În ziua de 24 august 79 d.H., după secole de somnolență, Muntele Vezuviu a erupt, zguduind sudul Italiei și întregul Imperiu Roman. Erupția a fost atât de catastrofală, încât a distrus prosperele orașe romane Pompei și Herculaneum, omorând mii de oameni.
Cele două orașe, îngropate sub un strat gros de cenușă, piatră și noroi, nu au mai fost reconstruite niciodată și au dispărut treptat din istorie. Apoi, în secolul al XVIII-lea, Pompei și Herculaneum au fost redescoperit și excavate, stârnind interesul pentru istoria și arheologia romană. Mai mult, orașele, rămase îngropate timp de secole, ne furnizează înregistrări arheologice fără precedent privind viața de zi cu zi din Imperiul Roman.
Erupția Muntelui Vezuviu a fost o catastrofă fără precedent
Timp de secolele, orașele antice romane Pompei și Herculaneum au prosperat la poalele Muntelui Vezuviu, în Golful Napoli. La începuturile Imperiului Roman, în Pompei trăiau circa 20.000 de oameni, orașul fiind un nod comercial important din sudul Italiei. Zona era cunoscut pentru solul bogat, ideal pentru numeroase podgorii și livezi.
Herculaneum era o stațiune cu 5.000 de locuitori, o destinație de vară preferată pentru senatorii bogați și împărații romani. Cu toate acestea, la prânz, pe 24 august 79 d.H., această prosperitate și plăcere au luat sfârșit când vârful Muntelui Vezuviu din apropiere a explodat.
În următoarele 12 ore, peste cele două orașe a plouat cu cenușă vulcanică și piatră ponce, forțând oamenii să fugă îngroziți. Cei care au rămas și-au găsit sfârșitul tragic și brusc, atunci când un nor de cenușă și gaze fierbinți a cuprins zona. Apoi un potop de noroi și rocă vulcanică a acoperit Pompei și Herculaneum.
Erupția a conservat Pompei și Herculaneum
Deși erupția a ucis mii de oameni și a șters orașele Pompei și Herculaneum de pa fața Pământului, ea a avut un efect secundar neașteptat. Straturile de cenușă și piatră ponce au format de „capsulă a timpului” naturală care a conservat clădirile, frescele, sculpturile și chiar rămășițele umane, până la redescoperirea lor aproape 1.700 de ani mai târziu. Drept rezultate, ruinele conservate ale celor două orașe oferă o privire unică și valoroasă asupra societății romane antice.
Clădirile, lucrările de artă și obiectele de zi cu zi găsite în cele două orașe dezvăluie cultura, obiceiurile și credințele foștilor cetățeni. În plus, rămășițele umane păstrate ne oferă informații despre caracteristicile fizice, hrana și sănătatea oamenilor și circumstanțele morții lor tragice. Astfel, Pompei și Herculaneum sunt probabil cele mai importante locuri pentru studierea istoriei romane.
Erupția a avut martori oculari
Muntele Vezuviu a erupt în „epoca de aur” a istoriei romane. În momentul dezastrului, Imperiul Roman era la apogeu, bucurându-se de o perioadă lungă și fără precedent de pace și prosperitate – Pax Romana. Astfel, impactul erupției nu a fost atât de dăunător pentru Imperiu. Totuși, ar fi greșit să credem că romanii nu au fost afectați de dezastru. De fapt, avem un raport rar și incredibil de detaliat al dezastrului, scris de unul dintre martorii oculari – Pliniu cel Tânăr.
Datorită scrierilor lui Pliniu, știm despre evenimentele care au avut loc în primele ore ale erupției. De asemenea, știm că unchiul său, celebrul naturalist Pliniu cel Bătrân, comandantul flotei romane de la Misenum la momentul erupției Vezuviului, a organizat o expediție de salvare condamnată. Din păcate, la scurt timp după ce a ajuns în portul Stabiae, de cealaltă parte a Golfului Napoli, Pliniu cel Bătrân a cedat din cauza gazelor toxice și a murit. Aceasta pare a fi singura încercare de salvare a nefericiților. Împăratul Titus a fost criticat ulterior pentru răspunsul său inadecvat.
Importanța științifică și culturală a erupției Muntelui Vezuviu
Erupția Muntelui Vezuviu a fost un dezastru major pentru vechii romani. Cu toate acestea, catastrofa antică transcende locul și timpul. Relatarea detaliată a martorilor oculari (Pliniu cel Tânăr) a permis istoricilor și oamenilor de știință să reconstituie cronologia erupției.
Mai important, relatarea erupției a lăsat o contribuție semnificativă în domeniul vulcanologiei. Tipul special de erupție vulcanică care a condamnat Pompei și Herculaneum este astăzi recunoscut drept „plinian”. Împreună cu alte erupții pliniane bine înregistrate, cum ar fi cea a Krakatoa (în 1883) sau Muntele St. Helens (în 1980), erupția Vezuviului a oferit oamenilor de știință și cercetătorilor o mai bună înțelegere a proceselor naturale ale Pământului și a modului în care oamenii se pot pregăti pentru atenuarea efectelor dezastrelor naturale.
Erupția Vezuviului a avut un impact profund asupra artei și culturii, atât în cele mai vechi timpuri, cât și în secolele următoare. De la redescoperirea lor în 1784, ruinele conservate ale Pompei și Herculaneum au oferit un tezaur de inspirație. Artiștii și scriitorii au fost atrași de ruinele antice, văzute ca un simbol al măreției și rafinamentului lumii antice.
Cei mai mari pictori ai epocii, precum J. M. W. Turner sau Pierre-Jacques Volaire, au descris viu momentul apocaliptic. Barzii literaturii au imortalizat și ei dezastrul antic. Lord Byron, Henry James și Johann Wolfgang von Goethe s-au bazat pe imaginile și temele orașelor antice, iar erupția Vezuviului a devenit un simbol puternic al efemerității și fragilității vieții umane.
În plus, ruinele orașelor Pompei și Herculaneum au reînnoit interesul pentru arhitectura clasică, iar multe clădiri din Europa și America au fost construite în stil neoclasic. De asemenea, au inspirat designul parcurilor și grădinilor publice, cu multe caracteristici, cum ar fi fântâni și sculpturi modelate după exemplele romane antice.
În cele din urmă, dezastrul a avut un impact semnificativ asupra domeniului arheologiei, deoarece redescoperirea ruinelor Pompei și Herculaneum a condus la un interes reînnoit pentru studiul lumii antice, iar săpăturile au devenit un obiectiv major al cercetării arheologice. Descoperirile făcute la Pompei și Herculaneum au oferit o perspectivă esențială asupra vieții de zi cu zi, obiceiurilor și credințelor vechilor romani și au ajutat la modelarea înțelegerii noastre despre lumea lor.
Sursa: The Collector