O tarantulă cosmică, surprinsă de Telescopul James Webb

publicat de Florin Mitrea
16 vizualizări
Nebuloasa Tarantula

Telescopul Spațial James Webb la NASA a surprins mii de stele tinere în pepiniera stelară ce poartă numele de 30 Doradus. Denumită și Nebuloasa Tarantula datorită aspectului său filamentos, nebuloasa se numără printre favoritele astronomilor atunci când vine vorba despre studierea formării stelelor. În afară de stele, Webb a mai surprins galaxiile din fundal, dar și structura și compoziția detaliată a prafului și gazelor din nebuloasă.

Situată la 161.000 de ani-lumină față de noi, în Marele Nor al lui Magellan, Nebuloasa Tarantula este cea mai mare și mai strălucitoare regiune de formare a stelelor din Grupul Local – galaxiile cele mai apropiate de Calea Lactee. Ea găzduiește cele mai masive și mai fierbinți stele cunoscute.

Astronomii au îndreptat spre Tarantula trei dintre instrumentele în infraroșu de înaltă rezoluție ale telescopului. Observată de instrumentul NIRCam (camera în infraroșu apropiat), regiunea seamănă cu vizuina unei tarantule, căptușită cu filamente de mătase. Cavitatea din centrul nebuloasei a fost creată de a radiația puternică a unui grup de stele tinere masive, care în imagine strălucesc în albastru deschis. Doar vecinătățile cele mai dense rezistă eroziunii realizate de vânturile stelare produse de aceste stele masive, care modelează în masa nebuloasei structuri asemănătoare unor coloane. Aceste coloane conțin protostele în formare, care, în cele din urmă, vor ieși din „coconii” lor de praf și gaz și vor modela, la rândul lor, nebuloasa.

Instrumentul NIRSpec al telescopului surprinde chiar o astfel de stea. Anterior, astronomii credeau că această stea este ceva mai bătrână și că deja și-a eliberat spațiul din jurul său. Cu toate acestea, NIRSpec a arătat că steaua abia începe să iasă din coloana de praf și gaze și că încă își menține un nor de praf în jurul său.

Regiunea capătă un aspect diferit atunci când este privită de instrumentul în infraroșu mijlociu (MIRI) al Telescopului James Webb. Stelele fierbinți pierd din intensitate, iar praful și gazele mai reci încep să strălucească. În norii nebuloasei, punctele luminoase indică protostelele ale căror masă este în creștere. În timp ce lungimile de undă mai mici ale luminii sunt absorbite sau împrăștiate de granulele de praf din nebuloasă și, prin umare, nu ajung niciodată la instrumentele telescopului, lungimile de undă mai mari, din domeniul infraroșului mijlociu, pătrund prin praf și ajung la instrumentele telescopului, pentru a dezvălui un mediu cosmic nemaivăzut anterior.

Sursa: NASA

Din aceeași categorie

© 2022  Florin Mitrea – WordPress Theme Designed and Developed by PenciDesign

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii