Toate formele de viață din zilele noastre au în comun un sistem robust, rezistent și eficient prin care substanțele chimice interacționează și se autopropagă. Acest sistem trebuie să fi evoluat din viața arhaică, mai simplă, mai delicată și mai puțin eficientă. Însă care a fost acest sistem arhaic și cum de a apărut el aici, pe Pământ?
Aceasta este întrebarea centrală a teoriei abiogenezei (abiogeneza), care susține apariția viului din neviu. Încă nu a fost descoperit un răspuns la această întrebare, însă avem o serie de indicii și ipoteze strălucitoare care ar putea să ne ducă în direcția corectă.
Să ne gândim, mai întâi, la chimie. În structura tuturor proteinelor de pe Pământ intră doar 22 de aminoacizi. Acești aminoacizi necesită cantități însemnate de molecule organice – cărămizile de la baza tuturor formelor de viață. Astronomii au detectat molecule organice și chiar unii aminoacizi împrăștiați prin spațiul cosmic, de la norii de gaz interstelar până la meteoroizii care călătoresc prin sistemul nostru solar.
Drept urmare, este de înțeles să presupunem că planeta noastră, ieșită din vâltoarea existentă în jurul soarelui nostru tânăr, s-a născut cu ingredientele potrivite pentru apariția vieții. Însă, cu siguranță, aceste ingrediente nu ar fi putut supraviețui formării inițiale a Pământului, când suprafața sa era în întregime topită datorită nenumăratelor coliziuni cu obiecte venite din spațiu.
În schimb, acești compuși organici trebuie să fi ajuns pe Pământ mult după ce planeta s-a răcit și s-a solidificat. Astronomii cred că primele câteva milioane de ani din viața Sistemului Solar au fost o perioadă extrem de neprietenoasă. Chiar și după ce discul protoplanetar din jurul Soarelui a dispărut și s-au format cele opt planete majore, orbitele planetelor încă erau pline de fragmente și resturi, care se prăbușeau pe suprafața planetelor cu efecte devastatoare. Astăzi putem vedea urmele acelor vremuri violente pe suprafețele Lunii și a lui Mercur.
Însă tocmai acea violență a venit cu o șansă pentru viața arhaică. Apa proaspătă, adusă de impactul cu numeroase comete, a înlocuit apa pierdută în perioada în care suprafața planetei era topită. Iar odată cu această apă au venit și moleculele organice. Aici a intervenit un echilibru delicat. Dacă Pământul ar fi fost lovit de mai puține ori, atunci moleculele organice nu ar fi fost suficient de abundente pentru a duce la apariția vieții. Dacă ar fi fost lovit de prea multe ori, atunci căldura reziduală ar fi evaporat oceanele și ar fi trimis moleculele organice în spațiu.
Viața arhaică nu era cu mult diferită de reacțiile chimice abiotice (nevii) care au precedat-o.
Așadar, se pare că planeta noastră a fost norocoasă și viața a prins rădăcini într-un anumit loc. Cele mai vechi fosile ale primelor forme de viață datează de acum 3,5 miliarde de ani. Dovezile mai speculative sugerează că viața ar fi apărut chiar mai devreme, acum 4,5 miliarde de ani. Acest lucru este surprinzător în sine, având în vedere condițiile infernale de la începuturile Pământului. Trebuie menționat că descoperirea formelor de viață devine din ce în ce mai dificilă odată ce ne îndepărtăm în timp, deoarece viața arhaică nu era mult diferită de reacțiile chimice abiotice (nevii) care au precedat-o, deci este dificil de spus dacă o amprentă a unei reacții chimice este o fosilă a unui organism viu sau doar o manifestare a unei reacții chimice exotice.
Totuși, undeva într-un colțișor liniștit, s-a întâmplat ceva magic. Un grup de molecule și reacții chimice a început să stocheze informații, să se autoreplice și să catalizeze reacții. Unii biologi susțin că acest lucru s-a întâmplat în izvoarele hidrotermale din adâncurile oceanelor, care împrăștiau molecule organice în vecinătate. Sau poate că s-a întâmplat în izvoarele fierbinți sau chiar în subteran. Cert este că, odată ce viața a găsit condiții propice pentru dezvoltare, ea a înflorit.
Sursa: Universe Today