Un parazit face ca lupii să devină dominanți în cadrul haitei

publicat de Florin Mitrea
102 vizualizări
Lupul cenușiu

Un parazit ar putea face ca unii lupi să devină dominanți în cadrul haitei sau să ajungă solitari.

Lupii din Parcul Național Yellowstone din Statele Unite, infectați cu parazitul Toxoplasma gondii, iau decizii mai îndrăznețe decât cei neinfectați, potrivit unui raport al cercetătorilor publicat în Communications Biology. Predispoziția acestor lupi de a-și asuma mai multe riscuri înseamnă că ei au șanse mai mari să devină dominanți în cadrul haitei sau să ajungă să trăiască solitari.

„Acestea sunt două decizii care fie aduc beneficii lupilor, fie contribuie la moartea lor”, spune Connor Meyer, biolog la Universitatea din Missoula, Montana, S.U.A. Descoperirile arată capacitatea parazitului de a influența viața socială a lupilor.

Bolile sunt considerate adesea importante pentru viețuitoarele sălbatice, mai ales în contextul în care un agent patogen își omoară gazda. Noile constatări arată că doar a fi infectat cu un anumit parazit, Toxoplasma în acest caz, poate avea implicații majore din punct de vedere comportamental.

Parazitul unicelular T. gondii are un istoric al perturbării comportamentului animal. Cele mai importante gazde ale sale sunt pisicile, care adăpostesc parazitul în intestinele lor subțiri. Progeniturile parazitului sunt eliminate în mediu prin intermediul excrementelor felinelor. Apoi alte animale ingerează paraziții, după care aceștia manipulează comportamentul noilor gazde prin modificarea anumitor hormoni, făcând gazdele mai îndrăznețe sau mai agresive. De exemplu, șoarecii infectați își pot pierde în mod fatal teama de pisici, ceea ce permite parazitului să infecteze mai multe gazde odată ce tot mai mulți șoareci sunt consumați.

În Parcul Național Yellowstone, numeroși lupi sunt infectați cu T. gondii, potrivit ultimelor cercetări. Lupii au fost reintroduși în acest parc în anul 1995, deci studierea haitelor a avut la baza observații comportamentale și probe de sânge recoltate într-o perioadă de 26 de ani, provenite de la 229 de haite de lupi.

Cercetătorii au testat sângele lupilor pentru antigenul împotriva parazitului T. gondii, a cărui prezență indică o infecție. De asemenea, oamenii de știință au urmărit care lupi au devenit solitari și care au devenit dominanți în cadrul haitei (conducători ai haitei).

Rezultatele au arătat că lupii infectați prezentau șanse de 11 ori mai mari să își părăsească haita și să devină solitari și de 46 de ori mai mari să devină dominanți, comparativ cu lupii neinfectați. Aceste descoperiri sunt în concordanță cu capacitatea aparentă a parazitului T. gondii de a stimula curajul la numeroase viețuitoare cu sânge cald.

Lupii îmboldiți de curaj chiar ar putea forma o buclă de feedback, spun autorii studiului. Cercetătorii au observat că și pumele din parcul național poartă paraziții și că rata de infectare a lupilor era mai mare la indivizii ale căror teritorii se suprapuneau cu cele ale pumelor. Lupii dominanți infectați tindeau mai mult să își expună membrii haitei la riscuri mai mari, inclusiv apropierea de teritoriile pumelor, crescând astfel probabilitatea infectărilor.

Ideea buclei de feedback este „foarte fascinantă”, dar este nevoie de mai multe studii pentru a o confirma, spune Greg Milne, epidemiolog la Royal Veterinary College din Londra, care nu a fost implicat în studiu. Cercetările ar putea să se concentreze pe stabilirea faptului dacă lupii infectați sunt mai predispuși să migreze în teritoriile cu mai multe pume.

Sursa: Science News

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii