Voyager 1 este prima sondă spațială care a călătorit în afara sistemului nostru solar și a ajuns în spațiul interstelar.
Sonda a fost lansată pe 5 septembrie 1977 – la două săptămâni după sora sa geamănă, Voyager 2 -, iar în prezent se află la aproximativ 23,5 miliarde de kilometri depărtare de Pământ. Ea călătorește prin spațiu cu o viteză de circa 17 kilometri pe secundă, potrivit Jet Propulsion Laboratory al NASA.
Voyager 1 a intrat în spațiul interstelat în august 2012, la aproape 35 de ani de la începutul aventurii sale. Potrivit NASA, sonda mai are combustibil pentru a funcționa până în anul 2025.
Greutatea la lansare
815 kilograme
Data lansării
5 septembrie 1977
Zborul în jurul lui Jupiter
5 martie 1979
Zborul în jurul lui Saturn
12 noiembrie 1980
Marele tur
Misiunile Voyager au profitat de alinirea specială a planetelor exterioare, care se întâmplă o dată la 176 de ani. Această aliniere permite sondelor spațiale să se folosească de fenomenul de „praștie” gravitațională pentru a călători de la o planetă la alta, economisind astfel combustibil prețios.
Inițial, NASA a plănuit să trimită două sonde spațiale dincolo de Jupiter, Saturn și Pluto și alte două sonde dincolo de Jupiter, Uranus și Neptun. Însă constrângerile bugetare au redus misiunea la două sonde spațiale: Voyager 1 și Voyager 2. Voyager 2 a zburat dincolo de Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, iar Voyager 1 s-a concentrat pe Jupiter și Saturn.
La bordul sondelor Voyager se află două discuri de aur care conțin înregistrări cu sunete de pe Pământ (sunete produse de natură, muzică și saluturi rostite în 55 de limbi), precum și ilustrații ale poziției Soarelui în raport cu pulsarii din apropiere, în caz că sondele ar fi descoperite vreodată de către extratereștri.
La bordul fiecărei sonde Voyager lansate de NASA în 1977 există câte un disc de aur. | Foto: NASA
Ambele sonde sunt alimentate de generatoare termoelectrice cu izotopi radioactivi – echipamente care convertesc în electricictate energie termică generată de descompunerea radioactivă a plutoniului. Sondele sunt dotate cu zece instrumente științifice, inclusiv camere de luat vederi, spectrometre, un magnetometru și dispozitive care detectează particulele cu energie scăzută și razele cosmice de intensitate înaltă.
Voyager 1 zboară pe lângă Jupiter
Prima imagine a lui Jupiter realizată de Voyager 1 a ajuns înapoi pe Pământ în aprilie 1978, când sonda se afla la 266 de milioane de kilometri depărtare de casă. În martie 1979, sonda a surprins un inel în jurul planetei gigantice. A mai descoperit, de asemenea, două luni noi – Thebe și Methis, alături de imagini detaliate ale sateliților Io, Europa, Ganymede, Callisto și Amalthea.
La fel ca sonda Pioneer înaintea sa, Voyager a dezvăluit că lunile lui Jupiter sunt lumi active și a făcut câteva descoperiri interesante despre acești sateliți naturali. De exemplu, numeroșii vulcani de pe Io arată că și lunile, la fel ca planetele, pot avea interioare active.
Voyager 1 s-a apropiat cel mai mult de Jupiter pe 5 martie 1979, când a ajuns la o distanță de doar 280.000 km față de partea superioară a norilor.
Voyager 1 vizitează Saturn și lunile sale
Voyager 1 a ajuns aproape de Saturn în anul 1980 și a descoperit că planeta este plină de surprize. Una dintre țintele sondei a fost inelul F al planetei, o structură subțire descoperită în anul anterior de către sonda Pioneer a NASA. Camera de înaltă rezoluție a lui Voyager a descoperit două luni noi, Prometheus și Pandora, ale căror orbite țin materialul înghețat din inelul F pe o orbită bine definită. A descoperit, de asemenea, satelitul Atlas și un nou inel – inelul G.
Un mister pentru astronomi era Titan, al doilea cel mai mare satelit natural din sistemul solar, după Ganymede, satelitul lui Jupiter. Imaginile de aproape au arătat doar o ceață portocalie.
Întâlnirea cu Saturn a marcat sfârșitul misiunii principale a lui Voyager 1, iar astronomii s-au concentrat pe urmărirea sondei cum se îndreaptă spre ieșirea din sistemul nostru solar.
După două decenii de la trecerea în spațiul interstelar, Voyager 1 a realizat una dintre cele mai emblematice fotografii din istoria explorării spațiului. Pe 14 februarie 1990, sonda și-a îndreptat camera spre Pământ și a realizat o imagine a planetei sale natale de la distanța de 6 miliarde de kilometri. Fotografia arată Pământul ca un punct minuscul suspendat în lumina soarelui.
Știați că?
Potrivit NASA, fiecare sondă Voyager are de aproximativ 3 milioane de ori mai puțină memorie decât un telefon mobil și transmite date de 38.000 de ori mai lent decât o conexiune 5G.
Voyager 1 ajunge în spațiul interstelar
Voyager 1 a părăsit heliosfera – bula gigantică de particule încărcate electric care înconjoară Soarele – în august 2012, ajungând în spațiul interstelar. Informația a fost făcută publică în cadrul unui studiu publicat în jurnalul Science în anul următor.
Descoperirea a ieșit la lumină după ce o erupție solară puternică a fost înregistrată de instrumentele lui Voyager 1 între 9 aprilie și 22 mai 2013. Erupția a făcut să vibreze electronii din jurul lui Voyager. Pe baza oscilației acestora, oamenii de știință au calculat că vecinătățile sondei aveau o densitate în electroni mai mare decât există în mod normal în heliosferă (densitatea electronilor de la marginea heliosferei este mult mai mică decât în alte locuri din apropierea Pământului).
Apoi cercetătorii au analizat datele transmise de Voyager și au stabilit data de 25 august 2012 ca dată oficială a ieșirii sondei din heliosferă și a pătrunderii sale în spațiul interstelar. Data nu a fost stabilită doar pe baza oscilațiilor electronilor, ci și pe baza măsurătorilor particulelor solare încărcate electric realizate de sonda spațială.
În acea zi fatidică – ziua în care a murit Neil Armstrong, astronautul Apollo 11 – sonda a înregistrat o scădere de o mie de ori a acestor particule și o creștere cu 9% a razelor cosmice galactice care provin din afara sistemului solar. În acel moment, Voyager 1 se afla la o distanță de 18,11 miliarde de kilometri față de Soare sau circa 121 de unități astronomice (AU). (O unitate astronomică este distanța medie dintre Soare și Pământ, adică aproximativ 150 de milioane de kilometri.)
De când zboară în spațiul interstelar, Voyager ne-a transmit informații valoroase despre această regiune a universului. Acestea au arătat că radiațiile cosmice de acolo sunt foarte puternice.
Capabilitățile sondei spațiale continuă să uimească inginerii. De exemplu, în decembrie 2017, NASA a anunțat că Voyager 1 și-a utilizat cu succes propulsoarele de rezervă pentru a se orienta spre Pământ. Propulsoarele de corectare a traiectoriei (TCM) nu mai fuseseră utilizate din noiembrie 1980, din timpul zborului pe lângă Saturn. De atunci, sonda spațială și-a utilizat în principal propulsoarele standard de control. Deoarece acestea arătau semne de deteriorare, NASA a decis să testeze propulsoarele TCM – o idee care putea prelungi perioada operațională a sondei și care s-a dovedit a fi un succes. Astfel, viața lui Voyager 1 a fost prelungită cu încă 2-3 ani.
Următoarea mare întâlnire a lui Voyager 1 va avea loc peste 40.000 de ani, când sonda se va apropia la o distanță de 1,7 ani-lumină față de steaua AC +79 3888. Totuși, din cauza epuizării sursei de alimentare, instrumentele științifice ale sondei se vor fi oprit de la înregistrarea datelor încă din 2025.
Sursa: Space.com