În anumite atmosfere extraterestre norii de nisip se pot condensa, crește și dispărea. Reanalizarea unor date mai vechi a arătat că norii formați din silicați fierbinți sunt ceva obișnuit în obiectele cerești denumite pitice cenușii.
Norii din sistemul nostru solar există sub diferite forme, de la vaporii de apă de pe Pământ până la benzile de amoniac de pe Jupiter. De asemenea, astronomii au dedus existanța ”norilor extrasolari” pe planete din afara Sistemului Solar.
Însă singurii nori extrasolari care au fost detectați direct sunt cei de pe cerul piticelor cenușii – obiecte cerești prea mari pentru a fi planete, dar prea mici și reci pentru a fi stele. În anul 2004, astronomii au utilizat Telescopul Spațial Spitzer al NASA pentru a observa piticele cenușii și au identificat semnăturile spectrale ale nisipului – mai exact, granule de silicați, cum sunt cuarțul și olivina.
Nu toate piticele cenușii studiate au arătat indicii solide ale prezenței norilor de silicați, însă tendința a fost clară. În cazul stelelor pitice și cu masă mică, mai fierbinți de 1.700 de grade Celsius, silicații există sub formă de vapori, iar obiectele respective nu arată indicii ale norilor. Însă sub această temperatură, indiciile norilor încep să apară, fiind evidente la temperaturi în jur de 1.300 de grade Celsius. Semnalul dispare la piticele cenușii mai reci de 1.000 de grade Celsius, deoarece norii coboară mai adânc în atmosferă.
Descoperirile confirmă faptul că norii de silicați sunt pe larg răspândiți și dezvăluie condițiile în care aceștia se pot forma. Deoarece piticele cenușii se nasc fierbinți și se răcesc în timp, fiecare dintre ele ar trebui să treacă prin toate fazele evoluției norilor de nisip.
Telescopul Spațial James Webb, lansat la sfârșitul anului trecut, va studia compoziția chimică a atmosferei exoplanetelor și piticelor cenușii și va căuta în special norii.
Sursa: Science News