Substanțele PFAS, cunoscute drept „substanțe chimice eterne” sau „chimicale eterne” datorită persistenței lor extrem de mari în mediu, ar putea contribui la accelerarea îmbătrânirii biologice a delfinilor. Un nou studiu realizat pe delfini comuni (Delphinus delphis) sugerează că expunerea la anumite PFAS și la unele metale poate face ca organismul acestor mamifere marine să fie biologic mai „bătrân” decât ar indica vârsta lor cronologică.
Descoperirea este importantă nu doar pentru conservarea delfinilor, ci și pentru sănătatea umană, deoarece aceste animale sunt considerate indicatori sensibili ai contaminării oceanelor.
Când vârsta biologică nu mai coincide cu vârsta reală
Îmbătrânirea nu este doar o chestiune de numărat anii. În interiorul celulelor, organismul acumulează treptat modificări care reflectă procesul biologic de îmbătrânire. Din acest motiv, cercetătorii fac diferența între vârsta cronologică, determinată de numărul de ani de viață, și vârsta biologică, care descrie starea efectivă a organismului.
Un animal poate avea, de exemplu, o vârstă cronologică relativ mică, dar să prezinte caracteristici biologice asociate unui organism mai îmbătrânit.
Una dintre metodele moderne prin care cercetătorii pot estima această diferență este analiza modificărilor epigenetice ale ADN-ului. Epigenomul controlează modul în care sunt activate sau dezactivate genele fără a modifica secvența ADN-ului, iar anumite modificări se acumulează într-un ritm previzibil odată cu înaintarea în vârstă.
Stresul fiziologic, inflamația și expunerea la poluanți pot însă influența aceste procese. Astfel, un organism expus permanent unor factori de stres poate ajunge să prezinte o vârstă biologică mai mare decât vârsta sa cronologică. Accelerarea acestui proces este asociată cu un risc mai mare de apariție a unor boli cronice și a altor probleme de sănătate asociate îmbătrânirii.
Tocmai această perspectivă i-a determinat pe cercetători să analizeze dacă poluarea poate modifica ritmul îmbătrânirii la delfini.
Ce au descoperit cercetătorii la delfini
Echipa coordonată de Karen Stockin, de la UniversitateaMassey din Noua Zeelandă, a analizat probe de ficat și rinichi provenite de la 75 de delfini comuni care au murit din cauze independente de studiu, între 2000 și 2023.
Cercetătorii au măsurat concentrațiile mai multor metale și ale unor substanțe PFAS și le-au comparat cu vârsta cronologică și cu indicatorii vârstei biologice ai animalelor. Rezultatul a fost mai interesant decât simpla observație că delfinii cu mai mulți poluanți ar îmbătrâni mai repede.
Nu cantitatea totală de contaminanți a fost cea care a explicat cel mai bine accelerarea îmbătrânirii, ci anumite substanțe specifice.
În cazul PFAS, una dintre principalele substanțe asociate cu accelerarea îmbătrânirii a fost PFBA (acid perfluorobutanoic). O altă substanță, PFNA, fusese deja asociată în cercetări asupra oamenilor cu procese de îmbătrânire epigenetică accelerată.
Rezultatele indică, prin urmare, că termenul generic „PFAS” ascunde o problemă mult mai complexă. Această familie de substanțe cuprinde zeci de mii de compuși diferiți, iar aceștia nu au neapărat aceleași efecte biologice.
Cu alte cuvinte, nu este suficient să știm că un organism este expus la PFAS. Contează foarte mult la ce tip de PFAS este expus și în ce combinație cu alți contaminanți.
Chimicalele eterne au ajuns în întregul ecosistem marin
PFAS reprezintă o familie numeroasă de substanțe chimice utilizate pentru proprietățile lor deosebite: rezistență la apă, ulei, temperaturi ridicate și degradare chimică. Au fost folosite într-o gamă foarte largă de produse și procese industriale.
Problema majoră este tocmai stabilitatea lor. Multe dintre aceste substanțe se degradează foarte greu în natură și pot persista perioade îndelungate. De aici provine denumirea populară de „substanțe chimice eterne”.
În mediul marin, PFAS pot ajunge din surse industriale, ape uzate și alte activități umane. Odată ajunse în ecosisteme, ele pot circula prin lanțurile trofice și se pot acumula în organisme.
Delfinii sunt deosebit de vulnerabili deoarece ocupă poziții relativ înalte în lanțul trofic marin și consumă cantități importante de pește și alte organisme marine. În plus, sunt animale longevive, ceea ce le oferă timp pentru acumularea contaminanților. Această caracteristică îi transformă într-un fel de „arhive biologice” ale poluării marine.
Dar există și o altă asemănare importantă cu oamenii: delfinii respiră aer atmosferic, sunt mamifere, au un metabolism complex și pot acumula contaminanți de-a lungul vieții. Din acest motiv, cercetătorii îi folosesc uneori ca modele pentru studierea anumitor riscuri de mediu asupra sănătății umane.
Metalele pot contribui și ele la îmbătrânirea accelerată
PFAS nu au fost singurii contaminanți asociați cu modificarea vârstei biologice. Studiul a identificat și mai multe metale implicate în această relație. Seleniul a fost asociat cel mai puternic cu accelerarea îmbătrânirii, fiind urmat de zinc, cupru, aluminiu și mangan.
Seleniul este un exemplu deosebit de interesant deoarece este un element esențial pentru organism. În cantități adecvate, participă la procese fiziologice importante, însă concentrațiile excesive pot deveni toxice. Acest lucru ilustrează una dintre lecțiile fundamentale ale toxicologiei: faptul că o substanță este necesară organismului nu înseamnă că orice cantitate este benefică.
În ecosistemele marine, metalele pot proveni din activități miniere, industrie și alte surse antropice. Odată ajunse în apă, ele pot intra în organisme și pot circula ulterior prin lanțul trofic.
Cercetătorii au constatat că grupul format din anumite metale și PFAS a explicat mai mult de jumătate din accelerarea îmbătrânirii biologice observate la delfinii analizați.
Acest rezultat este important, dar nu trebuie interpretat ca dovadă că acești contaminanți sunt singura cauză a îmbătrânirii accelerate. Studiul identifică o asociere, iar mecanismele biologice exacte prin care poluanții pot produce aceste modificări trebuie încă investigate.
Delfinii ne pot avertiza asupra riscurilor pentru oameni
Poate cea mai interesantă implicație a studiului este legătura dintre sănătatea delfinilor și sănătatea umană. Oceanele nu reprezintă doar habitatul delfinilor. Ele fac parte dintr-un sistem ecologic conectat cu activitățile umane, iar contaminanții care ajung în apă pot circula prin ecosisteme și lanțuri trofice.
Cercetările anterioare au arătat deja că expunerea ridicată la PFAS poate afecta ficatul, rinichii și sistemul imunitar al delfinilor. Mai mult, un studiu publicat în 2026 a arătat că PFAS pot fi transferate de la femelele de delfin la pui prin lapte. Cercetătorii au identificat 30 de PFAS în probele analizate, dintre care 20 au fost detectate pe parcursul întregii perioade de lactație studiate.
Această descoperire adaugă o dimensiune importantă problemei: expunerea nu începe neapărat la maturitate. Ea poate începe chiar în primele etape ale vieții.
În același timp, trebuie evitată o concluzie prea simplă. Faptul că un contaminant este asociat cu îmbătrânirea accelerată la delfini nu demonstrează automat că produce exact același efect la oameni.
Totuși, există motive serioase pentru continuarea cercetărilor. Un studiu din 2026 a asociat deja anumite PFAS, inclusiv PFNA, cu accelerarea îmbătrânirii epigenetice la oameni.
Mai important, oamenii și delfinii nu sunt expuși unui singur poluant. În mediul real există un cocktail complex de substanțe chimice: PFAS, metale, microplastice, ftalați și numeroși alți contaminanți. Iar efectele combinațiilor dintre aceștia sunt încă insuficient înțelese.
Poluarea poate îmbătrâni ecosistemele înaintea timpului
Imaginea unui delfin care înoată printr-un ocean aparent curat ascunde o realitate mult mai complexă. Apa poate părea limpede, însă moleculele persistente de origine industrială pot circula prin ecosistem și se pot acumula în organisme de-a lungul anilor.
Noul studiu sugerează că această acumulare ar putea avea efecte care depășesc simpla prezență a toxinelor în țesuturi. Poluarea pare să fie asociată cu modificări ale proceselor biologice fundamentale care controlează îmbătrânirea.
Dacă aceste rezultate vor fi confirmate prin cercetări ulterioare, ele ar putea schimba modul în care privim efectele poluării. Nu ar mai fi vorba doar despre identificarea unor organe afectate sau a unor simptome toxice, ci despre posibilitatea ca poluanții să accelereze procese biologice care se desfășoară pe parcursul întregii vieți.
Pentru moment, însă, este nevoie de prudență. Studiul asupra delfinilor este încă un preprint și nu a trecut prin procesul de evaluare inter pares. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a confirma rezultatele, pentru a identifica mecanismele biologice implicate și pentru a înțelege cât de generalizabilă este această relație.
Delfinii ne oferă însă un avertisment greu de ignorat. Într-un ocean în care substanțele chimice persistente se acumulează și circulă prin lanțurile trofice, efectele poluării ar putea fi mai profunde decât am crezut.
Poate că una dintre cele mai importante lecții este tocmai aceasta: poluarea nu înseamnă doar ceea ce vedem în natură, ci și ceea ce se întâmplă, în tăcere, în interiorul celulelor organismelor care trăiesc acolo.
Sursa: Science News