în jurul Oceanului Pacific, formând ”Inelul de foc al Pacificului” (sau ”Cercul de foc a Pacificului”).
În Oceanul Atlantic se remarcă vulcanii din Marea Caraibilor și cei din lungul marii dorsale medio-atlantice (Canare, Azore, Islanda), cu peste 100 de vulcani activi.
În Africa, activitatea vulcanică este legată în principal de ”Marele rift est-african”, iar în sudul Europei, cei mai cunoscutți vulcani sunt cei din jurul Mării Mediterane.
Sursa: Live Science