Limfocitele sunt un tip de globule albe. Ele joacă un rol important în sistemul imunitar, care ne ajută organismul să lupte împotriva bolilor și infecțiilor. Sistemul imunitar al omului este alcătuit dintr-o rețea complicată de celule imunitare, ganglioni limfatici, țesut limfatic și organe limfatice.
Există două tipuri principale de limfocite:
- limfocite T (celule T) – controlează răspunsul sistemului imunitar și atacă direct celulele infectate și celulele tumorale;
- limfocitele B (celulele B) – produc anticorpi, care sunt proteine ce atacă virusurile, bacteriile și alți invadatori străini.
Limfocitele se dezvoltă în măduva osoasă, iar după maturizare ajung în fluxul sanguin. Limfocitele mature se întâlnesc în sânge și în toate părțile sistemului limfatic. Unele limfocite ajung și în timus, unde devin limfocite T. Alte limfocite călătoresc la ganglionii și organele limfatice, unde devin limfocite B.
Limfocitele sunt mai mari decât globulele roșii (hematiile), dar sunt totuși microscopice. Fiecare limfocit prezintă un nucleu mare în centru, de culoare violet închis. Citoplasma, de consistența unui jeleu, are o nuanță violetă.
Cum funcționează limfocitele
Limfocitele ajută sistemul imunitar în lupta sa împotriva cancerului și a virusurilor și bacteriilor (antigene). De asemenea, ele ajută sistemul imunitar să-și amintească orice antigen cu care intră în contact. După o astfel de întâlnire, unele limfocite se transformă în celule cu memorie. Atunci când acestea se întâlnesc din nou cu antigenul, ele îl recunosc și răspund cu rapiditate. De aceea, omul nu se îmbolnăvește de rujeolă sau varicelă de mai multe ori. Acesta este și motivul pentru care vaccinarea previne anumite boli.
Celulele T și celulele B funcționează împreună, îndeplinind diferite roluri în cadrul sistemului imunitar.
Limfocitele T ajută la uciderea celulelor infectate și controlează răspunsul imunitar al corpului față de substanțele străine. Majoritatea celulelor T au nevoie de ajutorul altor celule imunitare pentru a deveni active. După ce au fost activate, ele se multiplică și se specializează în diferite tipuri de celule T, astfel:
- celule T citotoxice (killer) – se atașează de antigenele de pe celulele infectate sau anormale, apoi le ucid prin crearea unor orificii în membrana lor celulară, prin care introduc enzime în citoplasmă;
- celulele T ajutătoare (helper) – ajută alte celule imunitare: unele dintre ele ajută celulele B să producă anticorpi împotriva invadatorilor străini, iar altele ajută la activarea limfocitelor T citotoxice;
- celulele T reglatoare (supresoare) – produc substanțe care ajută la încetarea răspunsului sistemului imunitar și preîntâmpină apariția unor răspunsuri vătămătoare.
Limfocitele B prezintă receptori pe suprafața lor, la care se atașează antigenele. Celulele B învață să recunoască diferitele tipuri de antigene și produc anticorpi specifici pentru fiecare dintre ele. Celulele B răspund față de antigene în două moduri:
- răspunsul imun primar – atunci când un antigen se atașează de un receptor, celulele B sunt stimulate; unele dintre ele se transformă în celule cu memorie, iar altele se transformă în celule plasmatice, care produc anticorpi specifici pentru fiecare antigen în parte (producția unei cantități suficiente de anticorpi poate dura câteva zile);
- răspunsul imun secundar – dacă celulele B întâlnesc antigenul din nou, celulele cu memorie și-al amintesc și se multiplică, devenind celule plasmatice și producând rapid anticorpul potrivit.
Afecțiuni ale limfocitelor
Nivelul limfocitelor din organism variază în funcție de vârstă, rasă, sex, altitudine și stilul de viață. La adulți, valorile normale sunt cuprinse între 1.000 și 4.800 de limfocite pe microlitrul de sânge. La copii, valorile normale se situează între 3.000 și 9.500 de limfocite pe microlitru. Aproximativ 20-40% din globulele albe sunt limfocite.
Nivelurile ridicate de limfocite din sânge poartă numele de limfocitoză, care se datorează, de obicei, unei infecții sau afecțiuni. Uneori corpul produce un plus de limfocite pentru a lupta împotriva unor boli sau infecții. Însă creșterea numărului limfocitelor poate fi cauzată și de unele afecțiuni grave, cum sunt hepatita, sifilisul, mononucleoza, tuberculoza, SIDA, hipotiroidismul, tusea convulsivă, toxoplasmoza, limfomul și leucemia.
Nivelurile reduse de limfocite din sânge poartă denumirea de limfopenie (limfocitopenie). Gripa sau alte infecții pot duce la limfopenie, dar ea poate fi cauzată și de boli mai grave, precum SIDA, tuberculoza, hepatita virală, boala Hodgkin, bolile autoimune, imunodeficiența combinată severă, sindromul DiGeorge, sindromul Wiskott-Aldrich.
Limfocitoza și limfopenia nu produc simptome specifice. Însă dacă o boală a sângelui cauzează creșterea numărului de limfocite, pot apărea simptome asociate cu boala respectivă, ca de exemplu: umflarea ganglionilor limfatici, transpirație nocturnă, febră, dureri abdominale, pierderea poftei de mâncare, dificultăți în respirație.
Sursa: Cleveland Clinic