Personalități publice marcante, precum David Attenborough (redactor științific și cercetător naturalist britanic), au susținut anterior că evoluția omului s-a încheiat, însă numeroși cercetători care studiază evoluția umană contestă cu fermitate acest punct de vedere. Omul a pus stăpânire pe planetă și a alterat mediul înconjurător în nenumărate moduri. De aceea, este ușor să presupunem că specia noastră a cucerit biologia și a eliminat efectele evoluției și ale selecției naturale. Însă știința spune că lucrurile nu stau chiar așa.
„Bineînțeles că oamenii încă mai evoluează”, spune Jason Hodgson, antropolog și genetician la Anglia Ruskin University din Anglia. „Toate organismele dintr-o populație evoluează în decursul timpului.”
Evoluția este un proces, nu un rezultat, iar ea nu se întâmplă întotdeauna în mod liniar.
Cu toate acestea, modul în care evoluția acționează asupra speciei noastre ar putea fi diferit față de ceea ce ne-am imagina. În termeni biologici, evoluția este modificarea frecvenței variantelor genetice (alelelor) dintr-o populație în de-a lungul timpului. Ea nu este o forță care direcționează traiectoria unei specii spre un anumit țel. Totuși, oamenii de știință pot observa evoluția omului în acțiune și pot identifica exemple recente ale acesteia.
Cum are loc evoluția omului?
Înainte de toate, este important să înțelegem cum funcționează evoluția. Există mai multe căi prin care organismele pot evolua. Fiecare persoană se naște cu aproximativ 70 de mutații genetice noi, mutații care nu derivă de la părinți. Odată apărute, aceste mutații pot fi transmise la generațiile viitoare, modificând astfel frecvența alelelor la nivel populațional.
Există o derivă genetică, în care întâmplarea (caracterul aleatoriu) influențează care variante ale genelor se transmit și în ce proporții – acest lucru se desfășoară cel mai rapid la populațiile mici. Există un flux de gene, atunci când indivizii și populațiile migrează, aducându-și genele în locurile de migrație. Selecția sexuală are loc atunci când oamenii se împerechează non-aleatoriu (ceea ce reprezintă cea mai mare parte a reproducerii umane).
Apoi există selecția naturală – adesea combinată cu evoluția în sine -, în care condițiile de mediu ce afectează supraviețuirea și reproducerea dictează care alele sunt cel mai probabil se persiste la generațiile viitoare. Contrar derivei genetice, selecția naturală are loc mai rapid la populațiile mari, deoarece alelele benefice sunt mai probabil să apară atunci când există mai mulți oameni.
Prin toate mecanismele de mai sus, oamenii au evoluat pornind de la ultimul strămoș comun cu rudele noastre cele mai apropiate în viață – cimpanzeii și bonobo. Noi nu am evoluat din aceste maimuțe mari, ci dintr-o descendeță de primate acum dispărută, care s-a separat din predecesorul cimpanzeilor și al lui bonobo. Cu mult timp înainte ca Homo sapiens să devină o ramură a arborelui vieții, divergențele anterioare au dus la primate, mamifere și vertebrate. Lent, pe parcursul a miliarde de ani, evoluția a diversificat toate organismele pornind la ultimul strămoș comun universal. Corpul nostră încă poartă urmele trecutului evolutiv al speciei, ca de exemplu, oasele cozii și apendicele.
Iar toate aceste mecanisme încă acționează asupra oamenilor de astăzi, deși organizarea noastră socială și mărimea populației umane ar putea altera modul de acțiune a acestor factori. Modificările evolutive majore, cum ar fi pierderea cozii, au loc foarte lent, dar există mici modificări ce au loc tot timpul.
Credința actuală că medicina modernă a înlăturat selecția naturală nu este un punct de vedere serios, deoarece se bazează pe multe presupuneri neadevărate. De exemplu, aceea că am rezolvat toate problemele de sănătate cu ajutorul științei sau că accesul la îngrijirea sănătății și la contracepție este egal. În realitate, acest lucru nu este nici pe departe adevărat. Prin urmare, oamenii de pretutindeni rămân expuși la toate tipurile de mecanisme selective.
În același timp, există și alți factori ai evoluției umane care sunt unici pentru specia noastră, cel puțin din punct de vedere al intensității lor. În multe cazuri, culturile noastre influențează cum, cu cine și dacă oamenii se reproduc. Acest lucru continuă să influențeze frecvența variantelor genetice de-a lungul timpului.
Cum știm că evoluția omului continuă?
Numeroase studii privind istoricul geneticii umane oferă exemple ilustrative ale evoluției în acțiune. Există o creștere a rezistenței la malarie în Madagascar, asociată cu proliferarea unei variante genetice specifice. Acest exemplu evolutiv a apărut în ultimii 2.000 de ani – un timp foarte scurt pe scara evoluției.
Există o emergență și o răspândire a alelelor care facilitează digestia lactozei la adulții din Orientul Mijlociu, Europa și Africa, în urma răspândirii păstoritului. Chiar și în ultimii o mie de ani, persistența lactazei ca alelă este în creștere.
Studierea bazelor de date genomice mari a dezvăluit modificări care altfel nu ar fi observabile la nivel de trăsătură. Un studiu din anul 2022 a identificat două mici modificări în genomul uman responsabile de crearea unor proteine funcționale, modificări care au apărut după ce specia noastră s-a separat de celelalte descendențe de primate.
Un studiu din anul 2017 a analizat diferențele genetice dintre diferite grupe de vârstă din baza de date UK Biobank, în căutarea unor alele mai puțin răspândite la oamenii în vârstă și probabil asociate cu longevitatea și supraviețuirea. În întreaga bază de date au fost identificate doar două astfel de variante genetice – una legată de fumatul intens la bărbați și alta legată de riscul de boală Alzheimer. În ciuda faptul că multe diferențe ce țin de sănătate sunt natură genetică, există puține variante genetice vătămătoare în circulație la nivelul populației. Aceasta înseamnă că evoluția deja a filtrat astfel de gene.
Tipul de selecție menționat mai sus se numește selecție de purificare: îndepărtarea mutațiilor dăunătoare dintr-o populație în decursul timpului. Acest tip de selecție nu iese prea mult în evidență, precum selecția trăsăturilor benefice, dar este mult mai frecvent.
Un alt tip de selecție care iese mai puțin în evidență este selecția de stabilizare, în care extremele rămân rare și există tendința de a favoriza terenul de mijloc. Greutatea la naștere și înălțimea omului sunt două exemple de selecție de stabilizare.
Încotro se îndreaptă evoluția omului?
Multă lume dorește să știe încotro se îndreaptă evoluția omului ca specie. Care este destinația finală? Răspunsul la această întrebare nu este clar, cel puțin la o scară a timpului ce poate fi studiată de oamenii de știință.
Evoluția este un proces, nu un rezultat, și nu se întâmplă întotdeauna în mod liniar. Mediul din zilele noastre se schimbă rapid în felurite moduri și nu știm care dintre aceste schimbări vor persista în timp și cum vor influența ele omul.
Cert este că genetica umană va continua să se modifice, probabil cu o rată accelerată, însă, în acest moment, nu există o bază pentru a face predicții.
Sursa: Popular Science