Consumul a 5-6 prune pe zi ar putea preveni osteoporoza

publicat de Florin Mitrea
54 vizualizări
Prune

Osteoporoza este o afecțiune în care oasele unei persoane își pierd densitatea și masa, ceea ce le predispune la fracturi. Potrivit National Osteoporosis Foundation din S.U.A., aprozimativ 10 milioane de americani suferă de această boală, iar alte 44 de milioane prezintă o densitate osoasă scăzută, fiind expuși astfel unui risc ridicat de osteoporoză.

Jumătate dintre femeile cu vârsta de peste 50 de ani prezintă un risc crescut de fracturi osoase (la bărbați, riscul este de unu din patru). Însă pierderea densității și masei osoase poate apărea la orice vârstă. Totuși, osteoporoza este mai frecventă în rândurile persoanelor în vârstă.

Osteoporoza apare mai frecvent la femeile în perioada de postmenopauză. În intervalul 2017-2018, 19,6% dintre femeile cu vârsta de peste 50 de ani au dezvoltat această afecțiune – un procent mai mare decât numărul femeilor care suferă infarct miocardic, accident vascular cerebral sau cancer de sân, luate la un loc.

Oasele șoldurilor, vertebrele și oasele încheieturii mâinii sunt cele mai frecvente locuri ale fracturilor osoase cauzate de osteoporoză, deși ele apărea la orice os. Fracturile de șold sunt foarte periculoase la persoanele în vârstă.

Un nou studiu randomizat controlat demonstrează că aportul de 5-6 prune pe zi poate opri evoluția osteoporozei la femeile aflate în menopauză. Acesta este unul dintre cele două studii efectuate de cercetătorii de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, S.U.A., în acest domeniu. Celălalt studiu, care încă nu a fost publicat, a investigat asocierea dintre markerii inflamatori și pierderea densității minerale osoase.

De ce prunele?

Cercetătorii studiază de mulți ani legăturile dintre prune și sănătatea oaselor. Acest studiu este primul care arată că 5-6 prune pe zi pot preveni pierderea densității osoase din zona șoldurilor, o zonă a corpului în care fracturile osoase sunt foarte periculoase la persoanele în vârstă. Aceste fracturi duc adesea la spitalizarea, diminuarea calității vieții și la pierderea independenței.

Cercetătorii au observat un efect similar și la nivelul tibiei.

Nu este în totalitate clar modul în care prunele își exercită efectele benefice asupra sănătății oaselor, însă aceste fructe conțin câteva minerale și vitamine importante pentru oase, inclusiv bor, potasiu, cupru și vitamina K. De asemenea, ele conțin polifenoli – compuși bioactivi cu rol în formarea oaselor.

Din aceeași categorie

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Acceptă Detalii

© 2022-2024  Florin Mitrea – Temă WordPress dezvoltată de PenciDesign