La 16 ani după dezastrul Deepwater Horizon din 2010, ecosistemele din adâncurile Golfului Mexic nu prezintă semne convingătoare de refacere. Un studiu publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences arată că abundența peștilor a scăzut cu 63,5%, cea a crustaceelor cu 62%, iar cea a cefalopodelor, inclusiv a calmarilor, cu aproape 60%. Cercetătorii consideră că deversarea de petrol și substanțele chimice folosite pentru dispersarea acestuia reprezintă explicația cea mai probabilă pentru declinul persistent al vieții marine.
Unele dintre cele mai grave efecte ale poluării marine nu sunt vizibile la suprafața apei și nici nu dispar atunci când petele de petrol se risipesc. În adâncurile oceanului, acolo unde lumina pătrunde tot mai slab, iar ecosistemele depind de echilibre fragile, consecințele unui dezastru pot persista mult după încheierea operațiunilor de intervenție.
Acesta este mesajul îngrijorător al unui studiu recent dedicat dezastrului Deepwater Horizon, una dintre cele mai grave catastrofe petroliere din istoria oceanelor. La 20 aprilie 2010, explozia platformei petroliere din Golful Mexic a provocat moartea a 11 persoane și a declanșat o deversare masivă de petrol. Puțul a fost închis abia după 87 de zile, timp în care aproximativ 134 de milioane de galoane americane de petrol brut, echivalentul a circa 507 milioane de litri, au ajuns în mediul marin.
La prima vedere, o asemenea catastrofă ar putea părea o problemă a trecutului. Însă cercetările publicate în 2026 arată că fauna din apele adânci ale Golfului Mexic a suferit un declin abrupt, iar abundența multor grupuri de animale a rămas la niveluri scăzute. Descoperirea ridică o întrebare esențială: cât de mult poate dura refacerea unui ecosistem oceanic după o poluare de asemenea amploare?
Viața marină a suferit un declin dramatic
Pentru a înțelege amploarea fenomenului, echipa coordonată de oceanografa Tracey Sutton, de la Nova Southeastern University, a analizat probe colectate începând din 2011 și până în 2023. Cercetătorii au folosit peste 2.000 de probe obținute cu plase, măsurători acustice și analize genetice pentru a urmări schimbările produse în comunitățile de animale care trăiesc în masa apei, deasupra fundului oceanic.
Rezultatele sunt îngrijorătoare. Numeroase grupuri de organisme au înregistrat scăderi de aproximativ 60% sau chiar mai mari, iar unele dintre cele mai importante componente ale ecosistemului au fost afectate și mai puternic.
Krillul, un grup de mici crustacee care reprezintă o sursă esențială de hrană pentru numeroase animale marine, a înregistrat un declin de 72,8%. Peștii-lanternă, adaptați vieții în apele întunecate, au scăzut cu 62,9%, în timp ce peștii din genul Cyclothone au înregistrat o reducere de aproximativ 69%.
Aceste cifre nu descriu doar dispariția unor animale dintr-o anumită regiune. Ele indică slăbirea unor verigi esențiale ale rețelei trofice oceanice. Organismele afectate reprezintă hrană pentru pești mai mari, calmari, delfini și balene. Atunci când populațiile lor se reduc drastic, efectele pot ajunge până la prădătorii aflați în vârful lanțului trofic.
De ce sunt atât de importante animalele din zona crepusculară a oceanului?
O mare parte a studiului s-a concentrat asupra așa-numitei zone crepusculare oceanice, situată sub stratul de apă în care pătrunde suficientă lumină pentru fotosinteză. În funcție de definiție, aceasta este plasată aproximativ între 200 și 1.000 de metri adâncime, deși studiul a analizat și alte niveluri ale coloanei de apă.
Aici trăiesc pești, crustacee, calmari și numeroase alte organisme, multe dintre ele adaptate la întuneric, presiune ridicată și resurse alimentare limitate. Deși sunt rareori observate direct de oameni, aceste comunități au un rol major în funcționarea oceanelor.
Unul dintre cele mai interesante fenomene este migrația verticală zilnică. Numeroase animale urcă spre straturile superioare ale apei în timpul nopții pentru a se hrăni, apoi coboară din nou în adâncuri în timpul zilei. Deplasarea lor transportă energie și carbon între diferite niveluri ale ecosistemului.
Prin hrănire și eliminarea materiilor organice la adâncime, aceste organisme contribuie la ceea ce oamenii de știință numesc pompa biologică de carbon. O parte din carbonul preluat din straturile superioare ajunge astfel în adâncurile oceanului, unde poate rămâne stocat pentru perioade îndelungate.
Dacă populațiile acestor animale se prăbușesc, efectele nu se limitează la hrana disponibilă pentru balene sau peștii răpitori. Se poate modifica și circulația carbonului în ocean, cu implicații pentru funcționarea ecosistemelor și pentru rolul oceanelor în reglarea climei.
Dezastrul Deepwater Horizon
Numele Deepwater Horizon a devenit sinonim cu unul dintre cele mai grave dezastre ecologice provocate de om în epoca modernă. [...]
Petrolul și dispersanții chimici: o combinație cu efecte persistente
În timpul operațiunilor de intervenție de după accidentul Deepwater Horizon, autoritățile și echipele de răspuns au utilizat cantități mari de dispersanți chimici pentru a fragmenta petrolul în picături mai mici și a limita formarea petelor de la suprafață.
Printre substanțele folosite s-a numărat Corexit 9500A. Aproximativ 770.000 de galoane americane de dispersant, echivalentul a circa 2,9 milioane de litri, au fost injectate în apropierea puțului avariat. Strategia urmărea să reducă o parte dintre efectele vizibile ale deversării, însă a ridicat și problema expunerii organismelor din coloana de apă la amestecuri de petrol și substanțe chimice.
Fragmentarea petrolului nu înseamnă eliminarea lui. Picăturile mici pot rămâne dispersate în apă, iar compușii toxici pot intra în contact cu organisme care trăiesc departe de suprafață. Printre aceștia se numără hidrocarburile aromatice policiclice, cunoscute sub abrevierea PAH, o categorie de substanțe prezente în petrol și asociate cu efecte toxice asupra multor forme de viață.
Zooplanctonul, format din organisme mici care stau la baza numeroaselor lanțuri trofice marine, este deosebit de vulnerabil. Dacă aceste organisme sunt afectate, energia disponibilă pentru animalele de dimensiuni mai mari poate scădea, iar structura întregii comunități se poate modifica.
Cercetările ulterioare deversării au identificat compuși asociați petrolului în țesuturile cefalopodelor și în ouăle unor pești de adâncime. Astfel de contaminanți pot afecta dezvoltarea și reproducerea, iar în anumite condiții pot influența inclusiv capacitatea unor specii de a-și găsi partenerii prin intermediul mirosului.
Această situație ilustrează o dificultate majoră a intervențiilor în cazul poluării petroliere: o măsură care limitează un anumit tip de expunere poate modifica distribuția contaminanților și poate crea alte riscuri. Evaluarea eficienței dispersanților trebuie, prin urmare, să ia în calcul întregul ecosistem, nu doar aspectul suprafeței apei.
Cum au stabilit cercetătorii legătura cu dezastrul Deepwater Horizon?
O scădere a numărului de animale marine nu poate fi atribuită automat unui eveniment de poluare. Populațiile naturale fluctuează, iar temperatura apei, cantitatea de oxigen, disponibilitatea hranei și curenții oceanici pot influența puternic distribuția speciilor.
Pentru a identifica explicația cea mai probabilă, echipa de cercetători a analizat mai mulți dintre acești factori și a comparat observațiile obținute prin metode independente. Potrivit autorilor, schimbările de temperatură, oxigen și disponibilitate a hranei nu au urmat același tipar ca declinul faunei observat în date.
În schimb, momentul apariției scăderilor și amploarea lor sunt compatibile cu efectele deversării și ale operațiunilor de intervenție care au urmat. Cercetătorii consideră, astfel, că dezastrul reprezintă explicația cea mai plauzibilă pentru schimbarea observată.
Este importantă, totuși, o distincție științifică: asocierea puternică dintre dezastru și declin nu înseamnă că fiecare efect observat a fost demonstrat experimental ca fiind provocat exclusiv de petrol sau de dispersanți. Într-un ecosistem oceanic complex, mai mulți factori pot interacționa, iar cercetătorii trebuie să distingă între dovezile observaționale și demonstrarea directă a cauzalității.
Un alt rezultat îngrijorător privește diversitatea genetică. Analizele efectuate asupra unor specii de pești-lanternă au indicat modificări compatibile cu pierderea unei părți din variația genetică a populațiilor afectate. Această diversitate reprezintă o resursă esențială pentru adaptarea la schimbările mediului. Populațiile cu mai puțină variație genetică pot avea o capacitate redusă de a răspunde unor noi presiuni ecologice.
Un ecosistem poate rămâne blocat într-o stare degradată
În ecologie, refacerea unui habitat nu înseamnă doar dispariția contaminanților sau revenirea unor specii. Un ecosistem funcționează prin relații complexe între organisme, resurse, procese biologice și condițiile fizice ale mediului. Dacă aceste relații sunt perturbate suficient de puternic, revenirea la starea inițială poate deveni dificilă.
Autorii studiului descriu situația din Golful Mexic drept o schimbare ecologică majoră, caracterizată printr-o scădere abruptă și persistentă a abundenței faunei din apele adânci. În locul revenirii la nivelurile anterioare, comunitatea analizată pare să fi rămas într-o stare cu mult mai puține animale.
Aceasta este una dintre cele mai importante concluzii ale studiului: trecerea timpului nu garantează refacerea biodiversității. Unele ecosisteme pot avea nevoie de perioade foarte lungi pentru a se reface, iar altele pot suferi transformări ale căror consecințe persistă chiar și după ce sursa inițială de poluare a fost îndepărtată.
Cercetătorii nu pot preciza deocamdată dacă fauna din adâncurile Golfului Mexic va reveni la nivelurile de dinaintea accidentului și nici cât ar putea dura un asemenea proces. Declinul populațiilor de pradă ar putea contribui, de asemenea, la modificarea comportamentului prădătorilor mari, inclusiv al cetaceelor, însă amploarea acestor efecte trebuie investigată în continuare.
Lecția Deepwater Horizon: oceanele nu sunt prea mari pentru a fi afectate
Dezastrul Deepwater Horizon demonstrează cât de departe pot ajunge efectele unei activități industriale desfășurate într-un singur loc. O explozie produsă în larg a avut consecințe care au depășit cu mult zona vizibilă a petei de petrol, afectând organisme aflate la adâncimi mari și procese ecologice esențiale.
Mai arată și de ce monitorizarea pe termen lung este indispensabilă. Fără prelevări repetate, măsurători acustice și analize biologice, schimbările populațiilor care trăiesc departe de suprafață ar putea trece neobservate. Unele dintre speciile afectate sunt foarte răspândite și numeroase, ceea ce poate crea impresia falsă că sunt ferite de riscul declinului.
Pentru protejarea oceanelor, prevenirea accidentelor rămâne esențială, dar la fel de importantă este evaluarea consecințelor măsurilor de intervenție. Dispersarea petrolului nu trebuie confundată cu eliminarea poluării, iar refacerea mediului trebuie măsurată prin revenirea comunităților biologice și a funcțiilor ecosistemului, nu doar prin dispariția urmelor vizibile ale accidentului.
La 16 ani după Deepwater Horizon, Golful Mexic oferă un avertisment care depășește granițele sale geografice. Oceanul poate părea vast și capabil să absoarbă aproape orice impact, însă dimensiunea sa nu îl face invulnerabil. Uneori, cele mai grave consecințe ale unei catastrofe nu sunt cele care se văd imediat, ci cele care continuă să se desfășoare în tăcere, mult timp după ce lumea și-a mutat atenția în altă parte.
Sursa: Science Alert