Fukushima: eforturile pentru decontaminare au meritat?

publicat de Florin Mitrea
16 vizualizări
Decontaminarea solului lângă Fukushima

Accidentul nuclear de la Cernobîl și, într-o mai mică măsură, cel de la Fukushima au contaminat suprafețe întinse de teren cu niveluri scăzute de radioactivitate. După ambele dezastre, au fost depuse eforturi considerabile pentru decontaminarea zonelor afectate.

Însă un studiu recent despre accidentul de la Centrala Nucleară Fukushima-Daiichi din Japonia ridică semne de întrebare dacă toate aceste eforturi de decontaminare au meritat. Mai puțin de o treime din populație s-a reîntors în zonele evacuate, iar suprafețe întinse de pădure rămân în continuare contaminate.

În urma accidentului din martie 2011, au fost evacuați aproximativ 1.100 de kilometri pătrați, ceea ce a dus la relocarea a peste 100.000 de persoane. O zonă contaminată de opt ori mai mare a rămas nelocuibilă, deși sub o monitorizare constantă a radiațiilor.

Sursa principală de expunere la radiații a fost reprezentată de razele gamma emise de solul, pavajele, străzile și clădirile contaminate. Obiectivul operațiunilor de decontaminare a fost ca publicul general să primească o doză anuală de radiații mai mică de 1.000 de microsievert (μSv) peste nivelul fondului natural. Doza medie naturală de radiații din Japonia este de 2.200 μSv pe an.

Cesiul radioactiv, care este cel mai important element radioactiv cu perioadă de înjumătățire mare emis în urma accidentelor nucleare, aderă puternic la particulele de sol. Drept urmare, decontaminarea terenului agricol a presupus, în principal, înlăturarea unui strat de 5 cm de sol de la suprafață. În zonele urbane, eforturile de decontaminare s-au axat pe înlăturarea stratului superior de sol de pe terenurile de sport, precum și pe sablarea sau spălarea sub presiune a suprafețelor dure, drenurilor și jgheaburilor.

Toate aceste eforturi au redus doza de radiații cu circa 60% pe terenurile rezidențiale și agricole, fapt care a permis oamenilor să se reîntoarcă la casele lor într-o mare parte a zonelor evacuate. Aceasta este departe de cele întâmplate la Cernobîl, unde inițiativele extinse de decontaminare au fost în final abandonate, lăsând zone evacuate întinse goale până în ziua de astăzi. Însă a meritat decontaminarea de la Fukushima?

Costuri și beneficii

Decontaminarea terenului de la Fukushima a costat zeci de miliarde de dolari. De asemenea, procesul a cauzat o expunere substanțială la radiații a personalului implicat și a generat cantități uriașe de sol contaminat radioactiv. Însă luarea unei decizii privind decontaminarea terenului este complexă și se bazează doar parțial pe dovezi științifice.

Pe de o parte, decontaminarea furnizează asigurarea că radiațiile sunt „îndepărtate” și că dozele sunt reduse. Însă poate da și impresia că nivelurile reduse de radiații sunt mai periculoase decât sunt ele în realitate.

Dozele de radiații nu erau periculos de ridicate în multe zone de la Fukushima care au fost spuse operațiunilor de decontaminare. De fapt, dozele erau relativ mici în primul an de după accident (mai mici de 12.000 μSv), iar aceste niveluri s-au redus semnificativ în anii ce au urmat.

Aceste valori ale radiațiilor se încadrează în nivelurile naturale la care oamenii sunt expuși în urma radioactivității din roci, soluri, materiale de construcție și radiație cosmică (situate, de obicei, între 1.000 μSv și 10.000 μSv anual, uneori chiar mai mari).

Pe de altă parte, îndepărtarea contaminării au reprezentat un plus în numeroase zone în care oamenii au rămas. Decontaminarea a permis, de asemenea, terenurilor agricole să reintre în producție mai repede. Totuși, procesul de înlăturare a stratului superior de sol a avut ca efect secundar scăderea fertilității acestuia.

Sălbăticirea neintenționată

În zonele evacuate unde dozele de radiații erau de circa zece ori mai mari, nu este clar dacă decontaminarea a fost benefică. Doar 30% din populație s-a reîntors acasă în părțile decontaminare ale acestor zone și cea mai mare parte a terenului din zonele cele mai contaminate a rămas abandonată.

Poate că o opțiune mai bună ar fi fost declararea acestor zone puternic contaminate drept rezervații naturale și sălbăticirea lor într-un mod controlat. Oricum, sălbăticirea are loc pe arii destul de întinse, așa cum s-a întâmplat și la Cernobîl. Această abordare ar fi evitat expunerea la radiații a lucrătorilor implicați în acțiunile de decontaminare și ar fi permis alocarea unor resurse financiare suplimentare pentru relocarea oamenilor.

Pădurile contaminate de la Fukushima

Terenurile din interiorul și din vecinătatea orașelor și satelor din regiune au fost decontaminate eficient. Cu toate acestea, majoritatea suprafeței Prefecturii Fukushima este acoperită cu păduri, iar cele mai multe dintre acestea rămân în continuare contaminate.

Persistența cesiului radioactiv în ecosisteme, în special în păduri, este cunoscută de mult timp. La nivel global, nivelurile de cesiu radioactiv din plantele și animalele sălbatice (ciuperci, plante comestibile, pești etc.) tind să fie mai mari decât cele întâlnite în sistemele agricole.

De exemplu, porcii sălbatici din anumite regiuni ale Germaniei încă mai conțin niveluri de cesiu radioactiv ce depășesc limitele pentru consum, ca o consecință a dezastrului de la Cernobîl și a testării armelor nucleare. Restricțiile privind consumarea produselor forestiere au durat mai multe zeci de ani după accidentul de la Cernobîl. Și este de așteptat ca ele să fie menținute în multe zone împădurite de la Fukushima.

Cesiul radioactiv persistă în păduri datorită prevalenței solurilor organice și a absenței aplicării fertilizatorilor. Nivelurile reduse de nutrimente facilitează absorbția cesiului radioactiv de către plante. Acest lucru este atribuit, în principal, asemănării chimice dintre cesiul radioactiv și potasiu, un nutriment esențial pentru plante.

Pădurile prezintă și un risc de incendii de vegetație. Au existat numeroase incendii de vegetație în vecinătatea Cernobîlului. Însă doza de radiații din inhalarea fumului este foarte scăzută, chiar și pentru pompieri, iar incendiile nu au răspândit radiațiile în mod semnificativ.

Așadar, nu există răspunsuri simple în privința decontaminării după un accident nuclear. Japonia a depus eforturi uriașe, adesea încununate de succes, pentru a reduce nivelul radiațiilor. Însă peste tot rămân niveluri scăzute de radiații, mai ales în păduri.

Trebuie să ținem cont, de asemenea, de faptul că dozele de radiații sunt aproape întotdeauna foarte reduse. Efectele biologice ale radiațiilor provenite de la accidentele nucleare – în principal afectarea ADN-ului – sunt asemănătoare cu cele ale fondului natural de radiații, la care toți suntem expuși datorită hranei pe care o consumăm și mediului înconjurător. În timp ce dozele la care sunt expuși lucrătorii în timpul unui accident nuclear pot fi extrem de ridicate, expunerea la radiația de fond este redusă pe termen lung.

Milioane de oameni din întreaga lume primesc doze anuale de radiații mai mari decât rezidenții de la Fukushima, fără a-și faci griji pentru acest lucru.

Din aceeași categorie

© 2022-2024  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii