Planeta K2-18b este localizată în zona locuibilă a Constelației Leul, la o distanță de 120 de ani-lumină față de noi. Ea este de două ori mai mare decât Pământul. Cercetătorii cred că au descoperit sulfură de dimetil (un gaz produs doar de formele de viață) în atmosfera acestei exoplanete. K2-18b este o lume de tip „hycean”, adică este o planeta stâncoasă cu un ocean din apă lichidă și o atmosferă bogată în hidrogen.
Primele observații realizate de Telescopul Spațial James Webb au sugerat prezența sulfurii de dimetil. Cea mai mare parte a acestui compus din atmosfera planetei noastre este eliberată de fitoplanctonul marin, ceea ce ar putea arăta că biologia exoplanetei este similară cu cea a Pământului.
În realitate, oamenii de știință nu au putut identifica un proces geologic sau chimic natural care să producă sulfură de dimetil în absența organismelor vii. Potrivit dr. Nikku Madhusudhan, astronom la Universitatea Cambridge, descoperirea a fost neașteptată. Totuși, având în vedere că rezultatele sunt preliminare, există o probabilitate de 50% ca planeta K2-18b să conțină sulfură de dimetil.
Telescopul James Webb a studiat exoplaneta timp de patru ore în ziua de 26 aprilie pentru a valida descoperirea. Însă entuziaștii trebuie să mai aștepte câteva luni pentru ca datele să fie procesate și verificate.
Planeta K2-18b ar putea găzdui viață?
Planeta K2-18b are o rază de 2,2 ori mai mare decât cea a Pământului și este de aproximativ opt ori mai masivă. [...]
Anul trecut, astronomii au descoperit o altă exoplanetă ce a arătat semne la prezenței vieții. Aceasta are o mărime similară cu cea a Pământului și se află la o depărtate de 31 de ani-lumină.
Limitările tehnologiei actuale fac dificilă descoperirea exoplanetelor (planetelor extrasolare). Metodele curente sunt mai eficiente la descoperirea lumilor masive decât a lumilor de mici dimensiuni. Pentru a stabili existența unei exoplanete, astronomii se bazează pe semne indirecte, cum ar fi impactul planetei asupra stelei sale. Metoda vitezei radiale măsoară modificări minuscule ale lungimii de undă a luminii, deoarece atracția gravitațională a exoplanetei deplasează ușor steaua. În schimb, metoda tranzitului detectează scăderile extrem de slabe, regulate, în luminozitatea stelelor, pe măsură ce o exoplanetă orbitează între noi și steaua ei.
Primul pas în stabilirea potențialului de susținere a vieții al unei exoplanete este localizarea sa în cadrul zonei locuibile a stelei – distanța față de stea la care este posibilă existența apei în stare lichidă pe suprafața planetei. Astronomii de la Institutul pentru Astronomie Max Planck au stabilit această zonă în cazul stelei Wolf 1069 (o pitică roșie) din apropierea noastră. În zona locuibilă a piticii roșii se află exoplaneta Wolf 1069b, care primește un nivel de radiații de 65% față de cel primit de Pământ, deși exoplaneta se află la o distanță de 15 ori mai mică față de steaua sa, comparativ cu distanța dintre Pământ și Soare.
Sursa: Science Times