Poluarea aerului reprezintă cel mai mare risc pentru sănătatea publică. Poluarea aerului exterior cauzează în jur de patru milioane de decese premature în fiecare an, la nivel global, iar alte trei milioane de decese sunt legate de poluarea aerului din interior – în principal de la focurile deschise folosite pentru gătit sau încălzit în țările slab dezvoltate.
Cei mai periculoși poluanți ai aerului urban sunt dioxidul de azot (NO2) și pulberile fine în suspensie (deseori denumite PM2,5) – particule mai mici de 2,5 micrometri, care pot fi inhalate adânc în plămâni. În orașe, cea mai mare parte a dioxidului de azot provine de la traficul auto, în particular vehiculele diesel vechi. Sursele de PM2,5 includ combustia, arderea lemnului, industria, gătitul, agricultura și gazele de eșapament. Aceste particule persistă mai mult timp în aer decât dioxidul de azot, iar împreună constituie o amenințare pentru sănătatea inimii și plămânilor, contribuind la 36.000 de decese în fiecare an, în Marea Britanie.
Majoritatea țărilor dețin legi pentru menținerea poluării aerului în limite de siguranță, în vederea protejării sănătății oamenilor. Standardele de calitatea aerului sunt impuse atunci când nivelurile de siguranță sunt depășite, însă ce cunosc oamenii de știință despre limita de siguranță pentru poluarea aerului?
În Anglia, limita legală pentru PM2,5 este de 25 de micrograme pe metrul cub de aer, ca medie anuală. Între timp, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă 10 micrograme.
Cât de mult este prea mult?
Când se încearcă o cuantificare a impactului poluării aerului asupra sănătății, deseori cercetătorii măsoară asocierea dintre afecțiunile de sănătate și expunerea la aerul poluat, ca medie a unui grup mare de oameni. Acest fel de studii – care se aseamănă cu cele realizate de epidemiologi pentru boli precum COVID-19 – surprind efectele poluării aerului asupra sănătății și sunt atent concepute pentru a elimina influența altor poluanți, precum și a factorilor demografici și socio-economici. În paralel, cercetătorii studiază modul în care poluanții atmosferici intră în organism și afectează organe precum plămânii, inima și creierul.
O serie de studii recente a întărit încrederea pe care oamenii de știință o au în efectele poluanților asupra sănătății. Cercetările a arătat că nu există dovezi pentru un prag în ceea ce privește efectele particulelor fine asupra sănătății. Cu alte cuvinte, nu există un nivel de expunere la PM2,5 sub care nu se văd efecte negative asupra sănătății.
Un anumit nivel de poluare a aerului este inevitabil. Este puțin probabil ca țările să elimine toate emisiile din numeroasele lor surse. Chiar și într-o lume net zero, probabil că am mai respira particule fine din plăcuțele de frână și din anvelopele vehiculelor electrice. Standardele de calitate a aerului trebuie să fie proporționale cu societatea, precum și să protejeze persoanele cele mai vulnerabile.
Îmbunătățirea legilor privind calitatea aerului
Guvernele stabilesc obiective obligatorii din punct de vedere juridic privind calitatea aerului, iar cele ale Angliei urmează să fie actualizate în curând. Strategia guvernului britanic pentru un aer curat din 2019 a avut ca obiectiv reducerea la jumătate a numărului de persoane care trăiesc în locuri în care se depășește nivelul de 10 micrograme pe metru cub, indicat de OMS, până în 2025. Ar putea exista, de asemenea, modificări la limita națională de 25 micrograme, în lumina noilor descoperiri științifice.
Există o oportunitate aici de a elabora legi care să facă aerul mai sigur pentru respirat, mai degrabă decât să mențină pur și simplu nivelurile de poluare la o limită de siguranță, ceea ce cercetările sugerează că probabil nu există. Pe lângă o valoare limită – un nivel care nu trebuie depășit -, noile standarde de calitate a aerului ar putea include, de asemenea, un obiectiv pentru reducerea expunerii.
Valorile limită sunt adesea tratate ca o permisiune de poluare până la un prag și nu determină îmbunătățiri ale calității aerului, acolo unde nivelurile de poluanți sunt ridicate, dar nu depășesc limita. În schimb, obiectivele de reducere a expunerii vizează scăderea nivelului de poluare a aerului la nivelul întregii populații. Aceste obiective pot îmbunătăți calitatea aerului pentru toată lumea, dar, în mod inevitabil, deviază resursele de la măsuri ce vizează cele mai poluate zone, care tind să fie locul în care trăiesc cele mai defavorizate comunități.
Proiectate cu atenție, standardele de calitate a aerului pot echilibra ambele abordări, oferind beneficii pentru sănătate la nivelul întregii populații, asigurându-se în același timp că nicio zonă nu este expusă la niveluri disproporționat de ridicate de poluare.
Sursa: The Conversation.