În fiecare an, la ora 20:30, în ultima sâmbătă a lunii martie, Ora Pământului oferă milioanelor de oameni din întreaga lume oportunitatea de a-și arăta sprijinul pentru planeta noastră, crescând gradul de conștientizare cu privire la pierderea naturii și la schimbările climatice – cele mai mari amenințări cu care se confruntă Pământul.
Evenimentul ”Ora Pământului” a fost organizat, pentru prima dată, pe data de 31 martie 2007, la Sydney, când două milioane de oameni și peste 2.100 de companii din orașul australian au stins lumina timp de o oră. Din 2008, evenimentul a devenit o mișcare globală, organizată și susținută de WWF International, incluzând peste 100 de milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii.
În 2021, în contextul crizei sanitare, oamenii dintr-un număr record de 192 de țări și teritorii s-au reunit digital pentru a trage un semnal de alarmă asupra problemelor naturii.
Însă în acest an, Ora Pământului are loc în vremuri incredibil de dificile. În mijlocul incertitudinii, Ora Pământului oferă un moment de solidaritate, oportunitatea de a ne reuni și de a avea grijă unul de celălalt și de casa în care toți trăim. Ora Pământului este mai mult decât un simbol, este un catalizator al schimbării.
Noi noți avem puterea de a ne modela viitorul.
Sursa: WWF.