Cum se adaptează mamiferele arctice la schimbările climatice?

publicat de Florin Mitrea
61 vizualizări
Vulpea arctică

Este bine cunoscut pericolul în care se află ursul polar pe măsură ce încălzirea globală continuă să topească ghețurile pe care vânează acest animal simbolic. Însă ce se întâmplă și cu restul mamiferelor arctice?

Modelarea computerizată ne permită să prognozăm modul în care speciile s-au adaptat la schimbările climatice din trecut și cum vor reacționa ele în viitor.

Un nou set de modele dezvoltate recent ne permite să prezicem răspunsurile speciilor adaptate la frig, în special în fața încălzirii globale din zilele noastre. Anterior, modelul ”expansiune-contracție” a fost utilizat doar în Europa pentru a studia răspunsurile speciilor la ciclurile glaciare. Însă acest model este mai potrivit pentru speciile tropicale și temperate, și mai puțin aplicabil speciilor din Arctica.

”Speciile arctice suferă cel mai mult din cauză încălzirii climatului la nivel global, iar fără nicio îndoială, oamenii sunt responsabili pentru această tendință”, spune dr. Johanna Stojak, de la Academia de Științe din Polonia. ”Nu ne putem întoarce în trecut, dar sperăm că încă putem preveni următoarea extincție în masă. Iar cel mai bun început este să înțelegem modul în care încălzirea globală afectează taxonii arctici.”

În cadrul acestui model au fost descrisă istoria biogeografică a speciilor de mamifere terestre adaptate la frig, ceea ce a permis identificarea răspunsurilor în fața ciclurilor glaciare și fluctuațiilor climatice. Au fost identificate trei modele de răspuns:

  • extincția și diminuarea genetică;
  • extincția și înlocuirea;
  • contracția și transferul de gene.

În ceea ce privește modelul ”extincție și diminuare genetică”, populațiile anterior răspândite pe larg au suferit extincții la nivel local, arealele biogeografice s-au restrâns, iar populațiile rămase au devenit caracterizate printr-o diversitate genetică redusă. Exemple în acest sens sunt lemingul norvegian (Lemmus lemmus) și lemingul gulerat nordic (Dicrostonyx spp.).

În cazul unor specii precum vulpea artică (Vulpes lagopus), glutonul (Gulo gulo) și renul (Rangifer tarandus), răspunsul s-a potrivit cu modelul ”extincție și înlocuire”, în care unele populații locale au dispărut, dar au fost înlocuite cu descendențe migratoare care căutau refugiu din altă parte. În schimb, iepurele de munte (Lepus timidus) și samurul (Martes zibellina) au fost caracterizați prin modelul ”contracție și transfer de gene”, în care arealele biogeografice ale acestor specii s-au restrâns, în timp ce speciile temperate s-au extins, ducând la transferul de gene între speciile artice și cele temperate.

Aceste modele vin într-un moment crucial pentru înțelegerea diferitelor moduri în care speciile adaptate la frig pot răspunde la schimbările climatice induse de om și vor ajuta la o mai bună luare a deciziilor privind biodiversitatea și conservarea habitatelor speciilor celor mai expuse riscului.

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii