Iulie este, de obicei, cea mai fierbinte lună a anului, iar luna iulie a acestui an a doborât recordurile din 1850 cu aproximativ 0,25 °C. În general, temperatura medie globală a fost cu 1,54 °C peste media preindustrială pentru iulie, potrivit Berkeley Earth, un grup non-profit din California, care este una dintre numeroasele organizații care urmăresc încălzirea globală. Este o creștere aparent mică, dar mulți oameni din întreaga lume s-au confruntat de fapt cu o criză de valuri de căldură lungi și adesea brutale.
Mai mulți factori ar fi putut juca un rol mic în temperaturile record, inclusiv un eveniment de încălzire El Niño în devenire în Oceanul Pacific ecuatorial și o erupție vulcanică de anul trecut de pe insula Tonga, care a injectat în stratosferă vapori de apă, ei însăși un puternic gaz cu efect de seră. Noile reglementări au redus, de asemenea, emisiile de gaze cu dioxid de sulf provenite de la vapoare, gaz care tinde să aibă un efect de răcire. Dar cel mai semnificativ factor, spun oamenii de știință, sunt concentrațiile de gaze cu efect de seră din atmosferă, care au crescut constant temperaturile medii globale și au favorizat fenomenele meteorologice și climatice extreme.
O analiză a oamenilor de știință de la World Weather Attribution a constatat că valul de căldură din China din luna iulie ar fi fost așteptat doar o dată la 250 de ani într-o lume fără influență umană. Temperaturile din sudul Europei și din America de Nord, între timp, ar fi fost „practic imposibile” în epoca preindustrială. Dar astfel de extreme devin normale: evenimentele din iulie pot fi acum așteptate la fiecare 5-15 ani și ar putea avea loc la fiecare 2-5 ani dacă temperaturile globale cresc cu 2 °C peste nivelurile preindustriale, limita superioară impusă de Acordul Climatic de la Paris din 2015.
Temperatura medie globală, măsurată adesea pe o perioadă de zece ani, este utilizată de oamenii de știință pentru a urmări tendințele generale într-un sistem complex. Până acum, lumea s-a încălzit cu 1,14 °C, potrivit acestei măsurători. Dar nimeni nu trăiește de fapt într-o lume obișnuită. Și deși 90% din excesul de căldură din cauza prezenței gazelor cu efect de seră a ajuns în oceane, adevărul este că temperaturile de pe uscat sunt mai mari și cresc mai repede decât cele de la suprafața oceanului. Multe părți ale suprafeței Pământului s-au încălzit deja cu mai mult de 1,5 °C în cel puțin un sezon, iar temperaturile în numeroase locuri au fost cu până la 8 °C peste media lunii iulie.
Într-o oarecare măsură, acest lucru nu ar trebui să fie o surpriză. Limitele Acordului de la Paris, de 1,5-2 °C, au fost menite să stabilească o zonă relativ sigură care, dacă ar fi menținută, ar preveni multe dintre cele mai grave impacturi ale unei lumi în încălzire. Dar un mesaj-cheie din evaluarea 2021-2022 a Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice este că fiecare zecime dintr-un grad de încălzire la nivel global are efecte suplimentare – și adesea extreme – la nivel local și regional.
Cu câteva decenii în urmă, multe dintre aceste impacturi erau teoretice, dar un număr tot mai mare de cercetări sugerează că planeta începe să depășească praguri ecologice importante, spune Jofre Carnicer, ecologist la Universitatea din Barcelona, Spania. Carnicer susține că tendințele privind temperatura și precipitațiile împing deja multe părți ale Europei în regimuri de incendiu complet noi, evidențiate de incendiile extreme din Grecia și din alte părți.
Tendințele de temperatură la nivel global s-au potrivit destul de bine cu proiecțiile din modelele climatice care datează de mai bine de două decenii, dar studierea a ceea ce înseamnă acest lucru la nivel local abia începe. „Aceasta este o știință cu adevărat nouă”, spune Carnicer și sugerează că chiar și pragul scăzut de 1,5 °C – care ar putea fi încălcat pentru prima dată în următorii câțiva ani – ar putea reprezenta o provocare semnificativă.
Sursa: Nature