Un compus din fructele de pădure ajută celulele musculare să ardă grăsimi

Pterostilbena, un compus natural întâlnit în afine, struguri și alte fructe de pădure, ar putea avea un rol neașteptat în modul în care celulele musculare gestionează grăsimile. Cercetătorii de la Universitatea Shinshu din Japonia, au descoperit că această substanță poate reduce acumularea de lipide în celulele musculare cultivate în laborator, stimulând în același timp procesele prin care acestea descompun și folosesc acizii grași pentru energie.

Rezultatele oferă o nouă perspectivă asupra modului în care anumite substanțe naturale din alimente pot influența metabolismul muscular, dar sunt încă departe de a demonstra un efect similar asupra organismului uman.

Când grăsimea începe să se acumuleze în mușchi

Atunci când vorbim despre grăsime în organism, ne gândim de obicei la țesutul adipos aflat sub piele sau în jurul organelor. Există însă și o altă formă de acumulare a lipidelor, mai puțin vizibilă, care se produce chiar în interiorul celulelor musculare.

Acest fenomen este cunoscut sub numele de miosteatoză și presupune acumularea unor picături de grăsime în fibrele musculare. Cantități excesive de lipide intracelulare pot afecta modul în care mușchiul utilizează glucoza și acizii grași și pot reduce ceea ce cercetătorii numesc flexibilitate metabolică – capacitatea celulelor de a trece eficient de la un combustibil energetic la altul.

Alimentația bogată în grăsimi, lipsa activității fizice și îmbătrânirea sunt printre factorii care pot favoriza acest proces. În timp, acumularea anormală de lipide în mușchi poate fi asociată cu rezistența la insulină și cu alte modificări metabolice.

De aici a pornit și întrebarea cercetătorilor japonezi: ar putea exista substanțe naturale capabile să determine celulele musculare să gestioneze mai eficient această rezervă de grăsime?

Pterostilbena atrage atenția cercetătorilor

Echipa condusă de Takakazu Mitani, de la Universitatea Shinshu, a analizat mai multe substanțe de origine vegetală pentru a vedea dacă acestea pot reduce acumularea de lipide în celulele musculare. Printre compușii testați s-a aflat pterostilbena, un polifenol înrudit structural cu resveratrolul și prezent în mod natural în anumite plante, inclusiv în afine și struguri.

Rezultatul a fost deosebit de interesant. Dintre compușii analizați, pterostilbena a produs cea mai pronunțată reducere a acumulării anormale de lipide în celulele musculare C2C12, un model experimental utilizat frecvent pentru studierea biologiei mușchiului.

Mai mult, tratamentul nu a împiedicat creșterea și diferențierea normală a celulelor musculare. Cu alte cuvinte, în condițiile experimentului, reducerea grăsimii intracelulare nu a fost obținută cu prețul afectării dezvoltării celulare. Însă cercetătorii au vrut să afle și cum se produce acest efect.

Celulele nu au primit mai puțină grăsime, ci au început să o folosească

Experimentele au oferit un indiciu important. Pterostilbena nu pare să împiedice pătrunderea acizilor grași în celulele musculare. În schimb, celulele tratate au eliberat o cantitate mai mare de glicerol. Acesta este un indicator al procesului de lipoliză, prin care trigliceridele stocate în picăturile lipidice sunt descompuse.

În paralel, cercetătorii au observat o creștere a expresiei unor gene implicate în oxidarea acizilor grași. Acest proces permite celulelor să transforme acizii grași în energie.

Imaginea care se conturează este, prin urmare, diferită de cea a unei substanțe care pur și simplu „blochează” grăsimea. În experiment, pterostilbena pare să favorizeze trecerea grăsimilor deja stocate către procesele prin care acestea sunt descompuse și utilizate. Este o diferență importantă. Scopul nu ar fi doar reducerea cantității de lipide care intră în celulă, ci îmbunătățirea capacității celulei de a folosi ceea ce are deja la dispoziție.

Proteina PPARδ, piesa centrală a mecanismului

Cea mai interesantă descoperire a studiului a apărut atunci când cercetătorii au urmărit mecanismul molecular din spatele fenomenului. În centrul acestuia se află PPARδ, o proteină care funcționează ca un regulator al unor gene implicate în metabolismul acizilor grași. Atunci când activitatea PPARδ crește, celulele musculare pot intensifica procesele prin care acizii grași sunt oxidați și utilizați pentru obținerea energiei.

Cercetătorii au descoperit că pterostilbena nu acționează în modul clasic prin care o moleculă activează direct această proteină. În schimb, pare să o protejeze de degradare.

În mod normal, celulele dispun de un sistem complex, numit calea ubiquitină-proteazom, care identifică proteinele ce trebuie eliminate și le descompune. Pterostilbena a redus degradarea PPARδ, permițând unei cantități mai mari din această proteină să rămână disponibilă în celulă.

Mai mult PPARδ disponibil înseamnă o activitate mai mare a genelor implicate în metabolismul lipidelor. Astfel, cercetătorii au identificat un mecanism prin care un compus alimentar poate influența indirect modul în care celulele musculare utilizează grăsimile.

De la afine la un posibil instrument pentru sănătatea metabolică

Descoperirea este interesantă și pentru că se înscrie într-un domeniu mai larg de cercetare privind efectele compușilor din fructele de pădure asupra metabolismului.

Studiile anterioare au sugerat deja că anumite fructe de pădure sau compuși derivați din acestea pot influența oxidarea grăsimilor și sensibilitatea la insulină. De exemplu, un studiu controlat realizat pe 27 de bărbați supraponderali sau cu obezitate a observat o creștere a oxidării grăsimilor după consumul de mure într-un anumit regim experimental. Alte cercetări au raportat modificări ale oxidării grăsimilor după consumul de afine sălbatice la bărbați activi fizic.

Totuși, aceste rezultate nu trebuie confundate cu noua descoperire. Studiul japonez nu a demonstrat că oamenii care consumă afine sau struguri vor pierde mai multă grăsime corporală. El a identificat un mecanism molecular într-un model de celule musculare de șoarece.

Această distincție este esențială. Un efect observat într-o cultură celulară reprezintă doar una dintre primele etape ale studiului. Substanța trebuie să ajungă în organism în concentrația potrivită, să fie absorbită și metabolizată corespunzător și să acționeze în țesutul vizat. În plus, trebuie stabilit dacă efectul este suficient de puternic pentru a produce o modificare relevantă asupra sănătății.

Un mecanism promițător, dar încă departe de o soluție pentru slăbit

Rezultatele cercetătorilor japonezi nu înseamnă că pterostilbena este un „arzător de grăsimi” și nici că simplul consum de afine poate produce automat pierdere în greutate.

Studiul a fost realizat pe celule musculare cultivate în laborator, iar autorii subliniază că sunt necesare cercetări suplimentare pe organisme vii pentru a determina dacă mecanismul funcționează în același mod în organism și dacă este sigur și eficient. Rămâne de stabilit inclusiv dacă efectele observate pot fi relevante pentru obezitate, diabetul de tip 2 sau declinul metabolic asociat îmbătrânirii.

Cu toate acestea, descoperirea este importantă prin mecanismul pe care îl dezvăluie. În loc să caute doar molecule care activează direct o proteină metabolică, cercetătorii arată că poate exista o altă strategie: stabilizarea proteinelor care controlează metabolismul și împiedicarea degradării lor premature.

În viitor, această idee ar putea contribui la dezvoltarea unor alimente funcționale, suplimente sau chiar terapii care să țintească metabolismul grăsimilor din mușchi. Pentru moment însă, pterostilbena rămâne mai degrabă o piesă interesantă dintr-un puzzle metabolic aflat încă în construcție.