Holocenul (Epoca Holocen) este perioada actuală a timpului geologic. Uneori mai este denumită și Antropocen, deoarece principala sa caracteristică sunt schimbările climatice cauzate de activitățile umane. Totuși, aceste termen poate induce în eroare, deoarece oamenii moderni erau bine stabiliți cu mult înainte de începerea epocii.
Holocenul a început în urmă cu între 12.000 și 11.500 de ani, la sfârșitul erei glaciare din Paleolitic, și continuă și astăzi.
Pe măsură ce Pământul a intrat într-o perioadă de încălzire, ghețarii de la sfârșitul Paleoliticului s-au retras, iar pădurea a luat locul tundrei. Odată cu schimbarea climei, mamiferele mari adaptate la frigul extrem, precum mamutul și rinocerul lânos, au dispărut. Oamenii, odinioară dependenți de aceste megamamifere pentru cea mai mare parte a hranei, au început să se îndrepte spre vânatul mic și materialele vegetale pentru a-și suplimenta dieta.
Dovezile arată că, în urmă cu aproximativ 10.800 de ani, climatul s-a răcit brusc pentru câțiva ani. Ghețarii nu s-au reîntors, însă vânatul mic și plantele erau rare. Pe măsură ce temperaturile au reînceput să revină la normal, populațiile umane au început să crească și a fost inventat procesul ce avea să schimbe planeta pentru totdeauna – agricultura.
Agricultura prinde rădăcini
Agricultura este unul dintre principalele moduri prin care activitatea umană a afectat și afectează în continuare planeta. Pe la 8.000 Î.Hr., cultivarea grâului, a orzului și a altor plante s-a răspândit din Semiluna Fertilă, unde și-a avut originile, în toată lumea indo-europeană. Tot în aceeași perioadă a avut loc domesticirea oilor, caprelor și a bovinelor.
În America Centrală și de Sud, plantele cel mai frecvent domesticite au fost porumbul, dovlecii și fasolea. Se pare că agricultura a apărut mai târziu în Asia. Dovezile actuale sugerează că ar fi fost introdusă în China în urma comerțului cu triburile indo-europene, deși pare să fi fost destul de răspândită la începutul dinastiei Shang (circa 1675 Î.Hr.).
Până la apariția agriculturii și a urbanizării, populația umană a fost limitată de aceeași factori care limitau și alte organisme vii, și anume de disponibilitatea hranei, a apei și a adăpostului, de relațiile evolutive precum raportul între pradă și prădător sau prezența agenților patogeni.
O populație se va extinde, în general, până când atinge capacitatea de încărcare, adică numărul maxim de indivizi pe care un mediu îi poate suporta fără efecte dăunătoare, moment în care populația se va stabiliza. Expansiunea dincolo de capacitatea de încărcare are ca rezultat, în general, o prăbușire (o scădere rapidă la un nivel mult sub capacitatea de încărcare). Dacă diversitate genetică rămâne suficientă, populația se poate reface, dar poate, de asemenea, să dispară.
Începând cu primul secol al erei noastre, oamenii au început să ocolească aceste constrângeri. Agricultura permisese creșterea numărului de indivizi ce putea fi suportați de mediu, deci oamenii au devenit primele animale care au putut crește capacitatea de încărcare a mediului.
Drept urmare, populația a început să crească. La sfârșitul primului secol al erei noastre, pe Pământ trăiau aproximativ 170 de milioane de oameni; în anul 1800, populația umană depășise un miliard.
Revoluția Industrială din secolul al XIX-lea a permis populației umane să crească exponențial. Industrializarea, condițiile sanitare îmbunătățite și îngrijirea medicală au dus la declinul mortalității, în timp ce natalitatea a crescut în cea mai mare parte a lumii. Descoperirile științifice au continuat să ajute la creșterea capacității de încărcare a planetei, dar nu au putut face nimic pentru a crește mărimea planetei.
Extincția din Holocen
Presiunea exercitată de populația umană a avut efecte de amploare asupra biodiversității de pe planeta noastră. Pământul a trecut prin cel puțin cinci evenimente majore de extincție în masă (perioade în care cel puțin 60% din genurile existente au dispărut într-un interval de doar câteva sute de mii de ani). Mulți oameni sunt familiari cu ultima extincție în masă, cea de la sfârșitul Cretacicului, acum 65 de milioane de ani, în urma căreia au dispărut dinozaurii.
Mulți oameni de știință cred că suntem în mijlocul celei de a șasea extincții în masă, care este cauzată chiar de către omenire. Pe baza populațiilor necesare pentru menținerea viabilității genetice, se estimează că până la 30% dintre speciile de plante și animale ar putea dispărea în următorii 100 de ani. Distrugerea habitatelor este principala cauză a dispariției speciilor în prezent.
Activitatea omului a avut impacturi semnificative și asupra caracteristicilor geofizice ale Pământului. Monoculturile au afectat compoziție și fertilitatea solului în multe părți ale globului. Acest efect a fost ameliorat prin utilizarea îngrășămintelor chimice, însă nu a fost eliminat complet. Scăderea nivelului acviferelor a redus disponibilitatea apei dulci.
În trecut, schimbarea climatului global a fost adesea asociată cu extincții în masă. Deși există unele controverse cu privire la cauzele încălzii globale din prezent, nu există nicio îndoială că Pământul se confruntă cu schimbările climatice. Ne-am putea apropia de sfârșitul Holocenului.
Sursa: Live Science