Din capul locului trebuie să știm că termenul de „metale grele” este impropriu. În teorie, metalele grele ar trebui să fie elemente metalice cu greutate sau densitate relativ mari. Însă în practică, termenul de metal greu este utilizat pentru a defini un subset de metale și metaloide cu efecte nocive asupra sănătății omului. Cu toate acestea, numeroși nutrienți esențiali, cum sunt fierul, cuprul și zincul, ar putea fi încadrați în aceeași categorie, având în vedere poziția lor în sistemul periodic al elementelor.
De aceea, unii omeni de știință preferă termenul de „elemente grele”, pe care le clasifică în trei categorii: (1) elemente esențiale pentru fiziologia omului în cantități mici, (2) elemente care nu sunt necesare și nu sunt nocive pentru om și (3) elemente care sunt nocive pentru om.
Desigur, lucrurile sunt mai complexe în cadrul acestor trei categorii. De exemplu, chiar și unele elemente esențiale, cum ar fi fierul, pot deveni toxice atunci când sunt în cantități mari. Însă, de obicei, atunci când folosesc termenul de „metale grele”, oamenii se gândesc la elemente precum mercurul, arsenul și cadmiul.
Ce sunt riscurile pentru sănătate?
Expunerea la aceste elemente a fost asociată cu diferite afecțiuni de sănătate, riscul fiind proporțional cu expunerea. De exemplu, arsenul este cancerigen, fiind asociat cu cancerul de vezică urinară și cancerul pulmonar. De asemenea, el produce leziuni ale pielii, crește riscul de probleme cardiace și de tulburări ale dezvoltării la copii.
Cadmiul este și el un cancerigen recunoscut. Mercurul este asociat cu probleme cognitive, cum sunt insomnia, tremurăturile și pierderea memoriei. Expunerea la plumb vine cu o litanie de riscuri neurologice și sistemice, cum sunt problemele cognitive și de comportament la copii; la adulți, plumbul poate cauza probleme vasculare.
Căile de expunere pot modifica riscul și severitatea efectelor. Chiar și manganul, care este un nutrient esențial în cantități mici ingerate, poate fi periculos atunci când este inhalat. Sudorii care nu poartă echipament de protecție corespunzător sau lucrează în condiții nesigure pot dezvolta manganism, o boală cu simptome asemănătoare bolii Parkinson. Iar combinarea elementelor poate exacerba riscurile.
Forma chimică este și ea un factor-cheie în privința riscului. Unii compuși care conține elemente grele sunt toxici, în timp ce alții sunt inofensivi în cantități mici, deoarece sunt excretați rapid. Un exemplu în acest sens este etilmercurul, care este un compus cu mercur ce se biodegradează mai rapid decât metilmercurul – un compus care se bioacumulează în fructele de mare și în organismul uman. Conservanții cu tiomersal prezenți în unele vaccinuri sunt metabolizați în etilmercur, deci nu poartă același risc de toxicitate ca metilmercurul.
Surse comune de metale grele
Fiecare dintre aceste elemente se întâlnește, în general, rar (sau difuz) în natură. Însă de multe ori activitățile umane și poluarea au făcut expunerea în mediu mai frecventă. Iar în anumite locuri, trăsăturile geologice și geografice fac ca acești compuși să existe în concentrații mai ridicate în fondul natural.
În viața de zi cu zi, oamenii vin în contact cu un amestec de poluanți. Nimeni nu este expus la un singur compus, ci putem inhala, ingera sau absorbi o varietate de elemente toxice din aer, apă, alimente sau fum.
Timp de mulți ani, plumbul a fost introdus în benzină, fiind astfel răspândit în aer și sol prin intermediul gazelor de eșapament. În zilele noastre, poluarea industrială este sursa principală a emisiilor de plumb în atmosferă. În locuințele vechi, praful poate conține plumb de la straturile de vopsea cu plumb. Anumite alimente pot fi o sursă de mercur (fructele de mare), cadmiu sau arsen (orezul și alte cereale). Arsenul poate fi prezent și în apa de băut, în funcție de regiune. Fumul de țigară este o sursă importantă de expunere la cadmiu, deoarece planta de tutun acumulează cadmiul din sol pe măsură ce crește.
Dar vaccinurile?
O concepție greșită des întâlnită este aceea că vaccinurile reprezintă o sursă de expunere la metalele grele și că sunt nocive pentru sănătate, mai ales la bebeluși și copii. Această ideea datează de la publicarea, în anul 1998, a unui studiu, acum retras și complet dezmințit, care susținea că găsise o legătură între vaccinurile împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei și autism.
Studiul indica tiomersalul, un conservant pe bază de mercur utilizat în vaccinuri, drept o componentă presupus periculoasă. Cu toate acestea, investigațiile ulterioare asupra studiului au descoperit că rezultatele fuseseră falsificate și că studiul fusese rezultatul unei fraude științifice. Andrew Wakefield, cercetătorul din spatele așa-zisului studiu, și-a pierdut licența medicală – în parte din cauza dezvăluirilor că a fost plătit cu o sumă considerabilă de bani nedeclarați de către un avocat care căuta să genereze dovezi ale unei legături între vaccin și autism pentru un caz legal.
Numeroase studii ulterioare asupra vaccinurilor și în special asupra tiomersalului nu au stabilit nicio legătură între dozele de vaccin (ce conțineau conservantul respectiv) și autism. În plus, studiile nu au descoperit vreo dovadă că tiomersalul ar fi nociv pentru organism, în afară de câteva reacții alergice rare.
Mai mult, cea mai mare parte a vaccinurilor produse în ultimele decenii nici nu mai conțin tiomersal, datorită modificării procesului de producție. Începând cu anul 1999, niciun vaccin recomandat copiilor sub șase ani nu mai conține tiomersal, tocmai din motive ce țin de precauție și pentru a reduce nivelurile potențiale de expunere în copilărie.
Metalele grele pot duce la autism?
Vaccinurile nu sunt asociate cu autismul, potrivit celor mai bune dovezi științifice disponibile. Totuși au apărut o serie de dovezi ce indică o legătură între elementele toxice și autism.
Autismul este o afecțiune neurologică și de dezvoltare care influențează modul în care oamenii comunică, învață și acționează. Oamenii cu autism manifestă o gamă largă de simptome, cele mai frecvente fiind tiparele repetitive de comportament și dificultățile de integrare socială. Nu există un singur factor cauzator al bolii. Mai degrabă boala este rezultatul interacțiunii dintre factori genetici și de mediu. De exemplu, unele studii sugerează că expunerea la aer poluat la anumite intervale ale dezvoltării intrauterine sau infantile ar fi asociată cu un risc mai crescut de autism. S-a stabilit o legătură între expunerea la cadmiu în primul și al doilea trimestru al sarcinii și riscul de autism.
Însă în toate acestea există și un revers al medaliei: doar faptul că poluarea și expunerea la elemente toxice par a fi asociate cu autismul, nu înseamnă că tratarea expunerii la metale tratează și autismul.
Terapia cu chelatori poate trata autismul?
Intoxicația cronică și acută cu elemente toxice precum arsenul, uraniul, mercurul și plumbul poate fi uneori tratată prin terapie cu agenți chelatori. Terapia cu chelatori folosește compuși care leagă elementele toxice și ajută organismul să excreteze aceste materiale toxice, prevenind astfel bioacumularea acestora.
În ciuda înmulțirii susținătorilor, nu există nicio dovadă că terapia cu chelatori ar trata autismul. Logica din spatele acestui așa-zis tratament este din start greșită, deoarece legătura dintre expunerea în mediu și autism este foarte dependente de timp. Există o perioadă scurtă din viața intrauterină și la începutul copilăriei când expunerea la poluare sau metabolismul metalelor sunt importante, cu mult înainte ca autismul să poată fi diagnosticat. În aceste etape, mediul modelează cursul dezvoltării, iar după ce dezvoltarea se îndreaptă într-o anumită direcție, ea nu mai poate fi schimbată. Chiar dacă aceste divergențe în dezvoltare sunt rezultatul expunerii la elemente toxice, înlăturarea ulterioară a acestora din corp nu poate anula modificările fiziologice sau neurologice care deja au avut loc.
Pe de altă parte, terapia cu chelatori poate fi periculoasă și ar trebui administrată doar sub supraveghere medicală, deoarece agenții chelatori pot colecta atât nutrienți esențiali, cât și elemente toxice. În unele cazuri, terapia cu chelatori poate vătăma organele sau poate avea alte efecte secundare grave, ca de exemplu atac de cord ca urmare a hipocalcemiei.
Cum să ne protejăm
La nivel individual, există câteva lucruri pe care le putem face pentru a ne proteja de metalele grele. Evitarea fumului de tutun este o modalitate majoră de reducere a riscului de expunere. O dietă echilibrată este un alt factor-cheie. Multe elemente toxice cauzează probleme prin înlocuirea elementelor necesare din organism. Consumând suficienți nutrienți esențiali, enzimele vor lega mai puține elemente toxice în locul nutrienților.
Atât metalele grele, cât și dezinformarea sunt poluanți răspândiți pe larg. Din păcate, curățarea mediului informațional s-a dovedit a fi mai dificlă decât curățarea mediului înconjurător. În ciuda multor ani de cercetări care au demitizat ideile greșite despre vaccinuri, elemente toxice și autism, dezinformările dăunătoare încă mai persistă. Pentru a înțelege adevărul, este important să căutăm mai în profunzime și să ne bazăm pe informațiile științifice.
Sursa: Popular Science