Vaccinurile reprezintă un tratament medical care ajută sistemul imunitar al organismului nostru să recunoască și să lupte împotriva bolilor.
Un vaccin introduce în corp un ingredient care mimează aspectul sau comportamentul unui agent patogen care ne-ar putea îmbolnăvi. Acest ingredient poartă denumirea de antigen. Un antigen poate fi un germen patogen care a fost omorât sau modificat astfel încât să nu mai poată provoca boala. Poate fi ceva care seamănă sau se comportă ca un agent patogen, o parte inofensivă a unui agent patogen sau instrucțiuni pentru organism de a produce acea parte inofensivă.
Atunci când organismul întâlnește antigenul din vaccin, sistemul imunitar răspunde la antigen și îl recunoaște drept invadator nedorit, creând molecule de apărate specifice denumite anticorpi, care luptă împotriva agentului patogen respectiv. Mai târziu, dacă organismul întâlnește în mediu agentul patogen propriu-zis, sistemul imunitar este pregătit pentru a răspunde rapid, ajutând corpul să reziste bolii.
Ce fac vaccinurile?
Atunci când ne vaccinăm, antigenul pătrunde în corpul nostru. Celule speciale, denumite celule prezentatoare de antigen (APC), circulă prin organism în căutarea de invadatori. Atunci când o APC întâlnește antigenul dintr-un vaccin, îl consumă. Apoi APC prezintă la suprafața sa o porțiune a antigenului ca pe un trofeu pe care alte celule imunitare îl pot detecta.
Celula prezentatoare de antigen, cu porțiunea de antigen expusă la suprafața sa, ajunge în anumite zone ale sistemului imunitar, cum sunt ganglionii limfatici, unde se găsesc limfocitele T. Celulele T, care includ limfocitele T ajutătoare (celulele T helper), se activează și alertează alte celule să lupte împotriva antigenului.
Limfocitele B (celulele B) reprezintă o altă armă a sistemului imunitar. Ele recunosc antigenul atunci când sunt activate de celulele T sau atunci când îl întâlnesc prin corp.
Alte celule imunitare sunt celulele B plasmatice, care produc anticorpii pe care organismul îi utilizează în lupta împotriva agentului patogen. Anticorpii sunt proteine de forma literei „Y”, create într-un număr extrem de mare. Ei se leagă de antigene și le distrug sau le împiedică să pătrundă în celule pentru a provoca boala.
Unele vaccinuri conțin o formă atenuată (slăbită) a bacteriei sau virusului, care pătrunde în celulele corpului. Limfocitele T ucigașe (celulele T killer), informate de prezența antigenului de către APC, distrug apoi aceste celule infectate.
Celulele cu memorie, cum sunt limfocitele B cu memorie, limfocitele T ajutătoare cu memorie și limfocitele T ucigașe cu memorie, se asigură că sistemul imunitar recunoaște agentul patogen în situația în care acesta apare. Atunci când sistemul imunitar este declanșat a doua oară de către același antigen, el răspunde mai rapid și mai puternic pentru a distruge invadatorul, creând mai mulți anticorpi și celule cu memorie.
Tipuri de vaccinuri
Există mai multe tipuri de vaccinuri, create cu ajutorul unor tehnologii diferite.
Vaccinuri cu agenți patogeni vii atenuați
Aceste vaccinuri conțin o variantă slăbită (atenuată) a unui virus, mai rar a unei bacterii. Agentul patogen este izolat și crescut în laborator până îți pierde capacitatea de provoca boala. Apoi cea mai slabă variantă a patogenului este selectată și reprodusă pentru a fi încorporată în vaccin.
Vaccinurile cu agenți patogeni vii atenuați pot produce un răspuns imun puternic, ceea ce conferă o imunitate pe termen lung și un risc mai crescut de efecte secundare. Astfel de vaccinuri ar putea să nu fie recomandate persoanelor cu sistemul imunitar slăbit, care pot dezvolta infecții chiar și de pe urma virusurilor sau bacteriilor atenuate.
Exemple de vaccinuri cu agenți patogeni atenuați sunt vaccinurile împotriva rujeolei, oreionului/rubeolei, variolei, varicelei și rotavirusului.
Vaccinuri cu agenți patogeni inactivați
Multe dintre primele vaccinuri au fost create în acest fel. După izolarea unui virus sau bacterii, acești germeni patogeni sunt cultivați în laborator în cantități mari și sunt apoi tratați la temperaturi ridicate sau cu substanțe chimice care îi inactivează, înainte de a fi încorporați în vaccinuri.
Deși vaccinurile cu germeni patogeni inactivați pot provoca febră sau alte efecte secundare mai puțin intense, rezultatul lor poate fi un răspuns imunitar mai puțin robust decât în cazul vaccinurilor cu agenți patogeni atenuați, necesitând de mult ori doze suplimentare de vaccin (boostere).
Exemple de vaccinuri cu agenți patogeni inactivați sunt vaccinurile împotriva hepatitei A, gripei (anumite forme de gripă), poliomielitei și rabiei (turbării).
Vaccinuri cu subunități (recombinante, polizaharidice și conjugate)
După izolarea și cultivarea germenului, este selectată o parte de acestuia (o proteină, un zahar sau o porțiune a suprafeței sale), care nu este dăunătoare, dar poate fi recunoscută de sistemul imunitar drept antigen invadator. Această parte a agentului patogen este apoi încorporată în vaccin pentru a activa sistemul imunitar atunci când virusul sau bacteria pătrunde în corp.
Deoarece aceste vaccinuri folosesc doar părți ale agentului patogen, ele sunt mai sigure pentru persoanele cu sistemul imunitar slăbit.
Exemple de vaccinuri cu subunități sunt vaccinurile împotriva tusei convulsive, hepatitei B, zonei zoster, meningitei și HPV (papilomavirusul uman).
Vaccinuri cu ARN mesager (ARNm)
Unele vaccinuri conțin instrucțiuni care spun celulelor să creeze o parte a virusului, care nu poate provoca boala. ARN-ul mesager (ARNm) este o moleculă care spune corpului cum să sintetizeze proteine. ARNm al unui virus spune celulelor noastre să sintetizeze proteine inofensive similare cu cele ale virusului.
Prezența acestei părți a agentului patogen în corp determină sistemul imunitar să producă anticorpi ce ne protejează împotriva virusului respectiv.
Exemplu de vaccinuri cu ARNm sunt unele vaccinurile împotriva COVID-19 (cele în două doze).
Vaccinuri cu toxoide (toxine inactivate)
Unele bacterii eliberează substanțe toxice. Unele dintre aceste toxine pot fi transformate în toxoide prin izolarea și modificarea lor astfel încât să nu mai fie nocive. Un vaccin ce conține o cantitate mică de toxoide poate ajuta organismul uman să lupte împotriva bacteriei.
Exemple de vaccinuri cu toxoide sunt vaccinurile împotriva tetanosului și difteriei.
Vaccinurile cu vectori virali
Vaccinurile cu vectori virali utilizează vector (o componentă care intermediază transferul) inofensiv,, cum este un tip de adenovirus. La fabricarea vaccinului, adenovirusul este încărcat cu informațiile care spun celulei cum să producă a anumită porțiune inofensivă a virusului.
Vaccinul „ghidează” celula pentru a crea copii ale acestei părți inofensive a virusului. Aceste părți virale se acumulează în corp și determină sistemul imunitar să creeze anticorpi pentru a lupta împotriva virusului.
Vaccinuri împotriva cancerului
O noutate în lumea vaccinurilor este utilizarea acestora pentru a supraîncărca sistemul imunitar pentru a lupta împotriva unor forme de cancer. De exemplu, un vaccin împotriva cancerului pancreatic folosește principiile imunoterapiei pentru a ajuta sistemul imunitar să recunoască și să distrugă celulele canceroase.
În timp ce majoritatea vaccinurilor sunt administrate pentru a produce imunitate și a preveni bolile, vaccinurile împotriva cancerului pot ajuta la tratarea cancerului atunci când o persoană îl are deja.
Efecte secundare ale vaccinurilor
Uneori vaccinurile produc efecte secundare. Atunci când un vaccin declanșează un răspuns al sistemului imunitar, celulele imune început lupta împotriva antigenului. Dacă are loc o reacție imună puternică, s-ar putea să ne simțim obosiți sau să avem o dureri de cap, dureri corporale, febră sau chiar să ni se umfle ganglionii limfatici.
Aceste reacții adverse durează rareori mai mult de o zi sau două și nu înseamnă că suntem bolnavi. Ele arată că vaccinul a activat cu succes sistemul nostru imunitar.
Sursa: Johns Hopkins Medicine