Centurile Van Allen sunt regiuni care conțin particule subatomice de energie înaltă capturate de câmpul magnetic al unui planete sau luni. Numele lor provine de la astronomul James Van Allen, care le-a descoperit.
Dacă o planetă sau o lună prezintă un câmp magnetic suficient de puternic, atunci ea are potențialul de a forma centuri Van Allen. Centurile conțin particule încărcate electric, cum sunt electronii și protonii, care circulă în continuu prin sistemul nostru solar. Cea mai mare parte a acestor particule provine din vântul solar – un flux continuu de electroni de înaltă energie emis de Soare. Alte particule provin din afara Sistemului Solar, de la supernove sau regiuni unde se formează stelele.
În momentul în care aceste particule întâlnesc o planetă, ele încep să interacționeze cu câmpul său magnetic. O parte din aceste particule trec prin câmpul magnetic, în timp ce altele sunt reflectate de acesta. Însă dacă particulele au energia potrivită, ele sunt capturate și urmăresc liniile câmpului magnetic în jurul planetei.
În jurul planetei, centurile Van Allen se împart în două regiuni distincte. Centura de radiații interioară se întinde de la 1.000 km până la 12.000 km altitudine și conține predominant electroni și câțiva protoni. Deși energiile acestor particule sunt relativ mici, densitatea lor este foarte mare în această regiune.
Centura exterioară se întinde de la 12.000 km până la 60.000 km altitudine. Particulele de aici au o energie mult mai mare decât cele din centura interioară, însă ele sunt mult mai difuze. De asemenea, centura exterioară este mult mai slab definită și tinde să fluctueze în funcție de vântul solar și de modificările din câmpul magnetic al Pământului.
Planeta Jupiter are de departe cel mai puternic câmp magnetic din sistemul nostru solar, iar sistemul său de centuri Van Allen este de milioane de ori mai intens decât cel al Pământului. Aceasta reprezintă un pericol semnificativ pentru orice navă spațială care vizitează sistemul jovian.
Sursa: Universe Today