Pisicile și stăpânii lor împărtășesc o legătură hormonală surprinzătoare

O pisică se așază lângă tine după o zi obositoare, începe să toarcă și își sprijină capul de mâna ta. Pentru mulți oameni, asemenea momente aduc o stare de liniște greu de explicat în cuvinte. Dar ce se întâmplă în organism atunci când omul și animalul său de companie interacționează afectuos? Este posibil ca apropierea dintre ei să fie însoțită și de schimbări hormonale asemănătoare?

Un studiu realizat de cercetători din Japonia și publicat în octombrie 2026 în revista științifică iScience oferă câteva indicii interesante. Echipa de cercetători a descoperit că nivelurile unui hormon asociat cu relațiile sociale, oxitocina, tind să fie corelate la pisici și la stăpânii lor. În plus, nivelurile hormonale ale felinelor au fost asociate cu anumite aspecte ale stării emoționale a oamenilor.

Descoperirile nu înseamnă că pisicile și oamenii își sincronizează automat toate reacțiile biologice. Ele sugerează însă că relația dintre cele două specii ar putea avea o componentă fiziologică mai complexă decât am reușit până acum să înțelegem.

Oxitocina și cortizolul: doi hormoni care ne ajută să înțelegem relațiile

Pentru a înțelege rezultatele cercetării, trebuie să facem cunoștință cu doi hormoni care participă la procese biologice importante: oxitocina și cortizolul.

Oxitocina este cunoscută uneori drept „hormonul iubirii” sau „hormonul atașamentului”. Este produsă în hipotalamus și are roluri importante în naștere și alăptare, dar este implicată și în comportamentele sociale și în formarea legăturilor dintre indivizi. La oameni, anumite interacțiuni afectuoase pot fi însoțite de modificări ale nivelului acestui hormon. Cercetările asupra animalelor sugerează că și relațiile dintre oameni și animalele lor de companie pot implica mecanisme asemănătoare.

Cortizolul, pe de altă parte, este produs de glandele suprarenale și participă la reglarea răspunsului organismului la stres. El contribuie la mobilizarea energiei și la menținerea unor funcții esențiale. Deși este adesea asociat cu stresul, cortizolul nu este un hormon „rău”: nivelul său variază în mod natural pe parcursul zilei și în funcție de numeroși factori.

Prin urmare, măsurarea acestor hormoni poate oferi informații despre anumite procese fiziologice, dar nu reprezintă o metodă directă de a măsura iubirea, fericirea sau calitatea unei relații. Un nivel ridicat de oxitocină nu dovedește automat un atașament mai puternic, după cum un nivel ridicat de cortizol nu înseamnă neapărat că un individ se află într-o stare de stres cronic.

Cum au studiat cercetătorii legătura dintre pisici și stăpânii lor

Echipa coordonată de Saho Takagi, de la Universitatea din Kyoto, a urmărit timp de aproximativ o lună relația dintre 19 proprietari și cele 29 de pisici ale acestora. Pentru analiza hormonală au fost disponibile probe de urină de la 17 proprietari și 24 de pisici. Cercetătorii au analizat concentrațiile de oxitocină și cortizol, folosind câte trei probe pentru fiecare participant, iar valorile individuale au fost apoi mediate.

Studiul nu s-a limitat la măsurătorile biologice. Proprietarii au completat chestionare despre starea lor emoțională din săptămânile precedente, raportând diferite trăiri, precum anxietatea, furia, confuzia, starea depresivă sau nivelul de energie.

Pentru a estima cât de mult timp petreceau oamenii în apropierea pisicilor lor, cercetătorii au folosit mici dispozitive Bluetooth atașate zgărzilor felinelor. Acestea transmiteau semnale către telefoanele proprietarilor, oferind indicii despre proximitatea fizică dintre membrii fiecărei perechi.

Metoda avea însă o limitare importantă: dispozitivele puteau indica faptul că pisica și omul se aflau aproape unul de celălalt, dar nu puteau stabili dacă interacționau efectiv. O pisică ce dormea lângă proprietar și una care era mângâiată puteau genera semnale similare. Chiar și cu aceste limite, studiul le-a permis cercetătorilor să compare datele hormonale cu informațiile despre starea emoțională și apropierea fizică dintre oameni și feline.

Ce au descoperit cercetătorii despre oxitocina la pisici

Unul dintre cele mai interesante rezultate a fost asocierea pozitivă dintre concentrațiile urinare de oxitocină ale pisicilor și cele ale proprietarilor lor. Cu alte cuvinte, în cadrul grupului studiat, proprietarii cu niveluri mai ridicate ale hormonului tindeau să aibă și pisici cu niveluri mai ridicate.

Această asociere ridică o întrebare firească: ar putea interacțiunile afectuoase să contribuie la modificarea nivelurilor hormonale atât la oameni, cât și la animale?

Saho Takagi a sugerat că mângâierea ar putea fi unul dintre mecanismele implicate. Atunci când o persoană își mângâie pisica, iar animalul acceptă și caută această apropiere, interacțiunea ar putea favoriza procese fiziologice asociate cu formarea legăturii sociale.

Totuși, cercetarea nu a demonstrat că mângâierea a determinat creșterea oxitocinei la ambii membri ai perechii. Oamenii de știință au comparat concentrațiile medii ale hormonului, nu evoluția lor simultană în timpul unor interacțiuni concrete.

Această distincție este esențială. O corelație între două variabile nu demonstrează că una o provoacă pe cealaltă. Este posibil ca apropierea și interacțiunile să influențeze nivelurile hormonale, dar pot exista și alți factori comuni, precum rutina zilnică, mediul locuinței sau caracteristicile individuale ale oamenilor și animalelor.

Prin urmare, rezultatul sugerează o posibilă legătură fiziologică între pisici și stăpânii lor, fără să stabilească exact mecanismul care o produce.

Pot pisicile să ne îmbunătățească starea emoțională?

Cercetătorii au identificat și asocieri între nivelurile de oxitocină ale pisicilor și starea emoțională a proprietarilor. În analiza inițială, proprietarii ale căror pisici aveau concentrații mai ridicate de oxitocină au raportat mai puțină furie, confuzie, anxietate și dispoziție depresivă. Totuși, atunci când cercetătorii au luat în considerare faptul că unii participanți aveau mai multe pisici, numai asocierile cu nivelurile de confuzie și anxietate au rămas susținute statistic. Așadar, rezultatele sunt mai nuanțate decât ar sugera afirmația că o pisică ne face automat mai fericiți.

Un alt rezultat interesant a fost legătura dintre apropierea fizică și starea pozitivă a proprietarilor. Persoanele care se aflau, în general, mai aproape de pisicile lor au raportat niveluri mai ridicate de energie și vitalitate. În schimb, numărul de ani petrecuți împreună cu animalul nu a prezentat aceeași asociere.

Acest lucru sugerează că experiențele cotidiene și contactul dintre om și animal ar putea conta mai mult decât simpla durată a conviețuirii. Totuși, studiul nu poate stabili dacă apropierea de pisică îmbunătățește starea de spirit sau dacă persoanele care se simt deja bine petrec mai mult timp în apropierea animalelor lor.

Este posibil ca ambele procese să se influențeze reciproc. Pentru a verifica această ipoteză, ar fi necesare studii care să urmărească schimbările hormonale și emoționale înainte și după interacțiuni specifice.

De ce studiul nu demonstrează sincronizarea hormonală

Ideea unei legături hormonale între oameni și pisici poate sugera că organismele lor reacționează în același timp. Însă studiul nu a demonstrat o asemenea sincronizare.

Pentru a vorbi despre sincronizare hormonală, oamenii de știință ar trebui să măsoare hormonii în mai multe momente și să observe dacă modificările lor urmează un tipar asemănător. De exemplu, ar trebui să verifice dacă oxitocina crește la om și la pisică în timpul aceleiași interacțiuni și dacă nivelurile scad ulterior într-un mod comparabil.

În studiul din Japonia, comparația s-a bazat pe concentrații medii, astfel încât nu se poate afirma că nivelurile hormonale ale celor doi membri ai perechii cresc și scad împreună.

Există și alte limite. Eșantionul a fost mic, 16 dintre cei 19 proprietari erau femei, iar momentul recoltării probelor nu a fost identic pentru oameni și pisici. Aceste diferențe pot influența rezultatele, mai ales în cazul cortizolului, care variază natural pe parcursul zilei.

De altfel, cercetătorii nu au identificat o asociere clară între nivelurile de cortizol ale pisicilor și cele ale proprietarilor. Prin urmare, nu există suficiente dovezi pentru a afirma că stresul unei persoane se transmite hormonal pisicii sale sau invers.

Următorul pas ar fi realizarea unor studii mai ample, în care hormonii să fie măsurați înainte și după mângâiere sau alte forme de interacțiune. Astfel, cercetătorii ar putea diferenția mai bine între o simplă asociere și o relație cauzală.

Ce ne spune studiul despre relația dintre oameni și pisici

Legătura dintre oameni și animalele de companie nu este doar o experiență subiectivă, ci poate implica procese biologice complexe. Studiul publicat în iScience adaugă o piesă interesantă la acest puzzle, arătând că nivelurile de oxitocină ale pisicilor și proprietarilor lor sunt asociate și că apropierea fizică se corelează cu anumite aspecte ale stării emoționale umane.

Rezultatele trebuie privite și în contextul altor cercetări. Un studiu publicat în 2025 a constatat că pisicile cu un atașament securizant față de proprietari au prezentat o creștere a oxitocinei salivare după interacțiuni libere cu aceștia. De asemenea, cercetări publicate anterior au explorat relația dintre interacțiunile cu pisicile, oxitocină, cortizol și starea psihologică a oamenilor. Aceste rezultate susțin interesul științific pentru mecanismele biologice ale relației om–pisică, dar nu înseamnă că toate interacțiunile produc aceleași efecte.

Contează și faptul că pisicile au personalități și preferințe diferite. Unele caută frecvent contactul fizic, în timp ce altele preferă să stea în apropiere fără să fie atinse. O relație bună nu presupune neapărat mângâieri permanente, ci respectarea semnalelor și a limitelor animalului.

În cele din urmă, studiul ne oferă un motiv în plus să privim cu interes momentele simple petrecute alături de o pisică. Nu putem spune încă dacă torsul și mângâierile modifică în mod direct nivelurile hormonale ale ambilor parteneri, dar putem afirma că relația dintre oameni și feline merită studiată nu doar din perspectivă comportamentală, ci și biologică.