Telescopul James Webb a dezvăluit detalii spectaculoase din NGC 7129, o regiune de formare a stelelor situată la aproximativ 3.300 de ani-lumină de Pământ. Observațiile în infraroșu scot la iveală peste 130 de stele, inclusiv obiecte foarte tinere, ascunse anterior de norii de gaz și praf. Imaginea arată și cum jeturile de materie și vânturile stelare transformă nebuloasa, contribuind la modelarea mediului în care se nasc alte stele.
În adâncurile constelației Cefeu, la aproximativ 3.300 de ani-lumină de Pământ, se află NGC 7129, o regiune cosmică în care gazul și praful interstelar participă la unul dintre cele mai importante procese ale Universului: nașterea stelelor.
O nouă imagine realizată cu Telescopul Spațial James Webb (JWST) dezvăluie această regiune cu un nivel remarcabil de detaliu. Dincolo de norii luminoși, cu forme și culori spectaculoase, se ascund stele aflate în primele etape ale existenței lor. Unele încă acumulează material din mediul înconjurător, în timp ce altele au ajuns într-un stadiu mai avansat al evoluției.
Imaginea, prezentată de publicația Universe Today la 21 octombrie 2026, evidențiază contribuția observațiilor în infraroșu la studiul acestor obiecte tinere. Webb nu surprinde doar frumusețea unei nebuloase, ci oferă astronomilor posibilitatea de a investiga interacțiunile dintre stelele nou-formate și norii din care acestea au luat naștere.
Cum reușește Telescopul James Webb să vadă prin norii de praf cosmic
Nașterea unei stele începe într-un mediu care, la prima vedere, pare complet opac. Norii moleculari sunt alcătuiți în principal din hidrogen, alături de heliu și particule de praf. În anumite regiuni, densitatea materiei devine suficient de mare pentru ca gravitația să determine comprimarea norului și formarea unor nuclee tot mai dense.
Pe măsură ce materia se concentrează, în interior apar protostele – obiecte aflate încă în procesul de formare, care continuă să acumuleze gaz și praf. În această etapă, ele pot fi ascunse de materialul din jur, ceea ce face dificilă observarea lor cu telescoapele care lucrează în principal în lumină vizibilă.
Aici intervine avantajul major al Telescopului James Webb. Instrumentele sale detectează radiația infraroșie, care poate traversa mai eficient anumite regiuni de praf interstelar decât lumina vizibilă. Astfel, astronomii pot observa obiecte tinere și structuri care altfel ar rămâne ascunse.
În cazul nebuloasei NGC 7129, această capacitate a scos la iveală numeroase stele și protostele, oferind o imagine mai complexă asupra unei regiuni în care formarea stelară este încă activă.
Peste 130 de stele, surprinse în etape diferite ale evoluției
În regiunea observată au fost identificate peste 130 de stele aflate în diferite stadii de dezvoltare. Acestea nu au aceeași vârstă evolutivă și nici aceeași masă, iar diferențele dintre ele îi ajută pe astronomi să studieze mai bine procesul de formare stelară.
Unele obiecte sunt protostele, care încă acumulează materie. Altele au ajuns în etapa de stea pre-secvență principală, după ce au acumulat cea mai mare parte a masei lor, dar înainte de a intra pe deplin în faza stabilă în care fuziunea hidrogenului devine principala sursă de energie.
În centrul regiunii se află LkHα 234, o stea tânără cu o masă estimată la aproximativ cinci până la opt ori masa Soarelui. Ea este mai evoluată decât protostelele din apropiere și se contractă încă sub acțiunea gravitației, ceea ce îi ridică temperatura internă.
În cele din urmă, steaua va ajunge să producă energie prin fuziunea hidrogenului în nucleu, asemenea Soarelui. Totuși, stelele mai masive evoluează mai repede decât cele cu masă mică, consumându-și combustibilul nuclear într-un ritm mai accelerat.
Telescopul James Webb și importanța sa
Telescopul Spațial James Webb (James Webb Space Telescope – JWST) reprezintă cea mai avansată misiune spațială destinată observării [...]
Culorile nebuloasei dezvăluie un mediu cosmic turbulent
Imaginea realizată de Telescopul James Webb nu este doar un portret spectaculos al unei nebuloase. Structurile și culorile sale, atribuite diferitelor lungimi de undă infraroșii, oferă informații despre natura gazului și despre procesele fizice din interiorul regiunii.
În partea stângă a stelei centrale se observă o regiune predominant aurie. Aceasta evidențiază hidrogenul atomic fierbinte, iluminat și energizat de steaua tânără. În partea dreaptă apare o structură roșiatică, alcătuită din gaz molecular mai rece, perturbat de jeturile de materie provenite de la protostele.
Aceste jeturi apar deoarece stelele aflate în formare nu reușesc să păstreze toată materia care ajunge în apropierea lor. O parte este expulzată în fluxuri rapide, care se ciocnesc de gazul din jur și produc unde de șoc. În urma acestor interacțiuni, materia se încălzește local, se comprimă și capătă structuri complexe.
Prin urmare, aspectul fragmentat al regiunii roșii nu este întâmplător. El reflectă suprapunerea mai multor fluxuri de materie și interacțiunile lor cu mediul dens al nebuloasei. Webb îi ajută pe cercetători să distingă aceste structuri cu o claritate superioară observațiilor mai vechi.
O cavitate cosmică de 3,5 ani-lumină, sculptată de o stea tânără
Unul dintre cele mai interesante detalii din imagine este cavitatea extinsă din apropierea stelei LkHα 234. Această regiune, care se întinde pe aproximativ 3,5 ani-lumină, a fost modelată de fluxurile de materie expulzate în etapele anterioare ale evoluției stelei.
Jeturile au îndepărtat o parte din gazul dens, deschizând o zonă mai puțin aglomerată în norul molecular. Radiația stelei contribuie, la rândul ei, la încălzirea și iluminarea materialului rămas.
Efectele nu se limitează însă la distrugerea norului inițial. Pe măsură ce fluxurile se propagă, ele pot comprima anumite regiuni de gaz. Dacă aceste regiuni devin suficient de dense, gravitația poate favoriza formarea unor noi stele.
Acest proces ilustrează un aspect important al evoluției galactice: stelele nu sunt doar produse ale norilor moleculari, ci și agenți care îi transformă. Ele pot dispersa materia din jur, dar, în anumite condiții, pot contribui indirect la apariția unei noi generații de stele. Totuși, nu orice comprimare a gazului duce automat la formarea unor noi obiecte stelare.
Vânturile stelare și fronturile de șoc schimbă mediul înconjurător
Pe lângă jeturile de materie, stelele tinere pot emite vânturi stelare – fluxuri de particule care se îndepărtează de suprafața lor. Atunci când aceste fluxuri întâlnesc gazul din jur, îl pot comprima și deplasa, generând fronturi de șoc curbate, cunoscute drept bow shocks.
În NGC 7129, asemenea interacțiuni contribuie la apariția unor cavități mai mici în interiorul norului. În același timp, presiunea exercitată de radiație și de gazul încălzit formează o delimitare pronunțată între cavitatea mai fierbinte și materia moleculară rece din exterior.
În această zonă de tranziție se găsește ceea ce astronomii numesc o regiune de fotodisociere. Radiația de energie înaltă descompune moleculele de hidrogen în atomi, modificând chimia locală și condițiile fizice ale mediului.
Astfel, stelele tinere influențează nu doar structura vizibilă a nebuloasei, ci și compoziția chimică și evoluția sa pe termen lung. Studierea acestor procese îi poate ajuta pe astronomi să înțeleagă cum sunt dispersați norii moleculari și cum se schimbă condițiile pentru formarea altor stele de-a lungul milioanelor de ani.
Ce aduce nou Webb față de Telescopul Spitzer
Regiunea NGC 7129 fusese observată anterior de Telescopul Spațial Spitzer, specializat în observații în infraroșu și retras din activitate în 2020. Comparația dintre imaginile celor două observatoare evidențiază progresul adus de instrumentele mai noi ale Telescopului James Webb.
Imaginea realizată de Webb distinge mai clar filamentele de gaz și praf și dezvăluie mai multe detalii în structurile nebuloasei. De asemenea, permite identificarea unui număr mai mare de galaxii din fundal, care apar în aceeași direcție pe cer, dar nu fac parte din regiunea de formare stelară.
Această îmbunătățire contează deoarece astronomii nu urmăresc doar să obțină imagini mai frumoase. Rezoluția spațială mai bună îi ajută să separe structurile apropiate pe cer, să analizeze interacțiunile dintre jeturi și gaz și să identifice obiecte tinere înconjurate de materie.
Observațiile viitoare vor putea clarifica în continuare modul în care stelele și protostelele din NGC 7129 își transformă mediul natal. Ele contribuie, totodată, la construirea unei imagini mai generale asupra felului în care se formează și evoluează stelele în galaxia noastră.
Sursa: Universe Today, NASA Science