Cântărești mai mult, trăiești mai mult. Acest lucru este adevărat, cel puțin, atunci când comparăm masa corporală și longevitatea la animale din specii diferite. De exemplu, o balenă poate atinge peste 1.000 de tone și poate trăi până la 200 de ani, pe când o scorpie etruscă ajunge doar la 1,8 grame și trăiește doar 3,2 ani. Cu toate acestea, dacă facem comparația în cadrul aceleași specii, corelația este valabilă doar la speciile care trăiesc puțin, nu și cele care trăiesc mult.
Acest lucru sugerează că longevitatea la animale este controlată de mecanisme diferite, în funcție de specie. Drept urmare, deoarece majoritatea încercărilor de prelungire a vieții au la bază studii efectuate pe specii de animale cu viață scurtă, cum sunt șoarecii și viermii, este necesar să se descopere mecanismele comune și distincte de modulare a longevității animalelor.
Pentru a realiza acest lucru, cercetătorii de la Universitatea Harvard au analizat modificările corelate cu vârsta survenite în expresia genelor din trei tipuri de țesuturi (creierul, rinichii și ficatul) de la 41 de specii. Modificările indică mecanismele moleculare afectate în țesuturi și celule din cauza îmbătrânirii. Rezultatele au arătat o expresie similară a genelor din cele trei organe odată cu vârsta, ceea ce sugerează că organele îmbătrânesc în moduri similare. Totuși, când este vorba de specii diferite, există atât mecanisme comune, cât și mecanisme divergente.
Procesele implicate în menținerea integrității structurale și geneticii celulelor reglează longevitatea la speciile cu viață scurtă sau lungă. Pe de altă parte, procesele inflamatorii și metabolice reglează longevitatea doar la speciile cu viață scurtă. De exemplu, tratamentul cu factori antiinflamatori îmbunătățește sănătatea celulară la șoareci, dar nu și la oameni. Prin vizarea unor mecanisme de îmbătrânire comune mai multor specii, cercetătorii au identificat un compus secret, KU0063794, ce promovează longevitatea la șoareci și la primate.
Așadar, descoperirile sugerează că lungimea vieții unei specii dictează mecanismele ce duc la îmbătrânirea corpului. Deci corpul uman ar putea îmbătrâni într-un mod mai asemănător cu cel al unui elefant decât cu cel al unui șoarece. Totuși, a trăi mai mult nu este întotdeauna un lucru bun dacă sănătatea se înrăutățește odată cu înaintarea în vârstă.
Longevitatea la animale în cifre
Iată zece exemple de longevitate maximă înregistrată la animale în captivitate:
- aligatorul american: 87 de ani;
- condorul andin: 80 de ani;
- elefantul asiatic: 79,6 ani;
- corbul comun: 69 de ani;
- cimpanzeul: 68 de ani;
- hipopotamul: 61,2 ani;
- crocodilul de Nil: 56 de ani;
- struțul: 50 de ani;
- rinocerul alb: 45 de ani;
- șarpele boa constrictor: 40,4 ani.
- Sursa: Wikipedia